Nietzsche a murit

Archive for the ‘noi’ Category

Am primit de la cineva o idee care mi se pare super!
Ce trebuie să faceţi? Să scrieţi cea mai amuzantă experienţă din viaţa voastră.
Cine mă face să râd cel mai mult cu lacrimi primeşte un premiu.
Ce premiu?!
O sticlă cu vin pentru băieţi şi o bijuterie de pe Cuuul stuff pentru fete.
DEEECIII?????
P.S: Trebuie să fiţi majori 😀
L.E: AVEŢI TIMP PÂNĂ DUMINICĂ LA ORA 23.59 ŞI 59 DE SECUNDE SĂ MĂ FACEŢI SĂ RÂD. AVEŢI DREPTUL LA O SINGURĂ POVESTIOARĂ.
CÎŞTIGĂTORUL ÎL ANUNŢ LUNI DIMINEAŢĂ.
AŞA CĂĂĂĂĂ GRĂBIŢI-VĂ!

Azi am debitat, fără doar şi poate cele mai tâmpite chestii… Cred că lipsa somnului mi-a afectat.
În primul rând: sunt somnambulă şi dacă mă sună cineva să vorbească cu mine nu se poate înţelege deloc cu mine.
Exemplu:
mă sună un prieten să îmi spună nu ştiu ce chestie- eu îi spun din scurt pe la 10 şi îi închid telefonul. Culmea este că nici în clin nici în mânecă nu avea legătură cu ce îmi spusese el- eu fiind somnoroasă nu mi-am dat seama de ce zic.
După vreo 20-30 de minute mă sună o colegă de facultate- habar nu am ce am vorbit cu ea…sper că nu idioţenii. Îmi amintesc numai că i-am spus că dorm şi vorbesc tâmpenii…atât!
În al doilea rând:
dau nas în nas cu zăpăcitul de ieri. Şi din vorbă în vorbă îi tuflesc una de genu: că de ce să gândesc când pot gândi alţii pentru mine. A făcut nişte ochi maaaari… şi mie mi s-a aprins beculeţul după vreo 2 ore de ce am zis. Eram ceva de genul: CE DRACU ERA ÎN CAPUL MEU?!
Nu pot să conştientizez de unde am debitat azi asemenea tâmpenii…sper să nu se mai repete.
P.s: nu îmi place să gândească altul şi pentru mine :))

În facultatea asta faci muuuuullte proiecte, dar al naibii de multe.
Cel mai tare este când vine câte un/o zăpăcit/ă şi îmi spune: ştii…..mă poţi ajuta cu un proiect?! Cu o zi înainte de predare, bine că nu a venit nimeni cu o oră înainte de predare că atunci să vezi ce scandal fac.
Nu este prima dată când ajut pe cineva cu proiecte. Mă mai sună câte unu câte doi pe la ore din astea minunate- gen 11 noaptea- şi, rugându-mă timid, încearcă să mă îndulcească!
Eu îi înjur cât pot de finuţ- sau nu!- şi îi întreb: la cât trebuie predat proiectul?!
Ei îmi spun ora de a doua zi- că al naibii nimeni nu îmi spune că are de predat un proiect cu o săptămână înainte- şi mă apuc de proiect. Avantajul este că încă mai am proiectele din anii trecuţi şi mă mai ajută.
Daaarr!!! Aseară un zăpăcit/aiurit/răcit/ cum vreţi voi să îi spuneţi se trezeşte pe la 8: ştiiiiiii mă poţi ajuta cu un proiect la TCRSS? Traducere: Tehnici de Cercetare şi Redactare în Ştiinţele Sociale.
Caut, dau telefoane, întreb lumea- toţi aveau fix ce NU îi trebuia.
Tulai duamneeeeeee!!!!Înjur, blestem şi muşc buzele. Ce să fac?! Parcă nu mă lasă sufletu să îl las aşa- al nimănui- la naiba cu conştiinţa asta. Şi eu când am mustrări de genul nu mai pot dormi…şi dacă nu dorm îs al dracului.
Trag aer în piept, îl întreb de vreo 10 ori dacă am înţeles bine cerinţele proiectului- deja după 10 seara nu mai gândesc cum trebuie- şi mă apuc de scris. Cel mai frumos este când încep prima pagină- cu aranjatul conform normelor de redactare bla bla bla.
Pe la vreo 11 mă apuc să scriu…şi scriu şi scriu şi scriu…
Omul tot mă întreba: ai nevoie de ceva, unde nu ştii mă întrebi, uite aici o idee…
Un lucru nu îl suport: când fac un proiect, o temă şi este pentru altcineva nu îmi place să aud persoana aia. Nu suport!!! Fratee dacă am nevoie de ajutor ţi-l cer, nu asta e problema.. Problema e că trebuie să îţi şi scriu pe messenger, dar în acelaşi timp trebuie să fiu atentă şi la proiect…tuţi tuţi tuţi!!!
Pe la vreo 1 reuşesc să termin proiectul. Fericită până la dumnezeu şi înapoi dau să mă cul- după ce îi trimit proiectul.
LA DRACU!!!! Am greşit ceva!!!!Aoleooo!!Nu pot să adorm!
Mă ridic în fund, deschid proiectul: UITE GREŞEALA!!!!MAMA EI DE GREŞEALĂ!!!Îi trimit imediat un mail şi îi spun de greşeală- să o corecteze el- o simplă adăugare şi cam atât.
După asta pun capul pe pernă. Aoleoo!Dacă nu îşi dă seama de aia?! Aoleo….dacă nu ia notă mare…aoleooo dacă mă înjură după aia…aoleo….dacă nu e aşa cum trebuie….aoleooo!!!
Şi uite aşa am dormit 2 ore =))
Nu sunt genul de om care să refuze să ajute pe cineva…chiar nu pot spune nu când cineva mă roagă să îl ajut…Orice fel de ajutor. Problema este că mă implic atât de mult că uneori îmi iau nişte bobârnace de mă doare bila o săptămână. Şi mi-am luat destule cât să îmi învăţ lecţia, dar eu nu, nu şi iar nu!
Cineva îmi spunea să cer bani pentru asta: NU POT!!!De ce? Pentru că ştiu ce înseamnă să ai nevoie de ajutor şi să fie cineva care să fie dispus să te ajute fără să îţi ceară nimic în schimb.
Dacă omul nu ştie să aprecieze ajutorul pe care i l-am acordat deja nu mai este problema mea- nu l-am educat eu- dar să nu se mai aştepte ca a doua oară să îl mai ajut.
Sunt persoane pe care le-am ajutat şi care, la o săptămână după mă faceau ultima duduie de pe centură…Eh!!Acele persoane primesc un minunat: NU TE AJUT! de fiecare dată. Şi nu îmi este ruşine să zic. Dar când văd că pe lumea asta mai sunt şi alţi aiuriţi ca şi mine parcă nu mă lasă corasonu’ să îi las baltă. La naiba doar nu este prima dată când nu dorm noaptea şi stau cu ochii beliţi în nenorocirea asta de laptop. Măcar fac ceva constructiv.
Dar oameni buni!!! Data viitoare când mai vreţi ajutorul în cazul unor proiecte vă rog să nu mă mai anunţaţi cu 5 ore înainte de proiect că mă apucă nebunelile….
Acum stau să şi mă gândesc dacă merită sau nu să spun cine e zăpăcitul să îşi ia mustrări şi de la voi…dar parcă şi-a luat destule de la mine aseară. Ehhh “estupido” “neajutorat”- te-am citat să ştii :D- suferă destul cât să îi mai faceţi şi voi teorie, dar data viitoare nu îl mai iert :))- auzit-ai tu Brutus?!

Astăzi am fost cu Morcoveaţa mea preferată la cumpărături- aşa ca între fete…
Şi desigur că am râs de aproape că am făcut mişu pişu pe noi. Motivul? Bieţi bărbaţi umblau după damele lor prin magazine. Stăteau pe scaune şi se uitau cu disperare cum ele probează haină după haină şi sunt nemulţumite.
Dragăăăăă, îmi stă bine?Nu îmi fac fundul prea mare?
Nu iubita mea! Îţi stau perfect!
Vai tu dragă mă minţi. Taci acolo şi fă ceva util!
Astea erau discuţiile care predominau în orice magazin intram… Eram amuzant.
Erau săracii ca nişte bieţi mieluşei veniţi la sacrificat. Cărau mii de sacoşe şi nu îndrăzneau să spună nimic de teama de a nu le supăra iubirile…. =))
Acum sincer eu nu înţeleg de ce duduile îşi chinuie iubiţii în halul ăsta. De ce draga mea îl maltratezi în halul ăsta? Crezi că nu ar prefera să meargă la o bere cu băieţii decât să meargă cu tine la “shopping”?
Mi se pare chiar penală faza. El stă şi cară ca un fraier în timp ce tu probezi cu sutele…
Niciodată nu mi-aş lua iubitul la cumpărături- hai că pentru un tricou sau nişte chiloţi- mai ales din ăia kinki- l-aş lua că mai mult de 5 minute nu durează, dar să stai şi câte 5-6 ore cu el după tine… Hmmmm nu!
În orice caz- scuze cacofonia- chiar a fost amuzant să îi văd cum suferă de dragul iubitelor… Aia da dragoste sinceră.
P.S: mă dor picioarele, daaaar de mâine mă duc la înnot şi la salăăă.. IIIIIIIIIIIHAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA!:D/

Am observat o chestie cât se poate de ciudată: oamenii ies în fiecare vineri, sâmbătă şi duminică în baruri, cluburi, terase, etc. Întrebarea mea este: DE CE?
Ce are dacă stai în casă la un film sau…pur şi simplu cu familionul?
Cineva mi-a spus că sunt ca o tocilară care nu are o viaţă socială prea activă.Mmmm având în vedere că eu în cursul săptămânii sunt numai pe drumuri la sfârşitul săptămânii nu vreau decât să stau în pijamale până la 12, să iau micul dejun şi prânzul în pat. Fără nicio grabă, fără nimeni care să mă streseze.
Îmi place să mă uit la filme până seara târziu cu nişte floricele, pufuleţi sau orice altceva…
Nu sunt fană cluburilor- prea mult fum, prea multe pipăieli, prea mulţi beţivi.
Aveam o perioadă în care ieşeam cu gaşca destul de des prin cluburi sau baruri, dar acum…
Pur şi simplu sunt plictisită de locurile alea 4/4 cu muuult fum…
Pe terase mai înţeleg: este vară, este cald, vreţi să vă răcoriţi… la fel ca şi în baruri- alea pentru nefumători- la naiba în puii mei eu sunt nefumătoare.
Îmi plac ceainăriile- sunt relaxante.Fără zgomotul ăla stresant al duduilor sau fără telefoanele cu manele ieftine.
Deci până la urmă: de ce vă place să mergeţi prin cluburi/ baruri/ terase, etc?

Mă doare capul…am dormit vreo…multe ori, dar nu asta este important ci următorul aspect:
Am primit ceva mustrări cu privire la ziua de azi: 1 MARTIE!
Eu am zis ca este ziua noastră: a femeilor, a domnişoarelor, etc…Şi totuşi se pare că nu este aşa. LA NAIBA ÎN PUII MEI!Cică abia pe 8 o să fie şi ziua noastră…dragii mei…pe 8 Martie eu ştiam că este ziua mamei- nu a femeii…daaaamn it!
Mi-am permis să caut pe nenea gugle ce reprezintă 1 Martie şi la naiba!!! Oamenii chiar au dreptate! Nu este ziua ziua noastră… dar este atât de drăguţ când primim mărţişoare, zambile, ghiocei, cutii cu bomboane, celebrul şnur alb cu roşu…
De ce trebuie voi bărbaţii să vă supăraţi când spunem că 1 Martie este ziua femeii?! Chiar nu e corect!
Noi vă dăm să beţi de 9 Martie- 44 de pahare…şi nu comentăm- comentăm a doua zi când sunteţi mahmuri şi ştiţi că numai cumpărându-ne ceva drăguţ scăpaţi de gurile noastre :))
Am glumit…desigur.
Oricum! Eu nu înţeleg: de unde a pornit toată nebuneală asta cu : Martie este luna femeilor. Avem şi noi 2 sărbători micuţe şi gata deja avem o lună…păăăăi dacă ar fi după mine şi Decembrie ar trebui să fie luna noastră- sau a mea cel puţin şi Ianuarie şi de Paşte…şi tot aşa.
DEEEECCCIII!!! Dragii mei până la urmă este sau nu 1 Martie ziua noastră?!
P.s: au!!!Mă doare capul!

La mulţi ani domnişoarelor!
La mulţi ani doamnelor!
Astăzi este ziua noastră.

Cică: Un avion care venea de la Chişinău are probleme cu probleme cu trenul de aterizare, la Timişoara. 11 ambulanţe şi trei maşini de pompieri au fost trimise la aeroport. Turnul de control a anunţat că în avion sunt 47 de pasageri şi 4 membri ai echipajului. Până în acest moment, avionul aparţinând Carpatair nu a aterizat.
Încep să mă gândesc dacă mai merită să mergi sau nu cu avionul având în vedere că în ultima vreme avioanele sunt mai mult la sol decât în cer. Parcă era cel mai sigur mod de transport…eu una încep să îmi pun unele întrebări cu privire la acest statut.
O individa de 35 de ani, care si-a ucis doi bebelusi si care a povestit cu seninatate cum i-a zdrobit pe acestia, calcandu-i in picioare, a fost lasata in libertate de judecatori, pe motiv ca asasina este din nou… insarcinata.

De ce nu mă miră? În aceeaşi revistă scrie despre un puşti de 14 ani care l-a împuşcat pe prietenul lui de 7 ani. AAAHHH! Şi puştiul a murit.
Şi ne mai mirăm de ce se duce pe apa sâmbetei ţara asta. Eu cred că astfel de ştiri sunt nişte motive destul de puternice…cel puţin pentru mine sunt.
UCIS DE BĂTRÂNEŢE. Manea Mănescu, fost premier al României în perioada comunistă, a murit ieri după-amiază, la vârsta de 92 de ani.
Cine e nenea? Habar nu am! Şi sinceră să fiu nici nu ştiu de ce am pus asta aici…mă gândeam că sunt unii interesaţi de ştirea asta.
NAOMIII!!!Ştire mai veche, cred, eu am aflat ieri de ea- cică a fost batut/ă – încă nu ştiu la ce sex se încadrează. Pe lângă acest fapt, a mai fost şi tuns/ă şi aruncat/ă într-un containet. A venit mai apoi la Mama răniţilor- nenea Daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaannnn Diaconescu- unde a povestit totul cu lux de amănunte- câh! Sper că după a făcut un duş ceva.
De mănuţă îl/o ţinea duduia Nikkita/ Nichita/ aia mare şi mai puţin luminată. Înţeleg că încerca să îl/o consoleze- puii mei şi eu aş plânge la aşa ceva, dar mi se pare puţin cam penală toată scena asta. Din câte îmi amintesc există un conflict între Naomi şi Nikkita…dar cică s-ar fi rezolvat- detalii picanterii.
BUUUNNN!!!! La ce concluzie ajungem?! Că nu există ştiri adevărate. Că oamenii crează false probleme, că asta este singura metodă prin care televiziunile şi revistele îşi atrag “victimele”. Suntem doritori de bârfe, de ştiri ieftine şi proaste. Ne este frică să deschidem ochii să vedem adevărata realitate, să vedem lumea în care trăim.

Ieri intră pe mess Blondy- cu care nu am mai vorbit de vreo 2 săptămâni.

Ce faci fată?

Bine fată?

Când m-ai dai pe acasă?

Linişte şi pace din partea mea. Sinceră să fiu nu prea mai am ce face în Galaţi. Este atât de plictisitor oraşul ăla încât mi s-a acrit de el. Mă duc să stau în casă. Ce mai ies cu “cuplurile”- adică sunt un fel de a5a roată de la căruţă şi cam atât.

Când eram mai mică aveam gaşca de prieteni, dar…deja când am ajuns la liceu aveam alte pretenţii…chestii, trestii.

Rar mi se face dor de oraşul natal…rar mă duc acasă. De ce? După cum am mai spus: de ce să stau în casă?

DA!!!!Ştiu!!!O să îmi spuneţi: stai cu ai tăi, mai “bârfiţi” de una, de alta…mmmm nu!!! De ce? Pentru că oricum vorbesc aproape zilnic cu ei la telefon şi chiar nu mi se face dor să stau şi faţă în faţă cu ei să îi aud: şcoala e pe primul loc, lasă băieţii, nu mai ieşi, când vii acasă? Dar cu cine ieşi, dar unde ieşiţi? Dar ăi cunoaştem?

ŞŞŞTIUUU!!! Încearcă să fie protectori, poate prea protectori. Mereu încerc să le explic faptul că nu mai am chiar 2 ani şi că aş fi oarecum capabilă să mă protejez şi singură. Ei nu înţeleg că aici, la Bucureşti, nu trebuie să dau niciun fel de explicaţii…poate doar lui Mihai- dar el oricum rar mă supune la acelaşi interogatoriu.

Îmi iubesc părinţii…chiar muuult!! Dar mă sâcâie interogatoriul la care mă supun de fiecare dată. Şi de fiecare dată le spun că nu au de ce să îşi facă griji că nu merg singură pe stradă, că suntem gaşcă ….mă rog! Ştiţi voi şi restul poveştii.

Îmi amintesc că în primul an de facultate ieşeam cu iubitul meu de atunci- un retard şi jumătate…şi într-o seară am ajuns pe la vreo 2 dimineaţa. Când am ajuns la Galaţi i-am zis lui daddy. Să moară de inimă: CUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUUMMM???? La 2??????????????????!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

I-am explicat că eram cu tipul ăla- aproape 2 metri şi vreo 100 de kg… şi că nici dracu nu se atingea de noi- plus că mersesem cu taxiul…

Dumnezeule!!!Atât mi-a trebuit! 2 zile de morală. De atunci nu le mai zic de astfel de ieşiri că îi apucă damblaua. Sunt părinţii mei…şi este de datoria lor să mă protejeze, dar ei cum vor ca eu să trec prin viaţă dacă tot timpul mă ţin pe puf? Şi mă alintă şi nu mă lasă să mă dau singură cu capul de pereţi?!

Îmi amintesc de o prietenă de familie care a adoptat acum ceva ani buni o fetiţă. Şi îmi mai amintesc şi procesul de luuungă durată de până la adopţie. 1001 şi una de acte, uneori chiar inutile, dar asta este partea a doua.
Curiozitatea m-a făcut să caut mai multe despre asta.
Am dat peste un site cu diferite informaţii destul de utile, după părerea mea.
Ştiu doar că pentru a adopta un copil ai nevoie de nervi de oţel: durează un an pe puţin până termini cu actele şi toate idioţeniile alea- după cum spuneam uneori chiar inutile.
Nu spune nimeni că trebuie să fie un proces simplu ca bună- ziua, dar nici să te aducă la stadiul în care să te gândeşti: oare copilul ăla o să mai ajungă în sânul familiei mele?
Într-adevăt cei de la asistenţă socială trebuie să cerceteze cu lux de amănunte viitoarea familie a copilului, dar să fim serioşi, după părerea mea toate astea ar trebui să se facă atunci când copilul se află deja acolo: să vadă cum se înţeleg, dacă au grijă cu adevărat de copil. DA! Înainte într-adevăr trebuie să verifici trecutul familiei respective, motivele pentru care doresc să înfieze un copil, ce beneficii îi aduc copilului….lucruri de acest gen, dar sincer…astfel de analize nu ar trebui să dureze atât de mult. După cum am mai spus: este vorba de interesele copilului: cu cât este în sânul unei familii cu atât cresc şansele ca acesta să nu îşi rateze viitorul- cred că ştiţi că mulţi din copiii de la casele de copii abia ajung la liceu…să nu mai zic şi de facultate.
Totuşi, nu înţeleg de ce trebuie să dureze atât de mult. Da este vorba de o fiinţă umană, dar la fel este vorba şi de o fiinţă umană când stai cu orele să iei o adeverinţă- să spunem.
Puţini oameni- de care să ştiu eu- sunt dispuşi să înfieze. Mulţi fug de ideea de a creşte un străin. Eu una sunt încântată de ideea de a înfia. Mi se pare un gest nobil.
Nu ţine de mine, ci de acel copil care nu a greşit cu nimic şi care, din cauza unor inconştienţi sau laşi, riscă să îşi distrugă viitorul.
DA! Doresc să adopt un copil! Ştiu că mulţi or să spună că nu este acelaşi sentiment ca şi când ar fi al meu, născut de mine, dar de ce să fie diferit? Îl cresc, îl educ şi îl iubesc ca şi când ar fi al meu.
Mereu o să îi admir pe cei care adoptă un copil. Pentru că au curajul să poarte o luptă pentru un copil care nu are acelaşi ADN ca al lor.
Câte animale nu adoptă alţi pui, din alte specii? Ei de ce pot şi noi nu? Vă mai amintiţi cazul cu căţeluşa care a apărat şi încălzit un nou născut abandonat de fiinţa care i-a dat viaţa- aia nu e mamă. Şi a avut grijă de el până a venit cineva şi l-a luat? Chiar şi atunci căţelusa îşi arătase colţii.
De ce animalele adoptă şi iubesc pui din alte specii, în timp ce noi spunem: NU E DE-AL MEU! NU AM CUM SĂ ÎL IUBESC CA PE AL MEU.
Pentru mine toate astea sunt cu adevărat mistere…