Nietzsche a murit

Archive for the ‘noi’ Category

Ascultam acum câteva zile o melodie..şi mi-am amintit de copilărie…oooohhh dulce copilărie!
De ce mi-am adus aminte? Păi pentru simplu fapt că mă gândesc cât de norocoşi am fost. Ce ştiam noi de calculatoare, de jocuri pe console, de filme violente, desene cu violenţă.
Vă mai amintiţi jocurile copilăriei?
Noi am fost o gaşcă de vreo 30 de copii. Eu şi cu încă vreo 4 eram cei mai mari. Restul erau de aceeaşi vârstă.
Când ieşeam afară ni se auzeau vocile până la stradă.
Daaar ceva s-a întâmplat…ne-am maturizat. Prima “ruptură” s-a produs când cei mai mari au ajuns la liceu. După ei, la vreo 2 ani, am urmat eu. Deodată lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade. Deja la liceu nu mă mai interesau “prietenii copilăriei”. Eram preap reocupată să mă distrez ca cu colegii mei de liceu. Am început să cunosc băieţi de facultate, să ies cu ei, să mă distrez. Deja, în clasa a12a, abia dacă ne mai ziceam “salut”. Fiecare avea o altă mentalitate, avea alte dorinţe, alte visuri de viitor. Ruptura a fost prea bruscă şi dureroasă aş putea spune. Din gaşca de 30 de oameni am mai rămas în relaţii bune cu 2 persoane, cu încă 2 fete: creţuli şi blondi. Atât!
Când am ajuns la facultate deja parcă nu mai eram copila aia care juca “baba oarba” sau “flori, fete sau băieţi”.
Mi-e milă de generaţiile care ne urmează. Ei habar nu au ce copilărie frumoasă am avut. Nu aveam griji, stăteam până la 12 fără să le fie alor noştri frică să nu fim răpiţi. Erau alte vremuri, mult mai frumoase.
Daaarrr… toate sunt numai amintiri din copilărie.

De dimineaţă deschid minunatul EVZ.ro şi mare îmi este mirarea când văd următorul articol sau mai bine zis titlu de articol:

Parcurile Capitalei sunt transformate în muzee verzi. Autorităţile nu ne permit accesul cu vehicule nepoluante, role sau biciclete în oazele oraşului.

Read the rest of this entry »

Aseară am primit “minunata veste” că pe Ghiţă l-au luat hingherii. Plină de draci şi bocită stăteam şi căutăm diferite numere de telefon ca să dau de hingheri. Într-un final am găsit un număr şi am sunat de dimineaţă… sau mai bine zis a sunat mama de dimineaţă. Ce răspuns a primit? Trebuie să mergem la sediul lor, pe undeva pe lângă Metro şi să ne rugăm că nu l-au omorât ăia. Dacă aflu că l-au omorât “sifonarul” care a sunat la ei o să regrete- alias beţivanul de la parter – Ştefane te-aş sfătui să te muţi!

Din păcate până mâine nu mai putem face nimic. Mai grav este că eu mâine nu o să mai fiu în Galaţi ca să văd ce se întâmplă. Oricum, mâine, se duc ai mei să îl “adopte” oficial pe Ghiţă.

Stăteam la bucătărie- în timp ce spălam vasele- şi mă gândeam la o chestie: de ce sexul vinde?! De ce numai asta atrage, asta face deliciul oricărui subiect? Oricât de mult negăm adevărul uneori ne mai şi păleşte: trăim într-o lume a bărbaţilor- doamnelor ăsta este crudul adevăr. De ce spun asta? Păi: ce alege un domn director: o tocilară sau o tipă blondă, înlată, superbă? [DA MIHAI!!! ÎŢI DAU DREPTATE CU PRIVIRE LA CE AM DISCUTAT LA METROU!]
De ce se vinde? Nu ştiu. Nu îmi pot imagina un motiv destul de solid cât să confirme regula.
Un singur lucru ştiu: că trăim într-o lume în care un decolteu generos, o siluetă de invidiat şi un fund perfect rotund ajung undeva departe. PRobabil că din acest motiv au apărut şi “minunatele operaţii estetice”.
Dacă lumea ar fi perfectă şi toţi ar fi corecţi cred că ne-am plictisi de monotonia zilnică. Cred că vrem corectitudine numai în ceea ce priveşte propia persoană…nu şi în cazul celorlalţi. Într-un final suntem conduşi de un raţionament…infantil aş putea spune. Bărbaţii se poartă ca nişte adolescenţi aflaţi la pubertate când văd o Angelina Jolie, în timp ce femeile îşi pierd minţile când un bărbat le face un compliment ajutat de un buchet imens de trandafiri…roşii dacă se poate.
Poate că toţi avem un preţ, dar depinde care este cel impus de tine. Cum piţipoancele au un preţ de genul: un bmw, “banbu”, solar şi alte şi noi avem un preţ, dar acum totul depinde de persoană.
Întreb: ce se cumpără. Şi mă gândesc că răspunsul este unu cât se poate de dureros: TOTUL se cumpără. Oricât de integri ne-am da şi noi avem un preţ…întrebarea este, în schimb, alta: cu cât ne vindem?

Cică ajunse la o vârstă femeile încep să treacă printr-o criză de panică: vaaaaiii am 23 de ani, vai sunt singură, vai nu ştiu ce. De ce zic 23? Pentru că asta este vârsta mea şi spre deosebire de alte fete nu îmi strofoc minţile cu nişte concepte absurde. Despre ce vorbesc? Păi să vă explic: muter la 23 de ani era măritată cu daddy. În una din zilele mele de la Galaţi mama mi-a zis ceva de genu: nu vrei să te aşezi şi tu la casa ta? Răspunsul meu?! Scurt şi sec: NU!
De ce este nevoie să trăiesc după nişte “reguli” absurde şi stupide ale unei societăţi primitive?!
Când eram mică una dintre bunicile mele încerca să mă facă “femeie în casă”. Să îmi ascult viitorul soţ, să fiu o chestie cu 2 mâini, 2 picioare, dar fără personalitate. Rezultatul?! Total neaşteptat….total opusul :))- mi-au murit lăudătorii ce să zic?!
Bun!
Deviez de la subiect. De ce femeile când înaintează în vârstă devin tot mai disperate? Să fie într-o relaţie, să se mărite, să aibă copii şi o carieră de succes? De ce unele femei preferă să fie “soţia ideală”? Să nu iasă din cuvântul bărbatului? Să îl asculte? Din păcate nu putem face nimic, nu putem “lucra” la personalitatea femeilor care accepta mult prea multe lucruri din partea unor bărbaţi. Probabil că din cauza asta a luat naştere şi “violenţa domestică”. Eşti femeie?! Suporţi “dragostea brutală” a bărbatului.

De ce am pus titlul ăsta?! Pentru simplu fapt că azia am parte de două aniversări: naşterea puilor şiiiiii
ZIUA DE NAŞTERE A LU CREŢULI!!!!
FATĂĂĂĂ TRIST! AI AJUNS LA 22 DE ANI…DEJA INTRI LA CATEGORIA BABE DE MAI BINE DE 4 ANI. MÂINE POIMÂINE O SĂ MĂ IEI DE MÂNECUŢĂ SĂ MERG CU TINE SĂ ÎŢI IEI PENSIA.
MĂCAR GURA E LA FEL DE REZISTENTĂ ŞI CU GREU O POŢI FACE SĂ TACĂ.
RISCUL MESERIEI…DEEECI DRAGA MEA : LA FOOOOAAAARTEEEE MUUUULŢI ANI!

În plin duş mi s-a aprind beculeţul la o chestie: SILICOANE!
De ce femeile recurg la asemea metode? Cunosc pe cineva care şi-a pus silicoane şi este foarte încântată de noua schimbare a bustului. Eu una sunt anti. De ce? Pentru că fetele nu ştiu la ce se supun. Din păcate/ fericire pentru mine mama natură mi-a dat mai mult decât vroiam. Pe lângă un decolteu de multe ori admirat am mai primit şi dureri insuportabile de spate, haine foarte drăguţe, dar nu pe mărimea mea şi multe altele.
Recunosc că nu sunt mulţumită în totalitate de corpul meu, dar niciodată nu aş recurge la operaţii estetice. De ce?! Pentru că aş avea un corp străin în mine, pentru că asta sunt, pentru că aşa m-a lăsat natura. Nu mă apuc de nebună să modific ceva la mine doar pentru că nu îmi place acel ceva.
Ciudat sau nu- că veni vorba de jucatul cu mama natură- sunt de acord cu clonarea. De ce? Pentru că poate numai aşa se pot descoperi diferite tratamente pentru boli. Daaaarrr acum vine conştiinţa şi îmi spune: acele clone nu au sentimente?! De ce să moară pentru a face un bine altora?
De ce credeam în Dumnezeu/Allah/orice alt nume dat lu nenea de sus?! Există vreo dovadă că ar exista? Şi vă rog să nu mă luaţi cu Biblia că eu nu am citit-o şi nici nu am de gând.
Cam atât pe moment!
O tulesc la facultate doamnelor şi domnilor/ domnişoarelor şi domnişorilor.

Unul dintre lucrurile care mă bucură este venirea verii. Trec peste primăvară pentru că mă deprimă…ciudat sau nu mă deprimă. Ieri am fost la teatru Act. Pentru a doua oară. Am fost la o “lectură” despre crinul alb şi roşu, dar şi despre tutun. Cum a fost? Super! Este a doua oară când mă duc la o piesă la teatrul Act şi este a doua oară când îmi depăşeşte aşteptările. De la atmosferă până la oameni. Totul este într-o armonie…un echilibru de neclintit. Este perfect pentru mine.

P.s: De ce se uită bărbaţii se uită la sânii unei femei când vorbeşte cu ea?

Nu ştiu câţi dintre voi se gândesc la următorul lucru, dar eu vă întreb: dacă vedeţi pe stradă un tip cu părul roz îl consideraţi ciudat sau diferit? Eu garantez că mulţi dintre voi o să îmi spuneţi că este un ciudat. De ce?! Faptul că este diferit decât tine îl face ciudat?!
De unde mi-a venit ideea asta. Eram în metrou şi mă îndreptam spre casă…îîîîn sfârşit. Şi, la un moment dat, urcă un tip cu creastă vopsită roz şi cu mulţi cercei, un tatuaj şi alte minuni. Oamenii din metrou se uitau la el ca şi când ar fi făcut parte din circul ciudaţilor, dar el chiar nu se simţea jignit de privirile şi râsetele altora. Când a coborât am auzit cum ţipau nişte cocalari cu 2 clase după el făcându-l ciudat.
De ce?!
Păi… pentru simplul motiv că nu respecta nişte norme inexistente. Normele alea impuse de o societate, fostă comunistă.
De ce este nevoie să fim “în rând cu lumea” ca să nu fim consideraţi ciudaţi? O să îmi spuneţi că vă doare fix în cot de ce spune lumea de voi…să fim serioşi nu suntem de piatră. Tot o să existe un cuvânt, o frază, un sunet care să vă atingă câtuşi de puţin.
Uneori simţi că e mai bine să te conformezi şi să intri în turmă numai pentru a nu mai fi arătat cu degetul. Preferi să renunţi la luptă decât să te mai zbaţi pentru ceva ce alţii nu pot concepe.
Este înfiorător că am ajuns în secolul XXI şi nu suntem capabili să fim oarecum indiferenţi la stilurile vestimentare ale altora, este înfiorător că am ajuns în secolul XXI şi nu suntem în stare să avem o gândire liberă, lipsită de prejudecăţi şi principii stupide.

Acum ceva vreme am purtat o discuţie aprinsă cu o tipă. Despre ce? Despre parfumuri. Tipa era maniaco- depresivă după parfumuri, şi nu orice fel de parfumuri, ci din alea scumpe, de “fermă”. Eu una nu sunt o mare fană a parfumurilor. Am unul care îmi place şi pe ăla îl folosesc mereu. Nu este cine ştie ce firmă, nu este deloc scump, dar mi se pare parfumul care mă caracterizează. Totuşi, mi se pare o aberaţie să dai câteva milioane pe un parfum care o să te ţină câteva săptămâni…hai să zicem 2 luni – în mod exagerat.
În fine! Cred că tipa era puţin cam obsedată de perfecţiunea fizică.
Nu am nimic cu asta, dar nu suport ca să mă ia cineva peste picior când nu ştiu ce înseamnă nu ştiu ce termen din cosmetică …bla, bla, bla. Viaţa mea nu se învârte în jurul cremelor, măştilor cu argilă, cu legume, cu fructe sau cu ce or mai fi. Se pare că mentalitatea mea era greşită. O fată de dimineaţă trebuie să îşi aplice mii şi mii de creme, apoi să se machieze, să se aranjeze. Trebuie să aibă mereu în geantă un rimel, fard, luciu de buze. Eu de obicei în geantă- aka ghiozdan- am şerveţele, un strugurel, sprayul paralizant şi chestia aia de gonit câinii. AAAAHHH!!! DAAA!! Să nu uit: şi crema de mâine care e într-o mini sticluţă- şi probabil singurul lucru de fată :))
Deci!!!
Până la urmă cum ar trebui să stea lucrurile? Să fiu o maniacă în ceea ce privesc cosmeticele sau să fiu cât mai naturală? Pentru că până acum am fost destul de naturală, dar văd că nu a fost de bine.
P.s: recunosc că am mai folosit şi fond de ten pentru cauze nobile: ascuns cearcăne, un coş nesimţit sau când mergeam la câte o petrecere…