Archive for the ‘reguli’ Category
Posted in Cum azia am fost nevoită să îmi petrec ceva vreme pe drumuri am ales calea cea mai simplă tuturor bucureştenilor: metroul. Problema este alta: nu mai am mp3 şi deci sunt nevoită să ascult tot ce se discută prin metrou.
Azi am aflat că:
– poţi cumpăra un Nokia nu ştiu de care cu 50 de ron- o afacere bună estima viitorul compărător.
– Maricica o aşteaptă pe Mărioara la Mecul de la Unirii şi că deja a întârziat
– unii ţigani se uită sub rochiţa mea- ciudat sau nu este destul de lungă şi sunt slabe şanse să se vadă ceva.
– aş fi chinezoaică- după forma ochilor- ciudat.
– una care trecuse în anul doi când era mică [nu am înţeles exact cât de mică] încerca să înţeleagă conceptul de “ipotecă” şi ciudat a şi reuşi- mă fir’ar ea de geniu nedescoperit
– unul a refuzat un job că nu îi plăceau condiţiile
– “Moromeţii” este un roman psihologic – la asta m-a bufnit râsul. Mă mir că nu m-au luat duduile la bătaie că râd de prostia lor. Apropos: abia ieşiseră de la bac- ceea ce este cam tragic.
– nu ştiu cine a fost la munte şi că totul era infect.
Dacă în următoarea lună nu îmi cumpăr un mp3 cedez psihic.
The End!
Mediul online este plin de diversi/diverse indivizi/individe. Cel mai mult ma enerveaza cand imi mai da add cate un tip care incepe cu BUZZ si cand il intreb cine este imi spune “un baiat”. Sa mori tu?!
Intotdeauna cand am dat add cuiva am stiut sa spun: “Buna! Numele meu este Raluca. Am id-ul tau de pe x/ de la y. Pot sa te deranjez pentru una sau doua intrebari?”
Din pacate nu toti cunosc aceste reguli de buna purtare, iar acest lucru ma deranjeaza. Nu cer nu stiu ce lucruri imposibile, dar cred ca acest lucru este accesibil pentru toata lumea. Desi educatia nu este la mana oricui.
Deci dragii mei: daca imi dati add pe mess incepeti o discutie ca niste oameni civilizati, nu ca niste pusti scapati de pubertate
Ce inseamna fericirea? De multe ori ne plangem ca niste mori stricate: “eu de ce nu sunt fericit/a?” dar suntem atat de comozi incat refuzam sa purtam o lupta. O lupta cu cel care ne-a decis soarta la un joc de sah. Am ajuns ca niste roboti ce vad lumea in 1 si 0, in negru si alb. Evitam sa credem ca dincolo de acestea exista si 2, exista si gri si oricare alta culoare. Ajungem sa ne conformam unei situatii, preferam sa ramanem la acest stadiu pierzandu-ne curajul pe care il aveam de copii. Curajul de a incerca lucruri noi, de a merge pe “pipaite”, de a refuza rezultatele obtinute. Dar acum? Suntem niste oameni fara putere, fara dorinte sau vise. Nu mai radem si nu mai simtim ca in trecut, nu mai recitam poezii si nu mai mergem la teatru. Toate astea s-au pierdut undeva in secolele trecute.
Ma ingrozesc cand ma gandesc ca am ajuns si eu la fel. Ca numai o bucatica din mine vrea sa vada lumea in gri, sa se bucure de ce se intampla in jurul meu. Numai o bucatica din mine mai lupta sa caute fericirea. Imi astept cuminte destinul deja ales, il astept asa cum un catel isi asteapta stapanul sa vina de la munca. Poate ca gresesc cumplit cand refuz sa fac ceva, orice pentru a impiedica aceasta stare. Sau poate ca m-am conformat situatiei. Cum aud mereu: “o sa vina si randul tau la fericire.”. Zambesc sec si imi spun ca totul va fi bine, dar nu va fi bine. Oricat de optimista as privi spre viitor imi dau seama ca nici eu si nici altcineva nu poate vedea “in globul magic de cristal”.
Este o lupta mult prea grea pentru ca orgoliul meu sa scape nevatamat. Si la urma urmelor pentru ce toate astea?
Ne educăm caracterul pentru o societate care nu cunoaşte definiţia bunului simţ. Se întâmplă ca de multe ori să fiu aprostrofată de mama mea că nu mulţumesc atunci când cumpăr ceva. De ce aş face-o? Atâta vreme cât vânzătoarea îmi arată o scârbă demnă de creaţia sucului de lămâi. Am zis că nu mă apuc să educ o persoană care ar putea să îmi fie mamă în ceea ce priveşte tainele bunului simţ. Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu înţeleasă greşit în ceea ce priveşte atitudinea mea: ba sunt prea scârbă, ba prea acidă, ba pe colo, ba pe dincolo.
Mi s-a impus şi mi s-a cerut respectul, dar orgoliul meu de copil încăpăţânat nu poate acorda asemenea lucru fără a fi câştigat.Nu cer să se dea de două ori peste cap sau să facă nu ştiu ce lucruri ieşite din comun pentru a-mi câştiga respectul, dar cred că avem cu toţii nişte norme după care ne ghidăm când acordăm acest lucru. Un lucru relativ greu de câştigat dar foarte uşor de pierdut.
O aşa zisă prietenă mi-a spus că este nemulţumită de faptul că nu îi ofer respectul cuvenit.
Ştiu! Sună paradoxal: îmi eşti prieten, dar nu te respect…tocmai de aceea am şi spus: “aşa zisă prietenă”.
Un altcineva mi-a spus că respectul pentru o femeie este determinat de câţi bărbaţi i-au trecut prin pat. Şocul a fost suficient cât să mă facă să izbucnesc într-un râs de zile mari. Nu ştiam că aceştia sunt termenii prin care sunt respectată sau nu. Prefer să aud criterii cum ar fi: modul în care mă port, în care vorbesc, gesticulez sau cum mă îmbrac, dar sub nicio formă de câţi bărbaţi mi-ar fi invadat patul.
Într-un final vreau să ştiu: ce înseamnă respectul? Cine îl merită şi cum îl câştigă? Cum judeci un om şi cum îi clasifici: merită sau nu respectul meu?
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PzPsH5MNCX4]
Am zis că o să vin în Galaţi în perioada 17- 25…păăăi treaba nu stă chiar aşa: pe 17 am primit o invitaţie de la nişte prieteni- plecăm la munte. O să am câteva zile în care nu o să fac absolut nimic, o să fie câteva zile în care o să îmi închid telefonul şi o să uit de toate câcaturile din viaţa mea.
După o să mă întorc în Galaţi…pentru vreo 2 săptămâni. Am nevoie să stau lângă ai mei şi lângă prietenii din Galaţi.
Nu ştiu când o să mă reîntorc în Bucureşti, dar sigur nu o să mi se simtă lipsa.
Zilele trecute m-am revăzut cu “P”. Avea acelaşi farmec şi aceeaşi tandreţe cu care mă cucerise în copilărie. Îmi pare atât de rău că nu i-am acceptat “cererea de prietenie” atunci când mi-a fost oferită…eram prea mică, prea speriată de lume. Am mers la o terasă şi parcă fără să mă întrebe a comandat sucul meu preferat. Pe moment m-a bufnit râsul, dar ochii lui mi-au dat de înţeles că…nu este chiar momentul să râd.
A început să îmi povestească de ultimele chestii din viaţa lui…chiar îmi era dor de asta, să stăm şi să povestim cele mai stupide lucruri. Cel mai…jenant moment a fost când a venit o vânzătoare şi i-a zis : “un trandafir pentru iubita ta?”. Eu deja eram toată roşie în timp ce la el roşeaţa îşi făcea apariţia în obraji. Am refuzat-o spunându-i că sunt sora lui şi că ne aşteptăm partenerii. Când a plecat P s-a uitat la mine şi a râs ca un copil. Rar îl văd făcând asta. De obicei, el este ăla sobru, cu o figură serioasă.
De când îl ştiu pe P? De mulţi ani, nici eu nu mai ştiu sigur, dar ştiu că el a fost cel care m-a ţinut în braţe când am plâns prima şi ultima dată pentru un băiat, că el mi-a oferit batista când am condus-o pe ultimul drum pe bunica mea sau când m-am certat prima dată cu… L-am găzduit în casa mea când a plecat de acasă din cauza certurilor stupide cu ai lui. Şi l-am învăţat că femeia de lângă el trebuie preţuită cu orice preţ.
“Te-am iubit ca un puştan.”
“Te-am iubit ca pe un frate.”
Astea au fost singurele cuvinte legate de ceea ce a fost între noi.
Mi-a spus că o să plece în curând în afara României. Nu m-a încântat ideea de a fi departe de el, dar este vorba de viitorul lui. I-am zâmbit şi i-am spus: “promit să te vizitez în vacanţe.”
Acum îşi face bagajele. Am vrut să îl conduc la aeroport, dar m-a refuzat. Ştie că o să plâng la plecare…nu a fost niciodată o persoană sentimentală sau căreia să îi placă despărţirile.
Mi-a promis că îmi va scrie câte un mail în fiecare zi să îmi povestească…
O altă prietenie care va dispare în timp…
Buuunnn!!!Nu ştiu ce să scriu…sunt cam foarte ruptă în gură de oboseală. Pot spune doar că Moby a făcut cel mai tare show EVER!!!!
Ayo m-a dezamăgit complet- nu are nicio treabă cu muzica sau cu ce se mănâncă. Gâfâia în ultimul hal în timp ce fredona alte melodii decât ale ei.
P.s: poze super şi filmuleţe găsiţi aici
Buuun! Cu ce să încep? Păăăi: CAANICULĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ!!!!! Am simţit că turbez. Transpiram prin toate orificiile, ne bătea soarele fix în căpăţâne.
Încep “Snails”. Nu ştiu dacă sunt sau nu români, dar au cântat okey.
După ce au terminat delir mare printre muieri: Vine Patrice. WOW!!! YEY!!!!
Ne aşezăm părţile dorsale undeva unde să pot vedea şi eu şi începe. Am uitat care a fost primul cântec, dar oricum omul a făcut un show de zile mari- bă unii artişti chiar ştiu să cânte live. În timp ce îmi fâţăiam bucile pe acolo am început să îmi trimit mesaje cu Chris [îmi pare rău că ai plecat la Galaţi din acel motiv…ata ete…maybe next time].
Deodată hopa nişte picături de ploaie. Ne-am zis: băi ăsta face dansul ploii cu noi. Ete draci! Îl iau pe frate’miu de o mânuţă şi mergem la “pipi” [=))]. Oameni buni până să mă reîntorc a început o ploaie de mă dărâmau picăturile. În 2 secunde m-am udat până la piele şi îmi pare rău că nu am făcut o poză- aveam tricoul cu Arhi ninja… poate data viitoare.
Băi acum ştiţi ce a fost mijto? Că deşi ploua nesimţit de puternic şi bătea vântul lumea dansa pe melodiile lui Patrice.
După ce a terminat ne-am adunat să ne uscăm…pe dracu! Am fost nevoiţi să ne cumpărăm tricouri noi pentru că nu mai puteam de frig. Ne-am tras saci de gunoi în cap şi am plecat la “The Killers”.
Toate bune şi frumoase.
Niciodată nu i-am ascultat, dar au făcut un show de m-au lăsat mască. Solistul cânta perfect- în condiţiile în care făcea stânga- dreapta pe scenă, iar nenea de la tobe a rupt gura târgului cu un solo de zile mari. Am stat în picioare suficient cât să încep “da’ mai stăm? dar când plecăm? nu vă dor picioarele?”
Buuun şi acum chestii care m-au făcut să râd şi să plâng:
1. am văzut ŞI piţipoance
2. unul de la gardă mi-a zis: “AI VOIE CU APARATUL FOTO, DAR NU AI VOIE SA FACI POZE” ĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂ PIFTIM?
3. mâncarea este al dracului de scumpă, dar bună
4. vă recomand să nu vă duceţi la pipi
5. să aveţi schimburi
6. am răcit…şi mă aşteaptă zile crunte.
Ete şi câteva poze.
Şi pe final: aşa arătam după ce m-o udat până la piele:
Ne vedem şi azi tot acolo 😀