Nietzsche a murit

Archive for the ‘noi’ Category

A fost azi la cumpărături cu Creţuli- chiar dacă nu intra în program această activitate…ha ha ha! Cum a fost? Cumplit de enervant. De ce? Pentru simplul motiv că aşa se întâmplă la cumpărături. Ferice pe noi că ne-am găsit ce ne doream…sau relativ, cred!
Ideea este că, de fiecare dată când merg la cumpărături îmi fac mii şi mii de draci. De ce? Promovarea mascată a anorexiei. Nu o să îmi daţi dreptate, dar eu cred că ar trebui să vă gândiţi mai bine. Şi aici apelez numai la fete. Cum este când intraţi în magazin şi găsiţi numai mărimi infim de mici…
Am vrut să îmi iau şi o cămaşă….degeaba! Toate îmi erau mici…mici la bust. Înjuram în cabina de probă şi mă gândeam cum ar fi fost dacă eram PLATĂ. Găseam mereu bluze fără să îmi fac probleme. Ultima bluză cumpărată a fost cam acum o lună…şi nu e bluză, ci tricou. Ultima cămaşă cumpărată?! Hmmmmmm!!!! Pe puţin 6 luni. De ce? Nu îmi găsesc! Mă oftic rău de tot!!! Dar răăău de tot.
Mereu aud: vaaai!!! Eşti norocoasă :-@ NU! Nu sunt! Pentru că rar găsesc o bluză/ o cămaşă/ un tricou care să îmi vină. Mă apucă nebuneala!!! Eeeh! Detalii.
O altă problemă existenţială de-a mea este mica experienţă suferită azi. De fapt, experienţa asta mi-a arătat că sunt mult mai conştientă de anumite lucruri, sunt mult mai cu capul pe umeri decât mă aşteptam. Este puţin cam deranjant când ajungem[Creţuli şi cu mine] să rezolvăm problemele altora. Deranjant şi enervant. De ce? Pentru că nu suport să rezolv problemele altora. Atât vreme cât mie nu mi le rezolvă nimeni…eu de ce să fac acest “sacrificiu”?! Hmmm nu!
Cireşica de pe tort…alta decât mine a fost ultima fază păţită pe ultima sută de metri. Adică?! Păăăăi!!! Mă disperă rataţii care consideră că, fiind mari, îşi permit orice. Ce s-a întâmplat? Păi…ieşeam cu Creţuli din magazin şi am trecut pe lângă un tip care era cât noi două puse una lângă alta. Idiotul se opreşte, se întorace şi încearcă să mă apuce de sân. Eu să tubez. Îi pălesc vreo 2 palme şi ţip: BOULE!
Mă gândeam după asta la 2 chestii:
– fie ăla se întoarce şi îmi pocneşte una
– fie o să îmi strice toată ziua.
Hmmmm să vedem. Momentan am 2 ochi…neoblonaţi, dar ziua s-a cam buşit. DA! Este normal. Urăsc când păţesc faze de genul ăsta…şi din păcate se întâmplă destul de des…având în vedere că merg suficient de mult cu metroul, iar metroul este primul loc în care ai ocazia să fii pipăită…sau pipăit…depinde de orientările sexuale ale “agresorului”.
Per total?!
Mi-am luat nişte pantaloni super!
M-am plimbat ceva cu taxiul prin Bucureşti….Am trăit senzaţii tari cu un ţăran…
Am dormit 4 ore.
Acum sunt fericită, dar din nou, lipsită de idei.

Este 3.15 şi ia ghici…nu dorm! De ce? Nici eu nu ştiu. Cred că este de la cafeaua pe care am băut-o pe la 4…sau poate că organismul meu nu vrea să fie odihnit.

M-am uitat toată noaptea la filme şi asta o să fac până mâine dimineaţă…aaah nu! Până la 7…azi! Nu pot spune că îmi era dor de insomniile din viaţa mea…dar ele îmi dădeau inspiraţie. Ca şi acum de altfel…cred. Un lucru este clar: mă cam doare măseaua. Am luat o pastilă de durere, dar cred că o să mai recurg la una, două.  Ieri am trecut prin nişte stări care m-au… “zgâlţâit” un pic.  Poate că era timpul să mai primesc nişte lovituri din astea…un fel de resuscitări la indiferenţa de care dădeam cândva dovadă.  Simt cum creierul meu îmi cere cuvinte mari, cuvinte pe care nu le-aş folosi… sau poate mă înşel. Este prea dimineaţă ca să mă mai chinui să îmi dau seama de ceva.

Mă gândeam să scriu despre ceva filosofic, dar  nu vreau…cel puţin nu mai vreau. Este mult prea plictisitor un subiect “crezi sau nu în Dumnezeu?”. Mă gândeam să îmi trag cercel în limbă…o altă dorinţă de a fi “rebelă”…prostii!

Nu ştiu ce este cu mine…poate m-ar reîntors în ipostaza de romantică incurabilă…sau poate că pur şi simplu m-am sictirit de viaţă şi încerc orice…nu ştiu de ce…nu ştiu pentru ce. Mă gândeam la un moment dat să îmi fac un pic de ordine în viaţă…oare?! Nu cred că este chiar aşa un fiasco,nu?

Aberez mult…şi cred că lipsa somnului este singura scuză pe care o pot accepta…

De azi puteţi intra pe http://forum.arhiblog.ro
Vă recomand să intraţi! Este la început- acest nou format, dar chiar merită. Eu una am amintiri foarte plăcute.
Vă aşteptăm cu drag pe noul forum al lui Arhi!

Sunt obişnuită cu insultele. Am devenit chiar imună la ele. Dar în ultima vreme acestea au început să curgă “fără număr, fără număr”. Şi ce mă deranjează cel mai mult este faptul că vin din partea unor persoane care nu mă cunosc decât virtual- doar de pe net.
O prietenă îmi spunea acelaşi lucru pe care mi l-a spus şi bărbăţelul meu: oamenii ăştia nu îţi dau de mâncare, nu te ţin la facultate, nu îţi dau bani, nu te-au crescut şi mai mult ca sigur nu te ştiu în realitate.
Are dreptate. Atâta timp cât “prieteniile” astea se limitează numai la mediul online nu văd de ce ar trebui să mă intereseze.
Toţi cei care şi-au dat cu presupusul: e proastă, e cretină, e ipocrită, e falsă, e retardată- mamăăă ce păreri minunate au despre mine- ar trebui să conştientizeze că nu mă cunosc deloc.
Azi unul dintre personaje a început să îşi verse nervii pe mine, să mă facă în toate felurile.
“ea: ba, sa-mi bag picioarele, daca aveai si tu putina minte si erai si tu un pic retinuta, nu se intamplau toate astea
ea: baga-mi-as picioarele
MaMeMiMoMu :* pika :*: mmmda,,,,
ea: n-am vazut om pana acuma sa ma dea peste cap in halu asta
ea: macar daca ai fi desteapta, as zice am meritat-o
ea: ca-mi vine sa ma urc pe pereti
MaMeMiMoMu :* pika :*: asta e!
MaMeMiMoMu :* pika :*: niciodata sa nu subestimezi oamenii…mai putini “dotati” la capitolul creier,nu?
ea: esti proasta de dai in gropi
ea: si nimeni nu se indura sa-ti spuna
ea: baga-mi-as picioarele
MaMeMiMoMu :* pika :*: si tu acum de fapt ce faci?
MaMeMiMoMu :* pika :*: iti versi dracii pe mine?
ea: ca n-am vazut om mai prost, dar e prea tarziu sa-ti mai spun
ea: nici draci nu mai am
ea: daca nu cautam sa-ti scot fututul ala de avertisment nu se ducea dracu tot forumul
ea: mortii pizdii ma-sii
ea: iti spun ca esti proasta, macar o conta pe viitor.
MaMeMiMoMu :* pika :*: din nou te intreb: tu acum ce incerci sa faci?
ea: hai marh ca esti batuta in cap. pa”

De ce am postat discuţia asta? De farmec! :))
Acum sincer! Ştiu că mai am muuult de lucrat la caracterul meu…poate prea mult, dar acum o dau pe faţa: pe mine NIMENI!!! Nu mă calcă pe coadă. Ştiu să îmi scot ghearele şi să zgârii destul de urât. Femeia aia mă adusese la stadiul în care îmi era frică să mai deschid un subiect…de unde teama asta? Păi ştiam că m-ar fi atacat şi m-ar fi tratat ca pe ultimul om de pe planetă.
La ultima dispută am cedat! Am zis că există 2 variante: fie plec cu coada între picioare- ca de fiecare dată când am simţit că întrece limita bunului simţ- fie i-o plătesc cu vârf şi îndesat. Din păcate, toată chestia asta a dus la ceva muuult mai urât….mai urât decât mă aşteptam. Asta e! Mi-am cerut mii şi mii de scuze, am încercat să explic situaţia, dar am primit în schimb numai: eşti cea mai mare ipocrită, eşti o arogantă, etc.
Poate că aşa sunt, nu neg, dar o neg prietenii mei. Cei care mă ştiu de 20 de ani, prieteni care m-au văzut şi nervoasă şi supărată şi când simţeam că vreau să îi dau în cap cuiva. O să îmi spuneţi: păi ei sunt prietenii tăi, nu ar face aşa ceva. S-o credeţi voi. Dacă eram cum susţin alţii credeţi că ei mi-ar mai fi fost alături? Eu zic că nu. Aşa că dragii mei critici virtuali: păstraţi-vă părerile cu privire la persoana mea. NU MĂ CUNOAŞTEŢI AŞA CĂ DREPTURILE DE A MĂ JUDECA NU VĂ APARŢIN.
Cu stimă şi respect, ipocrita-aroganta-proasta-cretină-falsa Cireşică.

Bun! Sambata dupa amiaza si eu ma plictisesc de moarte…chiar daca am drept companie cutia cu servetele nazale si pastilele de raceala.
Mutand de la canal la canal am dat la “Schimb de mame”. Mare ti-e gradina doamneeee. Presupun ca stiti cam care este ideea: doua familii schimba mamele. De data asta s-au nimerit doua familii din mediul rural. Mentalitati cu totul diferite.
In fine! Nu despre asta vroiam sa va vorbesc, ci despre mentalitatile oamenilor de la mediul rural.
Am observat ca multi parinti crescuti la tara- cu sapa si discoteca isi cresc copiii in aceleasi conditii, fara sa fie interesati de viitorul odraslelor lor.
Exemplu: la 14 ani este destul de matura, poate gandi singura, se poate machia, se poate duce la scoala imbracata ca o papitoaica, poate iesi prin baruri si la discoteca. Viata se termina la 20 de ani cand se marita si la 22 de ani deja are 2 copii si inca unul pe drum.
Cam asa sta treaba in mentalitatea fetelor din mediul rural- nu generalizez. Sunt si cazuri care ies din tipar. La fel cum si la mediul urban se gasesc astfel de cazuri.
Pai! Eu la 14 ani habar nu aveam ce inseamna machiajul, discoteca sau barul. Prima bere am baut-o in clasa a 11a la balul verisoarei mele…deja aveam 18 ani- majora de mine :))
De unde apare totusi acest “virus” care distruge mentalitatile tinerilor? Pai in primul rand este dorinta copiilor de a “parasi cuibul”. Cineva imi spunea ca primul motiv il reprezinta parintii: daca nu primesti sprijin din partea lor nu te arunci sa lupti cu viata. Gresit! Totul porneste de la initiativa copilului. Totul depinde de el, daca isi doreste sau nu sa depaseasca nivelul inferior al vietii sale.
Un exemplu bun il reprezinta COMUNITATEA AMISH. Cand copiii lor devin majori sunt trimisi in lume. Sa vada daca se pot adapta sau nu societatii moderne. Multi se intorc pentru ca nu se adapteaza stilului de viata, dar sunt si persoane care nu se mai intorc datorita stilului de viata pe care il adopta in afara comunitatii din care au facut parte.
Un alt exemplu: mama mea. Ea a crescut in mediul rural, dar nu a acceptat sa fie doar o simpla femeie de la tara, maritata cu un oarecare, sa aiba 10 copii si sa fie buna numai pentru treburile gospodaresti. A luptat si si-a indeplinit visul: sefa de promotie in liceu, bursa de merit la facultate- asta in conditiile in care era maritata si il avea pe fratele meu.
O prietena mi-a spus ca erau alte conditii. DA! Are perfecta dreptate: erau alte conditii, dar vointa este aceeasi. Sau mai bine spus visul este acelasi: sa scapi de la “coada vacii” si sa ajungi cineva.
Cand eram printr-a 5a si o luasem pe aratura cu scoala mama m-a amenintat cu: te duc la tara sa muncesti la coada vacii. M-am speriat atat de tare incat m-am apucat sa invat. Pana in clasa a12a am fost printre primii 5 mereu! Luam premii si invatam. Cred ca a fost cea mai infricosatoare “amenintare” primita vreodata.
Si, totusi, de unde apare aceasta “mentalitate stricata”? De ce tinerii nu isi doresc sa ajung undeva sus?!
Mereu am fost de principiul ca daca iti doresti ceva cu adevarat si lupti pentru acel ceva nu ai cum sa nu reusesti.
A fost comica reactia unui prieten de-al meu care mi-a zis ca el cand era mic vroia sa fie presedinte si sofer de curse. Cred ca se astepta sa incep sa rad de el, dar i-am tuflit un raspuns de genu: la faza cu sofatul nu vad de ce ar fi o problema, din moment ce acum conduci foarte bine, iar presedinte…potential ai! Si are, doar ca nu stie cum sa il “exploateze”.
Asta este marele defect al multor persoane! Spun: eeeh!!! Dar nu pot sa fac asta pentru ca sunt prost/proasta, nu am bani, nu am nu stiu ce. Adica! Se gasesc tot felul de scuze mai mult sau mai putin solide care sa “demoralizeze” personalitatea cuiva.
Ce vreau sa demonstrez cu asta? Pai nimic! Nu vreau sa conving pe nimeni, nu vreau sa ii fac pe oameni sa creada ca vor ajunge pe luna daca viseaza, vreau sa arat ca poti sa ajungi “un cineva” daca iti propui cu adevarat, daca lupti pentru acel vis al tau. Nu spune nimeni ca nu o sa te lovesti de niste greutati, dar asta e viata! Fie ca vrei, fie ca nu.

Toata lumea stie…sau presupun ca stie de evenimentul: EARTH HOUR. Problema este alta. Evenimentul presupune cam jumatate din meciul Romaniei. Adica: prima repriza a meciului nu ar trebui vizionata pentru ca trebuie sa fim buni ecologisti.
ETE FLEOSHC!!!! Eu una o sa ma uit la meci…fara remuscari chiar. De ce?! Pentru ca aia care au facut “programul” au uitat cat de disperati sunt romanii dupa fotbal…deeeeci…slabe sanse sa se stinga multe lumini.
De ce sunt asa de pesimista? Pentru ca sunt realista. Pe stadionul de la Constanta nu o sa se stinga luminile, jucatorii nu vor juca pe intuneric. Deeeeci deja o sursa destul de puternica de iluminat. Cati constanteni, bucuresteni, galateni, brasoveni, cati romani o sa se uite la meci?! MUUULTI!!!
Cati o sa stinga lumina?! Nu suficient. Asta e! Ghinionul intersectarii a doua evenimente importante pentru oameni…sau mai bine zis pentru romani…desi tind sa cred ca prioritar o sa fie meciul.
In fine!
Cred ca am aberat putin si am uitat de unde am plecat.
Intrebarea mea este: VOI STINGETI SAU NU LUMINILE DE EARTH HOUS SAU MAI BINE ZIS LA PRIMA REPRIZA A MECIULUI: ROMANIA- SERBIA?

Nu stiu de ce nu imi merg diacriticele. Nici nu ma chinui sa le fac sa mearga. Motivul? O febra de toate zilele…era si cazul sa racesc, nu? Au trecut 2 luni de cand nu am mai tras o raceala.
In fine! Nu despre asta am chef azi sa vorbesc!
Dupa teoria chibritului primita de la Cretzuli, o mustrare de la barbat si o mica strangere de nas de la Artar am zis sa scriu ceva.
Presupun ca toata lumea s-a uitat cel putin o daca in viata asta la un film siropos de dragoste. Nu stiu daca voi ati observat ca toate filmele…sau majoritatea au un “happy ending”.
Floricele, fluturasi, inimioare si stelute.
Realitatea este cu totul alta. Ca sa ajungi in acel moment cu fluturasi bla bla bla… treci prin multe momente de cacat. Treci prin niste momente de iti vine sa te arunci de la etaj. Dar “producatorii de vise” fac orice numai sa isi castige o paine. Vand o imagine total eronata a ceea ce inseamna FERICIRE cu adevarat.
Multi o sa ma contrazica, dar stiti foarte bine ca intre cele 2 exista 100 si una de diferente. De la fluturasi pana la primele lacrimi.
Ne uitam la filme siropoase in speranta ca o sa ajungem sa traim si noi acel “love story”. Cu printi, printese si “happy ending”. Vrem sa inseram acele imagini, acele cuvinte, momente in vietile noastre din simplul motiv ca nu ne multumim cu ce avem. Cineva imi spunea ca are nevoie de varietate in relatie…nu! Treaba sta cu totula altfel: ajungi in punctul in care constati ca relatia se duce pe apa sambetei…asa…putin cate putin si tu ai o singura solutie: VARIETATEA. Este un tipat de disperare! Ti-e frica sa nu pierzi omul cu care te-ai obisnuit—pentru ca sa fim seriosi o relatie este definita astfel: atractie fizica, emotii, obisnuita….dead meat! Eu una ma plictisesc foarte repede de relatii. De cand am terminat-o cu… am avut…destule “relatii”. Poate ca este si efectul de “dupa o relatie”, dar imi permit sa va contrazic.
Ce s-ar fi intamplat daca aceasta perioada de “umblat din floare in floare” s-ar fi petrecut pe perioada relatiei?
As fi apelat la “povestile de dragoste” in speranta ca numai asa mi-as fi potolit neuronii dornici de aventura.
La urma urmelor orice femeie isi doreste o familie, copii, o casuta, o matza si cu caine…
Nu!
Aceasta dorinta este data de minunate filme siropoase. Care ne fac sa ne dorim asta. Cum te uiti la un film cu o femeie independenta- exista asa ceva?!- sunt citesti un articol in care este prezentat succesul unei femei trecute de 30 parca iti cam piere cheful sa speli vase, sa ai grija de copii, sa gatesti.
Sa fim seriosi acum! Ceea ce se intampla in filmele de acest gen nu o sa se intample niciodata in realitate…fara doar si poate.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=M9INVczSfnk&feature=related]Am cautat melodia asta …muuuulta vreme! Este preferata mea! O ascult de fiecare data cand vreau sa ma calmez. Si de data asta si-a facut meseria!

Vă mai amintiţi de prima iubire? Cea din copilărie. Eu una îmi amintesc foarte multe momente amuzante…sau nu din relaţia aia a noastră. Ciudat este că nu am mai vorbit cu “Iepurică” de vreo…7 ani?! Cam aşa. Era tare drăguţ în copilărie, dar ultima dată când l-am văzut era un tip slabănog, cu o voce răguşită de la prea multe ţigări fumate, cu ficatul varză de la prea multe beţii.
Noi de ce nu mai păstrăm legătura cu prieteniile din copilărie?
La fel s-a întâmplat şi cu prietenii de la bloc. Din gaşcă eu am plecat prima. Ajunsesem la liceu, aveam alte pretenţii, alte intenţii şi tot aşa. Deja când am ajuns la facultate abia dacă “salut” ne mai ziceam.
În fine! Deviez de la subiect.
Vorbeam de prima iubire. Vă mai amintiţi de prima iubire? Şi sincer acum!
Copchiii din ziua de azi abia dacă mai ştiu ce este aia cofetărie sau parc. Sau să meargă la cinema. Preferă să îşi “trăiască” relaţia pe mess sau la telefon.
Eu habar nu aveam ce era ăşa pc- deşi apăruseră, nu existau telefoanele mobile, ci numai pagere, pe care oricum nu ştiam să le folosesc.
Venea să mă ia de la şcoală şi ne ţineam de mână până aproape de bloc… asta ca să nu ne vadă părinţii.
Îl sunam pe fix şi ne venea factura imensă… mereu spuneam că ne-o încarcă ăştia de la Romtelecom, dar niciodată nu scăpam :))
Acum sunt doar sms-uri, mass-uri şi beep-uri…şi cam atât.

De mică mama m-a învăţat să fiu elegantă, delicată, să fiu o “little lady”. Şi am ascultat-o.
Totuşi, nu toate fetele îşi ascultă mamele sau sfaturile altora.
Eram la metrou şi văd 2 puştoaice…pe la vreo 16- 17 ani. Vorbeau cât să le audă tot metroul, molfăiau gume- ziceai că sunt 2 faci- limbajul trupului le dădea de gol…se vedea o vulgaritate de nedescris: de la “fă” până la “proasto”.
Nu am nimic cu limbajul lor, dar eu ştiam că o fată trebuie să fie delicată, elegantă, senzuală…Nu a zis nimeni să nu fie şi vulgară, dar vulgaritatea asta să se manifeste în altă parte…ştiţi despre ce vorbesc.
Buuuunnn!
Deci: până la urmă cum stă treaba cu această vulgaritate a ploadelor? Ele chiar consideră că sunt mai atrăgătoare dacă au un limbja şi o atitudine de…2 bani?
Mmmm sinceră să fiu chiar îmi este dor de eleganţa femeilor…eleganţă manifestată atât în limbaj, cât şi în comportament…dar poate cer prea multe. Uneori chiar cred că îmi doresc prea multe lucruri care cu greu pot fi împlinite.