Archive for the ‘mistere’ Category
Stăteam la bucătărie- în timp ce spălam vasele- şi mă gândeam la o chestie: de ce sexul vinde?! De ce numai asta atrage, asta face deliciul oricărui subiect? Oricât de mult negăm adevărul uneori ne mai şi păleşte: trăim într-o lume a bărbaţilor- doamnelor ăsta este crudul adevăr. De ce spun asta? Păi: ce alege un domn director: o tocilară sau o tipă blondă, înlată, superbă? [DA MIHAI!!! ÎŢI DAU DREPTATE CU PRIVIRE LA CE AM DISCUTAT LA METROU!]
De ce se vinde? Nu ştiu. Nu îmi pot imagina un motiv destul de solid cât să confirme regula.
Un singur lucru ştiu: că trăim într-o lume în care un decolteu generos, o siluetă de invidiat şi un fund perfect rotund ajung undeva departe. PRobabil că din acest motiv au apărut şi “minunatele operaţii estetice”.
Dacă lumea ar fi perfectă şi toţi ar fi corecţi cred că ne-am plictisi de monotonia zilnică. Cred că vrem corectitudine numai în ceea ce priveşte propia persoană…nu şi în cazul celorlalţi. Într-un final suntem conduşi de un raţionament…infantil aş putea spune. Bărbaţii se poartă ca nişte adolescenţi aflaţi la pubertate când văd o Angelina Jolie, în timp ce femeile îşi pierd minţile când un bărbat le face un compliment ajutat de un buchet imens de trandafiri…roşii dacă se poate.
Poate că toţi avem un preţ, dar depinde care este cel impus de tine. Cum piţipoancele au un preţ de genul: un bmw, “banbu”, solar şi alte şi noi avem un preţ, dar acum totul depinde de persoană.
Întreb: ce se cumpără. Şi mă gândesc că răspunsul este unu cât se poate de dureros: TOTUL se cumpără. Oricât de integri ne-am da şi noi avem un preţ…întrebarea este, în schimb, alta: cu cât ne vindem?
Cică ajunse la o vârstă femeile încep să treacă printr-o criză de panică: vaaaaiii am 23 de ani, vai sunt singură, vai nu ştiu ce. De ce zic 23? Pentru că asta este vârsta mea şi spre deosebire de alte fete nu îmi strofoc minţile cu nişte concepte absurde. Despre ce vorbesc? Păi să vă explic: muter la 23 de ani era măritată cu daddy. În una din zilele mele de la Galaţi mama mi-a zis ceva de genu: nu vrei să te aşezi şi tu la casa ta? Răspunsul meu?! Scurt şi sec: NU!
De ce este nevoie să trăiesc după nişte “reguli” absurde şi stupide ale unei societăţi primitive?!
Când eram mică una dintre bunicile mele încerca să mă facă “femeie în casă”. Să îmi ascult viitorul soţ, să fiu o chestie cu 2 mâini, 2 picioare, dar fără personalitate. Rezultatul?! Total neaşteptat….total opusul :))- mi-au murit lăudătorii ce să zic?!
Bun!
Deviez de la subiect. De ce femeile când înaintează în vârstă devin tot mai disperate? Să fie într-o relaţie, să se mărite, să aibă copii şi o carieră de succes? De ce unele femei preferă să fie “soţia ideală”? Să nu iasă din cuvântul bărbatului? Să îl asculte? Din păcate nu putem face nimic, nu putem “lucra” la personalitatea femeilor care accepta mult prea multe lucruri din partea unor bărbaţi. Probabil că din cauza asta a luat naştere şi “violenţa domestică”. Eşti femeie?! Suporţi “dragostea brutală” a bărbatului.
În plin duş mi s-a aprind beculeţul la o chestie: SILICOANE!
De ce femeile recurg la asemea metode? Cunosc pe cineva care şi-a pus silicoane şi este foarte încântată de noua schimbare a bustului. Eu una sunt anti. De ce? Pentru că fetele nu ştiu la ce se supun. Din păcate/ fericire pentru mine mama natură mi-a dat mai mult decât vroiam. Pe lângă un decolteu de multe ori admirat am mai primit şi dureri insuportabile de spate, haine foarte drăguţe, dar nu pe mărimea mea şi multe altele.
Recunosc că nu sunt mulţumită în totalitate de corpul meu, dar niciodată nu aş recurge la operaţii estetice. De ce?! Pentru că aş avea un corp străin în mine, pentru că asta sunt, pentru că aşa m-a lăsat natura. Nu mă apuc de nebună să modific ceva la mine doar pentru că nu îmi place acel ceva.
Ciudat sau nu- că veni vorba de jucatul cu mama natură- sunt de acord cu clonarea. De ce? Pentru că poate numai aşa se pot descoperi diferite tratamente pentru boli. Daaaarrr acum vine conştiinţa şi îmi spune: acele clone nu au sentimente?! De ce să moară pentru a face un bine altora?
De ce credeam în Dumnezeu/Allah/orice alt nume dat lu nenea de sus?! Există vreo dovadă că ar exista? Şi vă rog să nu mă luaţi cu Biblia că eu nu am citit-o şi nici nu am de gând.
Cam atât pe moment!
O tulesc la facultate doamnelor şi domnilor/ domnişoarelor şi domnişorilor.
Unul dintre lucrurile care mă bucură este venirea verii. Trec peste primăvară pentru că mă deprimă…ciudat sau nu mă deprimă. Ieri am fost la teatru Act. Pentru a doua oară. Am fost la o “lectură” despre crinul alb şi roşu, dar şi despre tutun. Cum a fost? Super! Este a doua oară când mă duc la o piesă la teatrul Act şi este a doua oară când îmi depăşeşte aşteptările. De la atmosferă până la oameni. Totul este într-o armonie…un echilibru de neclintit. Este perfect pentru mine.
Un alt lucru? Am fost la cumpărături cu Creţuli. Răsplata?! O nouă cămaşă exact aşa cum îmi doream. După vreo 2 ore de căutări disperate am găsit una exact aşa cum îmi doream. YUUUHUUUU!!!!!!
Şi Mihai mi-a luat o geantă super drăguţă!!!
Am o oarecare lene enervantă care nu îmi mai dă pace…motivul? Căldura cred că este principalul motiv. Totuşi, mă bucur de un lucru: nu mai pierd aşa de mult timp în faţa calculatorului.
La mulţi ani celor ce au nume de flori!!!
Încă mai am probleme de inspiraţie.
P.s: De ce se uită bărbaţii se uită la sânii unei femei când vorbeşte cu ea?
Nu ştiu câţi dintre voi se gândesc la următorul lucru, dar eu vă întreb: dacă vedeţi pe stradă un tip cu părul roz îl consideraţi ciudat sau diferit? Eu garantez că mulţi dintre voi o să îmi spuneţi că este un ciudat. De ce?! Faptul că este diferit decât tine îl face ciudat?!
De unde mi-a venit ideea asta. Eram în metrou şi mă îndreptam spre casă…îîîîn sfârşit. Şi, la un moment dat, urcă un tip cu creastă vopsită roz şi cu mulţi cercei, un tatuaj şi alte minuni. Oamenii din metrou se uitau la el ca şi când ar fi făcut parte din circul ciudaţilor, dar el chiar nu se simţea jignit de privirile şi râsetele altora. Când a coborât am auzit cum ţipau nişte cocalari cu 2 clase după el făcându-l ciudat.
De ce?!
Păi… pentru simplul motiv că nu respecta nişte norme inexistente. Normele alea impuse de o societate, fostă comunistă.
De ce este nevoie să fim “în rând cu lumea” ca să nu fim consideraţi ciudaţi? O să îmi spuneţi că vă doare fix în cot de ce spune lumea de voi…să fim serioşi nu suntem de piatră. Tot o să existe un cuvânt, o frază, un sunet care să vă atingă câtuşi de puţin.
Uneori simţi că e mai bine să te conformezi şi să intri în turmă numai pentru a nu mai fi arătat cu degetul. Preferi să renunţi la luptă decât să te mai zbaţi pentru ceva ce alţii nu pot concepe.
Este înfiorător că am ajuns în secolul XXI şi nu suntem capabili să fim oarecum indiferenţi la stilurile vestimentare ale altora, este înfiorător că am ajuns în secolul XXI şi nu suntem în stare să avem o gândire liberă, lipsită de prejudecăţi şi principii stupide.
Acum ceva vreme am purtat o discuţie aprinsă cu o tipă. Despre ce? Despre parfumuri. Tipa era maniaco- depresivă după parfumuri, şi nu orice fel de parfumuri, ci din alea scumpe, de “fermă”. Eu una nu sunt o mare fană a parfumurilor. Am unul care îmi place şi pe ăla îl folosesc mereu. Nu este cine ştie ce firmă, nu este deloc scump, dar mi se pare parfumul care mă caracterizează. Totuşi, mi se pare o aberaţie să dai câteva milioane pe un parfum care o să te ţină câteva săptămâni…hai să zicem 2 luni – în mod exagerat.
În fine! Cred că tipa era puţin cam obsedată de perfecţiunea fizică.
Nu am nimic cu asta, dar nu suport ca să mă ia cineva peste picior când nu ştiu ce înseamnă nu ştiu ce termen din cosmetică …bla, bla, bla. Viaţa mea nu se învârte în jurul cremelor, măştilor cu argilă, cu legume, cu fructe sau cu ce or mai fi. Se pare că mentalitatea mea era greşită. O fată de dimineaţă trebuie să îşi aplice mii şi mii de creme, apoi să se machieze, să se aranjeze. Trebuie să aibă mereu în geantă un rimel, fard, luciu de buze. Eu de obicei în geantă- aka ghiozdan- am şerveţele, un strugurel, sprayul paralizant şi chestia aia de gonit câinii. AAAAHHH!!! DAAA!! Să nu uit: şi crema de mâine care e într-o mini sticluţă- şi probabil singurul lucru de fată :))
Deci!!!
Până la urmă cum ar trebui să stea lucrurile? Să fiu o maniacă în ceea ce privesc cosmeticele sau să fiu cât mai naturală? Pentru că până acum am fost destul de naturală, dar văd că nu a fost de bine.
P.s: recunosc că am mai folosit şi fond de ten pentru cauze nobile: ascuns cearcăne, un coş nesimţit sau când mergeam la câte o petrecere…
A fost azi la cumpărături cu Creţuli- chiar dacă nu intra în program această activitate…ha ha ha! Cum a fost? Cumplit de enervant. De ce? Pentru simplul motiv că aşa se întâmplă la cumpărături. Ferice pe noi că ne-am găsit ce ne doream…sau relativ, cred!
Ideea este că, de fiecare dată când merg la cumpărături îmi fac mii şi mii de draci. De ce? Promovarea mascată a anorexiei. Nu o să îmi daţi dreptate, dar eu cred că ar trebui să vă gândiţi mai bine. Şi aici apelez numai la fete. Cum este când intraţi în magazin şi găsiţi numai mărimi infim de mici…
Am vrut să îmi iau şi o cămaşă….degeaba! Toate îmi erau mici…mici la bust. Înjuram în cabina de probă şi mă gândeam cum ar fi fost dacă eram PLATĂ. Găseam mereu bluze fără să îmi fac probleme. Ultima bluză cumpărată a fost cam acum o lună…şi nu e bluză, ci tricou. Ultima cămaşă cumpărată?! Hmmmmmm!!!! Pe puţin 6 luni. De ce? Nu îmi găsesc! Mă oftic rău de tot!!! Dar răăău de tot.
Mereu aud: vaaai!!! Eşti norocoasă :-@ NU! Nu sunt! Pentru că rar găsesc o bluză/ o cămaşă/ un tricou care să îmi vină. Mă apucă nebuneala!!! Eeeh! Detalii.
O altă problemă existenţială de-a mea este mica experienţă suferită azi. De fapt, experienţa asta mi-a arătat că sunt mult mai conştientă de anumite lucruri, sunt mult mai cu capul pe umeri decât mă aşteptam. Este puţin cam deranjant când ajungem[Creţuli şi cu mine] să rezolvăm problemele altora. Deranjant şi enervant. De ce? Pentru că nu suport să rezolv problemele altora. Atât vreme cât mie nu mi le rezolvă nimeni…eu de ce să fac acest “sacrificiu”?! Hmmm nu!
Cireşica de pe tort…alta decât mine a fost ultima fază păţită pe ultima sută de metri. Adică?! Păăăăi!!! Mă disperă rataţii care consideră că, fiind mari, îşi permit orice. Ce s-a întâmplat? Păi…ieşeam cu Creţuli din magazin şi am trecut pe lângă un tip care era cât noi două puse una lângă alta. Idiotul se opreşte, se întorace şi încearcă să mă apuce de sân. Eu să tubez. Îi pălesc vreo 2 palme şi ţip: BOULE!
Mă gândeam după asta la 2 chestii:
– fie ăla se întoarce şi îmi pocneşte una
– fie o să îmi strice toată ziua.
Hmmmm să vedem. Momentan am 2 ochi…neoblonaţi, dar ziua s-a cam buşit. DA! Este normal. Urăsc când păţesc faze de genul ăsta…şi din păcate se întâmplă destul de des…având în vedere că merg suficient de mult cu metroul, iar metroul este primul loc în care ai ocazia să fii pipăită…sau pipăit…depinde de orientările sexuale ale “agresorului”.
Per total?!
Mi-am luat nişte pantaloni super!
M-am plimbat ceva cu taxiul prin Bucureşti….Am trăit senzaţii tari cu un ţăran…
Am dormit 4 ore.
Acum sunt fericită, dar din nou, lipsită de idei.
Posted in Creţuli, dansez, esenta, gaşca, infectii ale societatii, mistere, noi, zapaciti, zilnice | No Comments »
Am fost la bancă să plătesc rata fratelui meu. Toate bune şi frumoase până îmi spune tipa: trebuie să achitaţi un comision de 4 lei.
Eu mă uit câş la ea şi o întreb ce înseamnă acest comision. Primesc ca răspuns următoarea frază: pentru că nu sunteţi titularul contractului trebuie să plătiţi această taxă.
Ce înţeleg eu de aici? Că trebuie să le dau nişte bani ca să îmi ia alţi bani… hmmm. Nu înţeleg! Asta e! Sunt mai “blondă” din fire. Păi, cum vine nene asta? Atâta vreme cât îţi plătesc la timp rata tu îmi ceri şi alţi bani pentru că nu a plătit titularul? La urma urmelor ar trebui să vă bucuraţi că plătim rata la timp, fără prea multe comentarii and stuff. Dar NU! Ei trebuie să bage acest “comision” ca să…ce?!
Este ca şi când ai trimite pe altcineva să îţi plătească abonamentul la mobil şi acea persoană să fie nevoită să plătească un comision pentru că, săraca, nu este titulară de contract.
Deci…într-un final…este cineva în stare să îmi dea un răspuns plauzibil în ceea ce priveşte acest comision?
Este 3.15 şi ia ghici…nu dorm! De ce? Nici eu nu ştiu. Cred că este de la cafeaua pe care am băut-o pe la 4…sau poate că organismul meu nu vrea să fie odihnit.
M-am uitat toată noaptea la filme şi asta o să fac până mâine dimineaţă…aaah nu! Până la 7…azi! Nu pot spune că îmi era dor de insomniile din viaţa mea…dar ele îmi dădeau inspiraţie. Ca şi acum de altfel…cred. Un lucru este clar: mă cam doare măseaua. Am luat o pastilă de durere, dar cred că o să mai recurg la una, două. Ieri am trecut prin nişte stări care m-au… “zgâlţâit” un pic. Poate că era timpul să mai primesc nişte lovituri din astea…un fel de resuscitări la indiferenţa de care dădeam cândva dovadă. Simt cum creierul meu îmi cere cuvinte mari, cuvinte pe care nu le-aş folosi… sau poate mă înşel. Este prea dimineaţă ca să mă mai chinui să îmi dau seama de ceva.
Mă gândeam să scriu despre ceva filosofic, dar nu vreau…cel puţin nu mai vreau. Este mult prea plictisitor un subiect “crezi sau nu în Dumnezeu?”. Mă gândeam să îmi trag cercel în limbă…o altă dorinţă de a fi “rebelă”…prostii!
Nu ştiu ce este cu mine…poate m-ar reîntors în ipostaza de romantică incurabilă…sau poate că pur şi simplu m-am sictirit de viaţă şi încerc orice…nu ştiu de ce…nu ştiu pentru ce. Mă gândeam la un moment dat să îmi fac un pic de ordine în viaţă…oare?! Nu cred că este chiar aşa un fiasco,nu?
Aberez mult…şi cred că lipsa somnului este singura scuză pe care o pot accepta…