Archive for the ‘familie’ Category

Citeam de dimineaţă Evz-ul şi mare mi-a fost mirarea când am văzut un articol cu o puştoaică de 14 ani care a rămas însărcinată. Cum se poate aşa ceva? Trăim în secolul XXI degeaba?
Când o să se trezească Ministerul Educaţiei să bage ca materie obligatorie cursul de educaţie sexuală? Este chiar aşa un subiect tabu încât nu trebuie să se discute despre el?
Îmi amintesc de o fază mai veche de la centru când unul dintre băieţi mi-a spus că mi-ar face faţă la sex fără probleme. Am rămas buimacă. Mă uitam la el şi nu îmi venea să cred ce aud. Dar dacă îi întrebi cum se pune un prezervativ se uită câş la tine.
O altă vină aparţine părinţilor care nu le explică odraslelor elementele de bază. Se pare că le este ruşine, nu au curaj sau pur şi simplu sunt indiferenţi.
Read the rest of this entry »

Scriam ieri că o să iau o pauză din cauza lipsei de idei. Pe dracu! După o noapte nedormită mi-au venit ideile ca pe bandă rulantă. Mi-am început dimineaţa- dacă mi se permite să spun aşa- cu o doză mare de îngheţată cu miere. Nu ştiu de ce, dar am simţit nevoia să îmi ridic glicemia la un nivel alarmant. Şi sinceră să fiu nu prea îmi pasă.
Am citit toate blogurile pe care le ştiu, m-am uitat la vreo 4 filme şi acum aştept un miracol…care e ăla? Nici eu nu ştiu…şi nici nu vreau să îl ştiu.

L.E: între timp am adormit,dar am fost trezită pentru vreo 5 secunde. Mai nasol este că am visat cea mai cretină chestie…şi sunt răvâşită rău…

Azi dimineaţă frăţiorul meu mi-a făcut o surpriză: pe 7 Iunie mă duc la concert:

Tito and Tarantula

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PfWTOgWybys&hl=en&fs=1]

Am fost de dimineaţă la spital.După vreo 2 ore de stat pe acolo am aflat că medicul la care mă duc de obicei nu este…m-am conformaz situaţiei şi m-am dus la o doctoriţă.
Veştile date de ea nu au fost deloc îmbucurătoare. Speram să se înşele, dar din păcate nici în momentul în care a început să îmi scrie reţeta nu mai părea o greşeală.
Când am ieşit din cabinet am simţit cum mi se tăiaseră picioarele. Mergeam ca o mumie şi speram să dea o maşnă peste mine ca să scap de tot. Mi-am făcut curaj să o sun pe mama să îi dau “vestea”. Reacţia ei m-a făcut să izbucnesc în lacrimi. Încercam să mă abţin să nu plâng la telefon şi să nu îi spun cât de mult mă deranjează modul în care îmi vorbeşte…şi că în loc să fie alături de mine în aceste momente ea îmi scotea ochii că am sesiune şi că trebuie să învăţ. Speram ca măcar ea să nu mă judece pentru “prostiile” din trecut.
Am ajuns la fratele meu să mă…”sponsorizeze” pentru a-mi face tratamentul…nici mai mult, nici mai puţin de 2 milioane şi jumătate. Privirile asistentelor parcă mă tăiau. Una din ele s-a uitat cu o milă la mine de neimaginat. Tăceam şi mă făceam că plouă. Singurul lucru pe care mi-l doream era ca el să fie lângă mine…să îmi dea un umăr pe care să plâng…să mă eliberez…să fie…nu ştiu. Am fost singură într-un moment în care aveam nevoie de cineva lângă mine. Şi acum…primesc numai răspunsuri seci: “da! nu! nu acum! aha”.
Am mers zeci de kilometri pe jos numai ca să mă calmez…să nu ajung acasă şi să fac vreo tâmpenie…ca de obicei. Am încercat să dorm pentru câteva ore, dar visez numai tâmpenii. Luni şi marţi am reuşit să dorm vreo 4 ore şi am mâncat 2 mere.
De la farmacie mi-au dat nişte pastile pe bază de plante…au spus că dacă nu mănânc măcar să le iau pe alea…să îmi ajute ficatul.
Singurul lucru care mi-a dat speranţe a fost telefonul primit de la o firmă care face angajări…sper să mă angajez ca să fiu pe banii mei…măcar asta mă face să fiu încrezătoare în ceea ce o să urmeze.

De când stau la fratele meu eu mă ocup strict de partea de bucătărie: cumpărături, spălat vase, gătit.
De fiecare dată când merg la piaţă nu cred că există măcar un vânzător cu care să nu mă iau la ceartă.
1. Mă dusesem să iau nişte cartofi. Vroiam 2 kile juma. Aveam planuri mari cu ele.
– Două kilograme de cartofi, vă rog!
– Nu vreţi să vă pun 3? Că să fie exact?
– Nu!
– Haide domniţă! Că juma de kg e puţin.
– Dar eu am nevoie de 2,5 kilograme. Nici mai mult şi nici mai puţin.
– Păi poate mai faceţi şi altceva cu ei.
– Sunt sigură că dacă o să mai am nevoie de încă o jumătate de kg o să mai fac un drum până la piaţă, dar acum nu vreau decât 2,5 kg.
– Haide domnişoară!
– Ştiţi ceva? Eu nu mai am nevoie de cartofi.
Mă întorc şi plec la altă tarabă. Auzeam cum pomenea nenea de toţi sfinţii pe care un familion îi poate avea. La următoarea tarabă am fost servită cu FIX 2,5 kg de cartofi 😀

4. Când eram la Galaţi şi mă trimitea la piaţă aveam o regulă: LISTA!!!! O puneam pe mama să stea 10- 20 de minute să se gândească bine de ce are nevoie. Asta ca să nu fac 100 de drumuri.
După ce îmi face lista o tai la piaţă. Iau tot ce era trecut pe listă, ajung acasă . Mama începe să scoată cumpărăturile din sacoşe şi deodată o văd că face nişte ochi cât cepele.
– Ce ai uitat să îmi zici să iau?
– Stafide.
– Gândeşte-te bine!!! Mai vrei şi altceva?????
– NU fetiţă!
Mă încalţ şi o tai pentru a doua oară la piaţă. Iau stafidele şi mă întorc. Nici bine nu intru pe uşă că o văd pe mama cu o sacoşă în mână şi cu o faţă de căţel plouat.
– IAAAR?!
– Am uitat de mâncarea pentru căţel.
– Glumeşti,nu?
– Nu.
Iau sacoşa, iau banii şi plec, deja nervoasă, la piaţă. Mă opresc la magazin, iau mâncarea pentru căţel şi mă îndrept spre casă. Pe drum făceam mătănii sperând să nu mai fi uitat mama nimic. Ajung acasă, dau sacoşa şi mă uit la ea.
– Fetiţă!
– Nu! Nu mă mai duc nicăieri. Dacă mai ai nevoie de ceva te duci tu că eu nu mai pot.
– Hai fetiţă că acum glumeam.
….
Glumă sau nu în ziua aia mi-am mai lungit mâinile cu un centimetru. Am făcut febră musculară de la cât am urcat şi coborât de la 4 şi am ajuns să ştiu toate preţurile din piaţă.

Ciudat sau nu…am devenit ca un omuleţ din ăla care stă cu agenda lângă el şi îşi planifică fiecare detaliu în parte. Din păcate, licenţa a devenit ză moust imporntănt fing. :)) [ce tare sună]
Dar nu despre asta vroiam să scriu…ci despre minunatul meu orar de sâmbătă. Ce se întâmplă atunci? O să merg la ceainăria teatrului Act unde o să savurez câteva lucruri cu adevărat deosebite. Un concert de jazz susţinut de doi studenţi de la Conservator, o expoziţie de origami [dacă nu ştiţi ce sunt alea daţi o căutare pe gugle] şi un ceai Sun Fruits- preferatul meu 😀
Este pentru prima dată când o să merg la un concert de jazz şi sunt încântată de idee…ce este drept am şi emoţii.
EL este încântat de expoziţia de origami [la viaţa mea am mai făcut…deeeci cam am o idee- deşi ideea mea este mic copil pe lângă ceea ce o să văd acolo].
Ceaiul…păi ceaiul a devenit o tradiţie pentru Mihai [fratele meu] şi pentru mine.
Ceainăria a devenit locul unde mă relaxez cel mai mult…descoperită de puţina vreme încep să regret că au trecut doi ani de facultate fără să bag în seamă locaţia…având în vedere că treceam pe acolo destul de des.
Cum rămâne cu restul programului? Păăăiiii este simplu: până joi la bcu a.k.a Biblioteca Centrală Universitară [nu este vina mea că apare cacofonia]…pe undeva pe la mijlocul zilei o să mai trag câte un post şi o parte din proiectele pe care o să le prezint cu grupa şi …..de joi încolo mă găsiţi pe la acelaşi EL.
În rest? Dumnezeu cu mila că mă apuc de învăţat pentru sesiune.
Uraţi-mi noroc că e jale!

Cui?
Verişoarei mele Alexandra şi mamei lui Creţuli

Să ne trăiţi şi să fiţi sănătoase

M-am ţăcănit! Sincer vă zic :))
M-am trezit la 6, am spălat vasele, i-am pregătit micul dejun fratelui meu- i l-am dus şi la pat…la 9 juma dormeam cu spume la gură….
Ceva e putred în Danemarca :))

După ce am terminat curăţenia m-am pus la nişte seriale din CSI Las Vegas- sunt fana serialelor de genul acesta. În fine! Delirez de la subiect.
În unul din episoade apar 2 fraţi[fată şi băiat] care sufereau de o boală…hirsutism mai bine spus. Fiica era cea mai afectată de această boală. Un singur lucru m-a şocat: faptul că mama ei a preferat să o abandoneze, spunându-i băiatului să o mintă- cică a murit într-un accident de maşină. Acum vine întrebarea mea întrebătoare: ce fel de mamă îşi abandonează copiii doar pentru că sufereau de o boală- care de altfel putea fi tratată?
Înţeleg că toţi copii trebuie să fie drăguţi şi amuzanţi…şi cum vreţi voi să îi vedeţi…dar ca mamă nu cred că aspectul fizic ar trebui să conteze atât de mult…adică ar trebui să te bucuri că ai un copil sănătos…la fizic se poate lucra…nu şi la psihic.
Nu pot percepe cum o mamă renunţă la copilul ei. La fel cum nu înţeleg abandonul la spital/orfelinat…etc.
Deşi sunt împotriva abandonului sunt de acord cu avortul- deşi nu aş recurge la aşa ceva.
Explicaţia este destul de dură, dar sinceră: de ce să chinui un copil? Ca să ai un copil ai nevoie de multe fonduri- să îi faci poftele, să îi iei mâncare, haine şi tot ce are nevoie un copil…
De ce să fac un copil ca să îl abandonez când pot face un avort.
Nu vreau să aud explicaţii de genu: biserica este împotrivă… biserica- sau mai bine zis “oamenii bisericii” sunt cei mai ipocriţi oameni de pe faţa planetei…cel puţin din punctul meu de vedere.
Într-un final…cum stă treaba? Dacă eşti părinte îţi accepţi sau nu odrasla aşa cum este- din punct de vedere fizic.

Azi am zis că merge să fac un pic de curăţenie. De la şters praful şi dat cu aspiratorul am ajuns să spăl pe jos şi să frec pereţii. După vreo 5 ore de frecat, lustruit, clătit, periat am zis că nu e suficient…aşa că m-am apucat să gătesc. După încă o oră am terminat o ciorbă de legume. Acum stau şi mă gândesc că nu ştiu ce altceva să mai fac…
Acum vine întrebarea: ce m-a pălit să fac atâta treabă prin casă? HABAR NU AM! Cine m-ar fi văzut azi prin casă ar fi spus că sunt un roboţel care face treabă prin casă.
Presimt că la noapte nu o să închid un ochi…