Nietzsche a murit

Archive for the ‘zilnice’ Category

L.e: merci pentru sfaturi!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=td8D2A-oYcA]

De ceva vreme încoace tind să cred că arta sau cei care crează au luat-o un pic pe arătură. Să mă explic. Citeam azi un articol dintr-un ziar cum că unul face fotografii cu muşte moarte. Nu pot spune că nu este o idee destul de interesantă, dar…muşte moarte?! Pe lângă faptul că mi-ar fi scârbă de-a dreptul să le ating mai trebuie să le şi fotografiez?!
Din fire sunt mai …dezgustată de unele lucruri de acest gen, dar na…poate sunt un caz aparte.
O altă chestie pe care mi-am amintit-o a fost tabloul ăla cu Jiji Becalli. Cine şi de ce l-ar picta pe el?! DE CE?????????? Când mai am timp sau dispoziţia necesară mă mai duc şi eu pe la galeriile de artă din Bucureşti. Nu strică să văd cu ce se mai mănâncă pictura. Şi până acum nu am văzut nimic care să mă impresioneze până la lacrimi- nici nu merită să fac comparaţie cu tablourile de la Luvru. Ca fapt divers: tabloul Giocondei m-a cam dezamăgit. Mă aşteptam la …altceva…cred. În fine, deviez de la subiect.
O altă chestie care nu o înţeleg o reprezintă tablourile făcute de animale. Maaamăăă a tras elefănţelul Dumbo 3 linii şi se vinde tabloul cu sute, mii chiar milioane de euro. De ce?
Trag şi eu o linie roşie pe un fond roşu şi o expun. Să vezi atunci cuvinte precum: în viziunea picorului acea linie roşie reprezintă esenţa unei vieţi pricăjite. :))
Şi da! Eu nu am tablouri în casă. Mi se pare absurd să pun nişte desene ale unor oameni pe pereţi. Bunica mea înrăma tablouri făcute de daddy şi de unchiu’miu. Niciodată nu a cumpărat tablouri.
Şi cu bibelourile sau statuile sunt de aceeaşi părere mi se par inutile şi în plus. Pe mine mă impresionează un ceas vechi, o cutie muzicală [şi nu vorbesc de kitchurile din Obor], ci de cutiile muzicale …alea vechi. Eu aia consider artă, nu 3 culori pe o pânză.
Cât despre fotografie…rar prind mesajul transmis de o poză artistică. Prefer pozele cu familia, cu prietenii. Consider că au un mesaj mult mai solid de expus decât nişte bălţi. o frunză sau o babă pe o bancă. [insensibilă m-a mai făcut mama :))]

…luni. V-am spus cât de mult urăsc ziua de luni? Numai trezitul de dimineaţă după un week end petrecut cu zăpăciţii din viaţa mea numiţi prieteni mă face să urăsc din toată inima ziua de luni.
Şi şitţi ce este mai grav? Că ador să îmi petrec ziua în pijămăluţele mele cele noi. Iar ziua de luni mă împiedică să fac asta…
DECI: URĂSC ZIUA DE LUNI!!!!

L.E: mi-am făcut curaj să îmi abanonez pijămăluţa preferată. Am ieşit afară şi dupa o oră şi jumătate m-am întors ca o varză murată, udă până la piele. Mi-am cerut scuze…că am abandonat-o şi m-a primit iar în braţele ei. Acum mă alintă şi îmi spune că niciodată nu o să îmi mai dea drumul. I love my pijămăluţe

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=sb2YOg_dkQM]

Ieri mi-a făcut cineva un “reproş” că nu am scris pe blog. Sinceră să fiu mi-a fost lene şi am stat prost şi la capitolul inspiraţie, dar azi am câteva bombonele pentru voi:
1. LA MULŢI ANI BUNICULUI MEU! AZI FACE 76 DE ANI! MULTĂ SĂNĂTATE ŞI LA MAI MARE
2. La mulţi ani Piti şi Şobi [porcuşori de guineea]
3. Seara petrecută cu Mary. Am stat amândouă ca două zuze şi ne-am prostit. Am vorbit despre multe lucruri, evenimente din viaţa noastră, despre dobitocii pe care noi i-am iubit şi după o perioadă suficientă ne-am dat seama că nu merită nici măcar cât negru sub unghie,am dormit ca două babe :))
P.s: am pus o poză ca să vedeţi şi voi cât ne iubim noi două 😀

4. ÎMI CER SCUZE PENTRU CE AM FĂCUT…sper să mă ierţi pentru tâmpenia făcută :* [ştie el despre ce este vorba :D]

Am citit un articol dintr-un ziar cum că nu ştiu ce firmă de prin Germania angajează femei “normale” [adică nu anorexice] pe post de modele pentru prezentările de modă.
Eu înclin pălăria în faţa celor care promovează astfel de mentalităţi. Din cauza unor poponari cu “talent în modă” femeile cu forme sunt privite ca nişte grase banale, femeile scunde ca nişte pitici şi tot aşa.
“Potrivit datelor DDP, în jur de 600.000 de persoane, cu vârste între 15 şi 35 de ani din Germania suferă de anorexie sau bulimie.” Acest a este unul dintre pasajele articolului. Şi nu vreau să ştiu cum să treaba şi în restul lumii. Promovarea mărimilor XS sau 0 duce la o instabilitate psihică în rândul celorlalte persoane. Nu ne mai acceptăm pentru că vedem numai aşchilopate, pentru că ni se impune de societate să nu avem sâni sau fund rotund.
Mi-e scârbă de oamenii care spun că ei mereu ar prefera un model şi umblă cu o fată deloc potrivită pentru acest “job”…mi-e scârbă de ipocrizia lor pentru că o sărută pe fată gândindu-se la o anorexică.
De ce suntem atât de înapoiaţi mintal încât suntem incapabili să ne placem pentru formele pe care le avem?
În trecut am fost la un pas de a ajunge la anorexie. Mă înfometam cu zilele de ruşine că aveam sâni şi fund rotund…şi asta numai din cauza unor băieţei impotenţi care râdeau de mine. Au fost suficiente câteva glume de prost gust ca să mă facă să îmi bag degetele pe gât după fiecare masă.
Cu greu am scăpat de această idee..şi din păcate şi acum mai am unele momente în care îmi vine să fac aceleaşi prostii din copilărie. Cele mai cumplite momente pentru o femeie cu forme sunt atunci când trebuie să îşi cumpere haine sau lenjerie intimă. Eu sunt nevoită de cele mai multe ori să fac comandă specială la sutien/ bustieră. Pentru că “mărimea mea nu este cerută”. Am văzut pantaloni care nu îmi intrau pe picior de mici ce erau sau tricouri în care nu îmi intra decât capul- şi erau cea mai mare mărime.
Peste tot ni se prezintă femei slabe, înalte, fără sâni, fund sau creier.
Nu am găsit nicio femeie cu forme care să fie mulţumită de acest lucru. Întotdeauna îşi găsesc un defect. Nu se acceptă tocmai pentru că văd la televizor cum x-uleasca, aia aşchilopată are mai mult succes decât ea…şi dă vina pe forme.
De mai bine de 4 ani eu nu mi-am mai cumpărat o revistă de femei. Mi se par nişte torturi cu imagini. Dacă vă uitaţi cu atenţie o să vedeţi 100 de articole de cum să slăbeşti, de cum să fii perfectă. DE CE? E chiar aşa de dificil să te bucuri de un lucru diferit?
Eu recunosc că sunt foarte timidă în privinţa expunerii formelor, dar asta nu înseamnă că nu mă bucur că am suficiente resurse cât să mă facă să mă simt mai bine. Mă bucur că nu sunt nevoită să recurg la operaţii să mă “corectez”. Şi cred că prima mulţumire cu privire la acest lucru a apărut în momentul în care nu am mai deschid nicio revistă de femei. Nu citesc Cosmopolitan, Tabu, Bolero şi alte născătoare de piţipoance anorexice. Prefer să citesc Maxim, FHM …reviste care să mă distreze şi nu care să îmi amintească de micile defecte.
Voi, aşa ca fapt divers, ce părere aveţi de iniţiativa celor din Germania? Merită aplaudaţi şi lăudaţi sau nu?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=KNthqC2fsVw]

Cum demult nu v-am mai plictisit cu o răceală azi vă fac plăcerea de a vă anunţa că am răcit. RĂU DE TOT! Abia pot vorbi, sunt răguşită [colegii de la muncă spuneau că aşa am voce de of 9 of 9] şi mă doare în gât de mor…sau nu.
Aseară sau mai bine spus pe la vreo 12 am făcut febră 40. Îmi ardea şi părul probabil.
Peste vreo oră, după ce o să apuc să mănânc şi eu ceva…sau măcar să încerc o să mă îndop cu ceaiuri, lămâie şi miere. Momentan numai asta am voie. Până nu primesc aprobarea de la medic că am voie şi alte pastile stau frumos şi savurez nişte ceai de tei.
Se pare că nici cel mai puternic tratament nu m-a scăpat de răceli [am urmat un tratament de 3 luni cu bronhovaxon].
Însănătoşire grabnică mie! :))

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=4zgB1Jfpjdw&feature=related]

Il joue avec mon coeur
Il triche avec ma vie
Il dit des mots menteurs
Et moi je crois tout c’qu’il dit
Les chansons qu’il me chante
Les ręves qu’il fait pour deux
C’est comme les bonbons menthe
ça fait du bien quand il pleut
Je m’raconte des histoires
En écoutant sa voix
C’est pas vrai ces histoires
Mais moi j’y crois.

Mon mec ŕ moi
Il me parle d’aventures
Et quand elles brillent dans ses yeux
J’pourrais y passer la nuit
Il parle d’amour
Comme il parle des voitures
Et moi j’y suis oů il veut
Tellement je crois tout c’qu’il m’dit
Tellement je crois tout c’qu’il m’dit
Oh oui
Mon mec ŕ moi

Sa façon d’ętre ŕ moi
Sans jamais dire je t’aime
C’est rien qu’du cinéma
Mais c’est du pareil au męme
Ce film en noir et blanc
Qu’il m’a joué deux cents fois
C’est Gabin et Morgan
Enfin ça ressemble ŕ tout ça
J’m’raconte des histoires
Des scénarios chinois
C’est pas vrai ces histoires
Mais moi j’y crois

Mon mec ŕ moi
Il me parle d’aventures
Et quand elles brillent dans ses yeux
J’pourrais y passer la nuit
Il parle d’amour
Comme il parle des voitures
Et moi j’y suis oů il veut
Tellement je crois tout c’qu’il m’dit
Tellement je crois tout c’qu’il m’dit
Oh oui
Mon mec ŕ moï

De când mă ştiu am fost magnet pentru oameni cu o lipsă semnificativă a ţiglei pe casă.
Să vă explic: de când m-am angajat şi am început regimul mă trezesc de dimineaţă pentru a merge pe jos la muncă. Presupun că persoanele care au maşină ştiu cum este să mergi lunea dimineaţa cu maşina. Să mai spun că eu stau şi pe un bulevard principal?
Nu cred că mai este nevoie. Dar totuşi asta nu îi împiedică pe şoferi să meargă ca idioţii cu viteză pe trotuar. Cum mergeam eu aşa…între boscheţi şi pista de biciclete [am mers o dată pe pistă şi a trecut un biciclist şi m-a atenţionat că nu e frumos să le ocup locul. M-am simţit atât de prost faţă de el încât am început să merg prin boscheţi numai să nu le calc pista …vorbesc foaaaaaaaaarte serios]. Cum mergeam eu aşa încercând să ocolesc când o maşină, când o baltă am simţit un fior pe tot spatele. Trecuse unu cu scuterul fix pe lângă mine. Mi-a îngheţat inima în secunda doi. Am înjurat în gând, m-am calmat şi mi-am văzut de drum.
A doua zi, fix în aceeaşi zonă a trecut o maşină…avea vreo 30 de kilometri pe oră. Vă jur că am simţit cum m-a atins. M-am oprit şi am început să tremur ca un câine înainte de injecţii. Mi s-a făcut instantaneu frică să mai merg. Mă panicasem complet. Vreo 5 minute am stat în acelaşi loc încercând să îmi revin.
Şi acum vine întrebarea mea: dacă mă împiedicam şi picam în faţa maşinii…mai rămânea ceva din mine?
Azi când scăpam şi eu veselă de la muncă a trecut un dobitoc [altfel nu am cum să îi spun] căruia i s-a părut amuzant să îmi dea cu casca sa de construcţii peste mâna. Eu am încheieturile mâinilor foaaaaaaaaaaaaaarte subţiri şi prin urmare durerea a fost aproape sfâşietoare. Am vrut să îl înjur, dar când am văzut că e un bou la 1.80 şi vreo 100 de kg am zis că mai bine plâng decât să mor sugrumată de ăla. Am plecat cu lacrimi în ochi, am ajuns acasă şi mi-am pus o faşă la mână în speranţa că mâine nu o să am ditamai umflatura sau vânătaia la mână.
De săptămâna viitoare încep programul de alergat…minim un kilometru. Sunt curioasă atunci prin ce o să mai trec. Sigur o să îmi iau sprayul paralizant şi instrumentul pentru căţei că ţin la sănătatea mea…şi în ritmul ăsta sigur o să ajung călcată de maşină, muşcată de vreun câine sau… :-?? nici nu vreau să mă gândesc ce pot păţi.