Nietzsche a murit

Archive for January, 2009

În ultima vreme am văzut la metrou acelaşi stil vestimentar la 99% din femeile de pe la metrou: blugii/ pantalonii băgaţi în cizme…groaznic…să vezi din 30 de femei că 25 sunt îmbrăcate la fel…geez!
mai grav e că unora le stătea ca naiba….dar deh! sunt în ton cu moda.
acum dragii mei să fim serioşi…cât o să mai dureze chestia asta? până când se schimbă moda?
serios! de ce trebuie să fim nişte sclavi ai modei?
de ce suntem judecaţi dacă nu suntem în ton cu moda?
eu sinceră să fiu prefer să mă îmbrac aşa cum mă simt bine.
uneori criticăm piţipoancele şi ne luăm de ele, dar nu vedem că ele dictează de cele mai multe ori moda…este şi normal după părerea unora.
şi acum serios!!! cum e să vezi o tipă la 50 de ani îmbrăcată ca o puştoică de 18? mie mi se face greaţă…okey! înţeleg! te simţi bine şi arăţi bine în hainele alea, dar totuşi ai vârsta pe care o ai…nu mi se pare normal să te mai îmbraci ca o puştoaică…
eeh!! dar ce ştiu eu? sunt doar o bătrânică în trup de copil…sau invers…eh cine mai ştie?
p.s: Am băut fervex şi tot nu mi-a trecut răceala
p.s2 Ş mâine este ziua mea şi a lu daddz de nume aşa că aştept să ne spuneţi “la mulţi ani!”

Din nou…de la Ovidiu
În leapşă sunt întrebată ce aş face dacă nu mi-ar fi frică.

dau leapşa cui o vrea 😀

Sunt în culmea extazului…după ce ieri am fost la şcoală şi am stat într-un frig de nedescris toată noaptea m-am “zvârcolit” să pot adormi… avea febră…mă durea şi încă mă mai doare toată carnea de pe mine…am făcut febră şi urmează zile luuungi şi dureroase în care o să mă înnec cu pastile pentru răceală.
p.s: în bucureşti ninge

În plimbările mele zilnice cu metroul m-am oprit şocată la văzul unui afiş scris de un bunicuţ: sunt actor! am rămas fără bani de pastile.
la piaţa victoriei stă mai tot timpul o bunicuţă- fostă profesoară de limba română.
la piaţa unirii stă o mamăiţă care vinde mileuri- nu are bani să îşi ia pastile pentru tratament.
căt trebuie să mai suporte oamenii ăştia? mereu mă îngrozesc că şi noi suntem ca ei…că în orice moment putem ajunge la un metrou şi să cerşim pentru o pâine.
studenţi care sunt în stare să te pupe şi în fund numai să aibă bani de o pâine…
unde sunt banii alocaţi bătrânilor? unde sunt banii alocaţi studenţilor?
în timp ce nenorociţii îia de politicieni îşi petrec vacanţele prin ţările exotice oameni mor in wc-uri ecologice îngheţaţi, bătrânii sunt aruncaţi în niste case pentru ei…copii abandonaţi pe străzi.
m-am săturat să tot văd oameni care mor din cauza nepăsării altora- şi aici spun strict de cei de la putere…care stau ca porcii şi dorm în senat, care îşi iau o ciorbă cu 5 bani, care au maşini bengoase…
oameni buni când o sa ne trezim iar la realitate şi să conştientizăm că numai noi putem aduce schimbare în ţara asta…
de ce nimeni nu mai strigă acum : REVOLUŢIE?
de ce nimeni nu mai vrea o schimbare?
de ce nu ne-am săturat încă de prostia din politică? de minciunile care ni s-au spus de atâţia ani?
ăia din 89 pentru cine s-au sacrificat? am ajuns să fim atât de ignoranţi încât nu ne mai interesează nimic pe lumea asta?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=COc68zhIkiE&hl=en&fs=1]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gdz3yalNkPM&hl=en&fs=1]

Ne-am trezit buimaci amândoi…ne uitam cu frică unul la celălalt…parcă păcătuisem, parcă ucisesem pe cineva.
el îmi evita privirea, eu aveam lacrimi în ochi…ce ciudat…ieri se putea uita în ochii mei…cât i-am greşit? unde am greşit? aseară părea fericit…părea am zis!
Îmi cheamă un taxi…îmi pun cojocelul pe mine, mă aranjez în grabă şi dau să deschis uşa. el mă opreşte de mână, mă ia în braţe şi mă sărută…mereu m-am chinuit să îi ajung până la gură…mereu am stat pe vârfuri când a vrut să mă sărute…
după un lung sărut îmi deschide uşa..
– ne mai vedem şi mâine?
– o să fiu plecat…
închide uşa …
intru în taxi, dau adresa şi mă fac că nu îl aud pe şofer…
mă uit pe geam…
aseară a nins.
oare când o să mă mai văd cu el….
simt cum îmi curge o lacrimă…o şterg fugitiv şi îmi muşc buza…şi eu am vrut asta…
mi-aş fi dorit să stăm mai mult în pat. ador să mă ţină în braţe…este unul dintre lucrurile pe care le face foarte bine.
primesc un mesaj: “te implor să nu mă mai cauţi. C”
un fior îmi străpunge tot corpul…de ce nu mă mir? el doar atât vroia de la mine…aşa a vrut şi prima şi a doua şi a zecea oară…
nimic nu mai este aşa cum era…sau cum credeam că o să fie…

urmează ca mâine să mă duc la muncă…nimeni nu ştie ce s-a întâmplat…nici măcar eu.
de la spital am plecat pe jos…să mă eliberez, să nu mă gândesc…
mă mint şi-mi spun: nu eram pregătită pentru aşa ceva…

Mă uitam zilele trecute prin telefon…şi am ajuns la capitolul mesaje…aveam vreo 400…am şters cam 100…nu înainte de a le scrie într-o agendă. am trei astfel de agende. sunt importante pentru mine. sunt o mică părticică din mine. ştiu la ce se referă fiecare mesaj. chiar şi cele de acum 2-3 ani.uneori mă mai uit peste ele şi răd…uneori îmi vine să plâng. am mesaje de adio, de la mulţi ani! şi multe altele…
am mesaje scurte de genul : DA sau… CONDOLEANŢE!
de fiecare dată când citesc mesajul ală îmi dau lacrimile.şi acum îmi amintesc că era ger şi că lacrimile nu-mi îngheţau pe faţă.
uneori mi-e dor de ea…
aş fi vrut sa o şterg din mintea mea…şi nu pot…mereu mă izolez când cineva mă întreabă de ea. mă ascund în mine şi plâng în sinea mea…sunt prea orgolioasă ca să las să se vadă cum îmi curg lacrimile.
ultima dată când am fost la mormântul ei i-am zis: sunt fericită!L-ai fi adorat!
uneori refuz să merg cu ai mei la mormânt…îmi place să merg singură…şi alor mei le spun că mă duc la cumpărături…nu vreau să îi aud: dar de ce te-ai dus? dar ce ai făcut acolo? de ce nu ne-ai spus şi nouă…
vreau ca imaginea ei să fie un mesaj pe care să îl pot şterge…să îi dau erase şi să îmi văd mai departe de viaţă, dar nu o să pot face asta niciodată.
cineva mi-a spus o dată că eu sunt cea care o să îi poarte imaginea mai departe…cică semănam foarte mult…toată lumea când ne vedea ştia că suntem rude…
aş minţi dacă aş spune că nu mi-e dor de ea…au trecut mai bine de 2 ani şi eu tot mai plâng în fiecare lună pe 16 şi pe 18…
de ce nu pot să şterg imaginea ei? de ce nu o pot şterge ca pe un mesaj?
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WfVhoie7M14&hl=en&fs=1]

Ora 23.30… mă uit la ceas..nu am somn
Este atât de ciudat.
De obicei la ora asta dorm…azi probabil că este o zi mai specială…nu ştiu de ce.
Este aproape 1 Noiembrie…a mai trecut un an. Îmi amintesc de el şi o durere acută îmi izbeşte inima.
Iau câteva guri de vin…unul roşu şi sec…deschid laptopul şi mă apuc să scriu.
Undeva pe drum mă pierd în idei. Încerc să îmi amintesc de toţi partenerii mei, dar nu îmi mai amintesc decât un sfert din ei.
Mai iau o gură de vin. Este bun…mă înţeapă puţin la limbă şi asta îmi dă plăceri nebănuite.
Mă uit pe geam…nu văd nicio lumină aprinsă. Toţi distruşii dorm la ora asta.
Mi-am amintit de prietena aia a mea din copilărie. Ar trebui să o sun să văd ce mai face…îmi este dor de ea…destul de dor…sau poate mă mint…nici eu nu ştiu prea sigur.
Sună telefonul…nu răspund. nu am chef…de ce să am chef?
Mai iau o gură de vin…de data asta am luat o gură prea mare…mi se face pielea ca de găină…deja simt cum picioarele mi se înmoaie…îmi place…mă simt ca şi când aş zbura.
Mă gândesc la ce o să fac mâine. N-am niciun chef să mă duc la muncă…
Mai am 2 guri de vin..dar nu mai pot să le beau…am obosit…mă gândesc să mă culc…şi totuşi nu pot.
Deschid mess-ul…în lista mea sunt câteva persoane…niciodată nu mi-a plăcut comunicarea virtuală…este prea parşivă pentru mine.
El îmi trimite un mesaj: hai la o cafea!
Îi răspund în grabă:
Mă îmbrac şi vin la tine.
În mai puţin de o oră sunt la el. Am pe mine o cămaşă de noapte şi atât…
Închidem luminile şi…
uităm de cafea până dimineaţa.

Nu ştiu din ce motiv mi-am amintit de o discuţie purtată acum cateva luni cu o fostă colegă de muncă. Subiectul? GEORGE PRUTEANU.
Discuţia avea loc imediat după ce a murit.
Şocul ăla mare a fost în momentul în care m-a întrebat: CINE E GEORGE PRUTEANU?
Reactţa mea a fost una destul de …ciudată ca să îi spun aşa: Cum?! Nu ştii cine e George Pruteanu? Dar de Eminescu ai auzit?
În secunda doi tipa mi-a întors spatele vizibil deranjată de atitudinea mea şi nu mi-a mai vorbit niciodată.
Nu mi-a venit să cred că individa- de altfel studentă- habar nu avea cine e George Pruteanu. Nu cere nimeni să ştii toate lucrările sale sau să ştii cât poartă la pantofi sau ce îi place să citească, dar măcar bunul simţ să îmi spui că a fost critic literar…sau este prea greu.
Este îngrozitor când mai aud câte-un puşti care habar nu are cine au fost oamenii deştepţi din ţara asta. Oameni care au avut mereu un cuvânt de spus.
Degeaba ştii tu toate versurile de la Adrian Copilu Vrăjeală şi alţii din acelaşi domeniu, dacă nu ai auzit în viaţa ta de persoanele care într-adevăr au fost şi sunt esenţiale pentru cultura noastră. Vai de mama noastră unde o să ajungem. Mi-e groază când mă gândesc câţi analfabeţi au maşini, vile, bani şi tot ce îşi doresc, dar care în loc de semnătură pun un mare X.
Se pare că trecutul este nesemnificativ. Nu mai contează câţi oameni s-au chinuit să ne înveţe să fim români şi să ne mândrim cu asta.

P.S: Am primit observaţie că nu scriu cu diacritice. Aşa că dragii mei de azi o să încep să scriu cu diacritice.

In ultima perioada a aparut o noua moda: astia cu netul sa doneze bani pentru copii, pentru batrani…la la la
Initial am zis: eeh!!inca un spam, dar mai apoi am inceput sa citesc pe blogurile altora ca : donati pentru x, donati pentru y.
Stiu ca sunt de condamnat cuvintele pe care le scriu dar asta este adevarul. ce te face sa crezi ca eu imi permit sa donez o suma de bani?
si nu cred ca 1 leu te ajuta cu ceva.
de multe ori am fost judecata pentru lucrul asta si de fiecare data am dat acelasi raspuns: exista oameni care au de 1000 de ori mai multi bani decat am eu…ei de ce nu doneaza?
ce te face sa crezi ca eu am atatea posibilitati cat sa donez – si sa fim seriosi…oricat de mult ai aprecia acel 1 leu sunt mai mult decat sigura ca nu te-ar ajuta cu nimic.

asta e!
nu donez!
si cu asta basta