Citeam de dimineaţă Evz-ul şi mare mi-a fost mirarea când am văzut un articol cu o puştoaică de 14 ani care a rămas însărcinată. Cum se poate aşa ceva? Trăim în secolul XXI degeaba?
Când o să se trezească Ministerul Educaţiei să bage ca materie obligatorie cursul de educaţie sexuală? Este chiar aşa un subiect tabu încât nu trebuie să se discute despre el?
Îmi amintesc de o fază mai veche de la centru când unul dintre băieţi mi-a spus că mi-ar face faţă la sex fără probleme. Am rămas buimacă. Mă uitam la el şi nu îmi venea să cred ce aud. Dar dacă îi întrebi cum se pune un prezervativ se uită câş la tine.
O altă vină aparţine părinţilor care nu le explică odraslelor elementele de bază. Se pare că le este ruşine, nu au curaj sau pur şi simplu sunt indiferenţi.

Indiferenţa asta îi face pe copii să devină părinţi la 14, 15 ani, asta în cazul în care fetele nu sunt obligate să facă avort.
Revenind la subiectul educaţia sexuală în şcoli: de ce nu exxistă astfel de cursuri? Ce este atât de greu să pui în orar 50 de minute ?
Eu una aş fi preferat să fac educaţie sexuală decât religie. Şi îmi amintesc de orele de igienă pentru fete care se ţineau într-o sală, cu uşile închise, iar după ce terminam profesoara respectiva ne recomanda să nu le spunem băieţilor despre ce am vorbit. Toate chestiile astea nu fac decât să afecteze mentalitatea mai târziu. Este chiar atât de anormal să te duci la farmacie să ceri prezervative sau tampoane?
Pentru unii da!
Şi din păcate noi nu putem face nimic…poate doar să ne educăm odraslele să nu aibă aceeaşi mentalitate comunistă.

No Responses to “Subiecte interzise”

  • Flaviu_sebi says:

    Nu cred ca esti prima care s-a gandit la introducerea orelor de Educatie Sexuala in scoli si intradevar nu este o idee rea… in teorie cel putin… dar sa infruntam realitatea, un copil de clasa a 8-a, a 9-a care sta toata ziua pe internet pe site-uri porno si umbla cu o gasca de prieteni mai mari cu cativa ani, ce educatie te poti astepta sa aiba? incearca sa ii explici unui astfel de copil cum se pune un prezervativ si noteaza cat la suta din timp a ras sau a facut glume de prost gust pe seama asta. Se pare ca educatia noilor generatii de copii este din ce in ce mai neglijata de parinti in primul rand, care nu au nici un cuvant in fata odraslei si asta este cea mai mare problema de la care deriva si restul. Moda celor “sapte ani de acasa” a cam disparut din pacate.

    • Ştiu că nu sunt singura şi probabil că nici ultima, dar poate numai aşa anumite persoane din ministerul educaţiei, dar şi din cel al sănătăţii o să se trezească şi o să ia nişte măsuri.
      P.s: bine ai venit pe la noi!

Leave a Reply