Nietzsche a murit

Archive for the ‘medici’ Category

Astăzi am trecut de a doua zi a regimului. Din păcate nu pot renunţa la cafea. Vreau să fie singurul meu viciu.
Cum au decurs acest două zile? Groaznic! Toată lumea în jurul meu mănâncă junk food, ăştia de la muncă vor de declare vineri ziua dulciurilor, în fiecare dimineaţă trec pe lângă magazile cu diferite prostioare şi tot aşa- sunt FOAAAAARTE pofticioasă. Totuşi văd şi o parte sau mai bine spus două părţi pozitive în această privinţă: mă simt mult mai bine- nu mai am durerile de stomac sau stările de rău şi am slăbit două kilograme. Mănânc sănătos, beau sucuri de fructe făcute numai în casă sau apă şi am renunţat total şi definitiv la prostioarele zilnice. Mi-am propus ca luna viitoare să mai scap de câteva kilograme bune cu acelaşi regim. Şi un alt lucru care mă încurajează este faptul că nu mi-e foame. Dacă înainte după ce mâncam prostioare din oraş la nicio oră mi se făcea iar foame acum pot rezista cam minim 3 ore fără să mănănc, dar regimul mă obligă să am 4 mese la o diferenţă de două ore. Acceptabil având în vedere că două dintre mese le iau la muncă- am ajuns să îmi iau pacheţel. De un singur lucru îmi este poftă: ciocolată. Numai când mă gândesc îmi curge o băluţă în colţul stâng al gurii, daaar am renunţat de tot la ea. Acum am voie să mă bucur numai de piureul de fructe care de cele mai multe ori este dulce acrişor, aşa cum îmi place mie. Şi dacă o să gust acum din ciocolată ştiu că o să renunţ la regim şi nu este de bine.
Am promis ca de săptămâna viitoare să mă apuc şi de câteva exerciţii uşoare ca să îmi remodelez poponeaţa [=))]. Nu vă gândiţi că îmi doresc vreun corp din ăla a la fotomodel, nu mulţumesc. Formele pe care le am nu îmi permit să am 90-60-90. Ce mama naibii doar sunt moldoveancă cu forme rotunde [fac reclamă mascată :D]
Oricum dacă o să ajung la rezultatele de acum un an o să fiu şi mai fericită şi mai sănătoasă.
Uraţi-mi noroc! O viitoare piţipoancă :))

In primul rand bine v-am regasit! Ma bucur ca sunteti copii cuminti si nu va omorati intre voi cat nu sunt aici 😀
In al doilea rand: iar nu am diacritice…la naiba si cu ele
Stiti foarte bine ca zilele trecute am fost plecata la Galati ca sa ma tratez si eu. Poate imi spune si mie cineva ce am.
Dupa ce o zi am stat nemancata si plimbata din sectie in sectie am reusit sa ajung si eu ca tot omul acasa. Acum trebuie sa mai astept rezultatele.
Desigur ca a doua zi eram la medic cu rezultatele:
– partea stanga a ficatului este marita cu 10 mm parca
– vezica mea biliara este lenesa [a.k.a : am o puta lenesa- asa mi-a zis medicul…va jur :)) ]
si nu in ultimul rand:
– am o infectie pe care nu au cum sa o descopere- adica pe unde este pana nu isi face simtita prezenta.
Am stat cuminte la fiecare morala primita de cate un medic pentru numarul exagerat de mare al pastilelor luate intr-o luna [acum 4 luni am fost nevoita sa urmez un tratament de 150 de pastile] . Se pare ca respectivul tratament mi-a distrus intr-o mare masura ficatul….ce inseamna asta? Inseamna ca o sa visez: ceaiuri, fructe si legume.
Eeeehhh cearta ca si cearta, dar imi baga restrictia la mancare:
Prin urmare nu mai am voie:
– prajeli
– dulciuri
– picant
– sucuri din comert
– altfel de carne in afara de cea de pui si peste
– junk food
– unt
– fainoase
Si din pacate lista este pe jumatate- atat imi amintesc. Deja ma gandesc ca in afara de apa altceva nu o sa am voie. Peste vreo 3 luni trebuie sa imi refac analizele sa vada daca sunt imbunatatiri.
Macar vad partea buna a lucrurilor: glicemia! Nu stiu daca v-am spus, dar eu am maaari probleme cu glicemia fiind supusa unui risc enorm de a face diabet [bunicul meu are si eu sunt singura din familie care il mosteneste]. Prin urmare am scapat de teoria cu privire la glicemie.
Ce inseamna in final toate astea? Inseamna 3 luni in care o sa fiu nevoita sa mananc numai sanatos si sa renunt la celebrele floricele de la film :((( Cat de trist

Nu ştiu care sunt motivele, dar aseară am avut nişte dureri de stomac aproape insuportabile. Şi ca tacâmul să fie complet m-au apucat şi migrenele. Ce este de făcut? Păi nimic. Poate doar să dormi. Din păcare o să fiu nevoită să le mai suport până luni când o să mă internez în spital. Şi nu la Bucureşti…da, prefer să mă duc în Galaţi decât să mai aud : “nu ştiu ce ai”.
Deci de duminică şi până marţi seară nu o să mai scriu nimic pe aici. Dar promit să recuperez sau să programez câteva posturi. Să vedem dacă sunteţi cuminţi 😀

Cum de câteva zile am avut nişte dureri de stomac am zis să îmi fac curaj şi să mă duc la medic. De data asta am fost fată deşteaptă şi m-am dus la clinică particulară.
Ajung acolo, plătesc milionul- atât este consultaţia şi intru în cabinet. Şi încep să îi spun medicului şi de aia şi de ailaltă. Parcă eram o babă.
Desigur că omul începea cu întrebările, le mai repeta, se făcea că se uită pe analizele mele şi tot aşa. Mă pipăie pe stomac, îmi ia tensiunea şi îmi caută pulsul. După ce termină toate astea mă ia iar la o serie de întrebări. Îi răspund ca la clasa întâi şi sper să îşi dea seama ce am.
Se apucă la un moment dat să scrie pe calculator ceva. Eu mă uitam din ce în ce mai disperată şi îl întreb: “ce am?”
“Păi cred că este de la stomac, dacă nu de la ficat sau intestinul gros.”
Traducere?! Habar nu are ce am. Deja îmi dădeam pumni în cap că am dat atâţia bani- şi o durere de cap în plus la lista de of-uri nu ar fi fost o problema.
Într-un final îmi spune că trebuie să îmi fac o ecografie la ficat şi să urmez un tratament. Un tratament ce presupunea PASTILE. Păi tu îi dai unui om care a început să aibă probleme cu fierea tone de pastile?
Desigur că nu voi urma acest tratament, iar duminică o să plec la Galaţi să mă internez în spital. Credeam că tratamentele cu pastile se dau numai după ce faci analize să vezi şi tu cum stă treaba cu omul respectiv, dar… cum la noi nimic nu este cum ar trebui. Deja nu ma mai miră nimic.
Ce mi-a zis mama? Să nu iau nicio pastilă până nu fac o investigaţie normală. Acum să îmi fie cu iertare, dar eu cam acum 4 luni am urmat un tratament de o lună. Adică într-o lună am înghiţit cam 150 de pastile. Aveam pastile pentru tratarea infecţiei, pentru tratarea posibilelor efecte secundare ale pastilelor pentru infecţie, pentru ficat, pentru tiroidă şi pentru… încă o chestie.
Per total? În luna aia am mâncat pastile. Abia acum organismul meu şi-a mai revenit şi tu vrei să mă îndopi cu pastile? Nu merci!
Din păcate mă gândesc cu groază că o să vină vremea când o să trebuiască să mai dau pe la medic pentru una două…Şi acum vine întrebarea mea: unde o să mă duc? La stat ca să mă dea ăia afară sau să îmi dea tratamentul necorespunzător sau la particular unde în loc de soluţii aud zeci de întrebări?!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nKlxWA3xEgE]

Suntem alături de tine arici! Să nu uiţi asta niciodată!

Azi am aflat cine îmi este şef. Din fericire pentru mine am aflat că este unul dintre tipii de la trainning cu care m-am înţeles super. YEY! Vedeţi fericirea din ochii mei,da?
Dar cum nimic nu este roz şi pufos m-am trezit şi cu o nouă problemă la stomac. O problemă cu care mă confrunt de ceva vreme şi sper ca săptămâna aceasta să dau şi pe la un medic ceva să îşi dea cu presupusul.
În rest ce să vă spun?
Floricele, copăcei şi a început, în sfârşit, să se simtă toamna.
P.s: sunt atât de obosită încât sunt incapabilă să scriu ceva coerent. Ne auzim după week-end când o să fiu odihnită şi după ce o să mă joc cu căţelul.

În sfârşit libertate…cel puţine pentru ziua de azi. Mâine o luăm de la capăt, alt examen, alţi nervi, alte înjurături. Din fericire pentru mine azi am primit minunata veste că am mai luat 2 examene. Sunt atât de obosită încât nu mai sunt capabilă să mă bucur. Abia Vineri- sau cel puţin aşa sper- o să pun punct la toate examenele din ultimul an. Ce îmi doresc după asta? O lună de linişte. După aia mă angajez şi între timp lucrez la licenţă. Am decis să o las pe februarie. Medicul mi-a dat un sfat destul de…dur: ori o dai atunci, ori te revăd şi de data viitoare băgăm perfuziile.

Am fost exagerat de “fericită” când mi-a spus asta.  Parcă îl şi aud: “organismul tău este sub nivelul mării…ţine-o tot aşa şi nu o să mai fii în stare să mergi singură pe picioare…pe propriile picioare”. I-am zâmbit sec şi m-am scuzat. Ce aş putea să fac mai mult? Probabil că în viitorul cel mai apropiat o să mă lovesc de atitudinea părinţilor mei care vroiau să termin anul ăsta, dar …sunt incapabilă să mai lucrez şi la licenţă.

O prietenă care m-a văzut de curând s-a speriat. Eram galbenă la faţă, cu cearcăne şi abia abia ţinându-mă pe picioare. Şi-a făcut datoria de prietenă foarte bine când m-a mustrat. A spus că e vorba de sănătatea mea…nu de o lucrare cu care oricum toţi se şterg la cur cu ea. Are dreptate, dar…

cel mai mult acum îmi e dor să simt valurile de la mal, să simt nisipul, să mă duc la munte şi să stau întinsă pe iarbă, să mă ud de la rouă…vreau libertate…vreau o lună în care să dorm până la 1 ca să mă trezesc şi să mă culc la loc…oooohhhhhhh daaaaaaaa

Am fost de dimineaţă la spital.După vreo 2 ore de stat pe acolo am aflat că medicul la care mă duc de obicei nu este…m-am conformaz situaţiei şi m-am dus la o doctoriţă.
Veştile date de ea nu au fost deloc îmbucurătoare. Speram să se înşele, dar din păcate nici în momentul în care a început să îmi scrie reţeta nu mai părea o greşeală.
Când am ieşit din cabinet am simţit cum mi se tăiaseră picioarele. Mergeam ca o mumie şi speram să dea o maşnă peste mine ca să scap de tot. Mi-am făcut curaj să o sun pe mama să îi dau “vestea”. Reacţia ei m-a făcut să izbucnesc în lacrimi. Încercam să mă abţin să nu plâng la telefon şi să nu îi spun cât de mult mă deranjează modul în care îmi vorbeşte…şi că în loc să fie alături de mine în aceste momente ea îmi scotea ochii că am sesiune şi că trebuie să învăţ. Speram ca măcar ea să nu mă judece pentru “prostiile” din trecut.
Am ajuns la fratele meu să mă…”sponsorizeze” pentru a-mi face tratamentul…nici mai mult, nici mai puţin de 2 milioane şi jumătate. Privirile asistentelor parcă mă tăiau. Una din ele s-a uitat cu o milă la mine de neimaginat. Tăceam şi mă făceam că plouă. Singurul lucru pe care mi-l doream era ca el să fie lângă mine…să îmi dea un umăr pe care să plâng…să mă eliberez…să fie…nu ştiu. Am fost singură într-un moment în care aveam nevoie de cineva lângă mine. Şi acum…primesc numai răspunsuri seci: “da! nu! nu acum! aha”.
Am mers zeci de kilometri pe jos numai ca să mă calmez…să nu ajung acasă şi să fac vreo tâmpenie…ca de obicei. Am încercat să dorm pentru câteva ore, dar visez numai tâmpenii. Luni şi marţi am reuşit să dorm vreo 4 ore şi am mâncat 2 mere.
De la farmacie mi-au dat nişte pastile pe bază de plante…au spus că dacă nu mănânc măcar să le iau pe alea…să îmi ajute ficatul.
Singurul lucru care mi-a dat speranţe a fost telefonul primit de la o firmă care face angajări…sper să mă angajez ca să fiu pe banii mei…măcar asta mă face să fiu încrezătoare în ceea ce o să urmeze.

Scriam azi dimineaţă că m-am ales şi cu o bubă la sănătatea “imaculată”. De azi dimineaţă şi până la ora asta tâmpenia s-a agravat, Mâine o să îmi petrec ceva ore pe holurile spitalului…câââtă plăcere pe capul meu. Asta este! Este oarecum vina mea că nu am avut grijă de sănătate.
Ziua de azi a început prost şi s-a terminat şi mai prost. Măcar mă bucur că am reuşit să mănânc un măr toată ziua..aaaahhh şi să nu uităm “minunatele pastile”. Nici nu vreau să mă gândesc cum mai arată ficatul.
Nu mă aştept la nicio zână care să vină să mă ajute sau să prind peştişorul de aur care să îmi îndeplinească 3 dorinţe. Doamne fereşte nu! Mi-am făcut-o cu mâna mea. Asta e clar! Singurul lucru care îmi rămâne este să mă apuc serios de treabă şi să nu mă mai joc de-a “şcoala”.

Se apropie vertiginos sesiunea. Toate bune şi fumoase îmi zic eu în minte…asta până mă gândesc la proiectele pe care le am de predat. În ultimele 3 zile am trecut printr-un stres de neimaginat…aşa îmi trebuie dacă le las pe toate pe ultima sută de metri. Psihicul meu ieri a cedat şi am început să plâng. Pur şi simplu nu am mai rezistat. Mă îngrozeşte ideea că nu o să am timp să le fac pe toate…şi totuşi…
Azi dimineaţă am vrut să mă ridic din pat…am eşuat lamentabil. Simţeam cum am pe tot corpul nişte greutăţi şi mă luptam cu ele. Am pierdut. După jumătate de oră am reuşit să deschid ochii în întregime. Nu am înnchis un ochi toată noaptea…m-am ales şi cu o problemă de sănătate care mă sâcâie în continuu.
Azi dimineaţă când m-am dus la baie m-am speriat de cearcănele pe care le aveam…m-am urcat pe cântar şi m-am albit…am slăbit5 kg în 3 zile. Nu cred că medicul ar fi încântat de asta, dar până nu termin cu minunatele proiecte nu o să îmi permit să dau prin bucătărie.
Mă rog să nu mai cedez psihic…sau fizic ca să reuşesc să termin. Săptămâna asta este cea mai cumplită…după aceea o să fie un pic mai “puţin stresant”… printre picături mai scriu şi pe blog…asta în cazul în care nu o să îl abandonez pe perioada sesiunii…sau mai bine zis până termin nenorocirea aia de licenţă.
Aprindeţi o lumânare la biserică şi pentru mine :))