Nietzsche a murit

Archive for the ‘mistere’ Category

By P

Iubeşti bărbatul ăla
precum
îşi iubeşte
vampirul trecutul
de muritor
de fiinţă nesemnificativă
care
se hrănea
cu un sânge de viţă nobilă
care
se hrănea
cu sângele virginelor brunete
iubeşti un trecut
atât de dureros
încât
refuzi să vezi
că
există un final
în toată
povestea tragică
a unei Juliete
uitate de
iubitul ei Romeo
Ţi-aş fi zâmbit
dacă
nu aş fi ştiut
că
inima ta
este donată
unei alteia
care are nevoie de ea.

Ne educăm caracterul pentru o societate care nu cunoaşte definiţia bunului simţ. Se întâmplă ca de multe ori să fiu aprostrofată de mama mea că nu mulţumesc atunci când cumpăr ceva. De ce aş face-o? Atâta vreme cât vânzătoarea îmi arată o scârbă demnă de creaţia sucului de lămâi. Am zis că nu mă apuc să educ o persoană care ar putea să îmi fie mamă în ceea ce priveşte tainele bunului simţ. Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu înţeleasă greşit în ceea ce priveşte atitudinea mea: ba sunt prea scârbă, ba prea acidă, ba pe colo, ba pe dincolo.

Într-un final vreau să ştiu: ce înseamnă respectul? Cine îl merită şi cum îl câştigă? Cum judeci un om şi cum îi clasifici: merită sau nu respectul meu?

mai puţin creier. Zilele trecute în plictiseala mea am dat peste un filmuleţ cu o emisiune, mai exact cea a lui Morar. Toate bune şi frumoase până când în prim plan apare o duduie: Roxyyyyy Maneliiiisssssstaaa. Mare e grădina ta doaaamneeeee!!!!!!!!!!
La început am zis: eeh încă una care se dă mare vedetă. Asta până a început să cânte sau mai bine zis până a început banda să cânte. Mulţumesc doamne că nu mi s-au spart termopanele :))
Băi băieţi fetiţa aia cântă behăie în ultimul hal. Pe lângă acest lucru cred că persoanele care i-au înregistrat albumul au cam făcut mişto de ea. Miştouri în ultimul hal. Nu că aş fi afectată de chestia asta, doamne fereşte! Dar eu nu înţeleg un lucru: de ce dracu o mai cheamă ăştia pe la emisiuni? Şi de ce se duce ea la emisiuni? Oare nu se simte puţin cu musca pe căciulă că TOŢI, dar efectiv TOŢI îşi bat joc de ea? Probabil că intră în categoria aia de oameni cărora trebuie să le desenezi ca să se prindă de aşa ceva :))

Vorbeam ieri cu cineva pe celebrul Yahoo Messenger despre diferite nebuneli. La un moment dat am început să mă plâng de diverse nimicuri. Care mai de care mai plictisitoare, neinteresante sau copilăroase.

În acelaşi timp dădusem peste un film despre situaţia infectă din Africa. Copiii mor de foame sau din cauza bolilor, nu a apă decât la zeci de kilometri de satul în care stau, din când în când mai dă şi câte un animăluţ pofticios de carne prin zonă şi tot aşa.

Abia atunci mi-am dat seamă că problemele de care mă plângeam sunt doar nişte “coşuri” pe tenul unui adolescent.
Încep să cred că nu mai ştim să ne bucurăm de lucrurile pe care le avem. Că nu mai ştim să ne bucurăm de o seară prin parc, de o plimbare la munte sau pe plajă.

Nu ştim să mai facem haz de necaz. Nu ne gândim decât la bani, la cum să devenim din ce în ce mai avuţi. Nu ne mulţumim cu ce avem, cu oamenii pe care îi avem lângă noi, cu serile la televizor alături de iubit/ă, nu mai ştim să râdem la o comedie bună, nu mai ştim să râdem cu poftă la o glumă, să dansăm până dimineaţă.

Oare toate astea merită? Oare merită să nu ne mai trăim vieţile doar pentru că ne e frică să nu fim catalogaţi?

Sau cel puţin în concepţia unui clar văzător asta mi-ar fi definiţia. Am refuzat o perioadă de vreme să cred că mă învârt în jurul unor oameni atât de iubitori şi deschişi…la minte şi nu numai.

Mi-aş fi citit sau mai bine zis recitit romanul din copilărie, cel pe care l-am dat tuturor prietenilor să îl analizeze. Am primit laude, dar şi critici. Mi s-a spus că este ciudat şi prea întortocheat, că dă un pic de negru curcubeului şi că depăşeşte conturul legilor descrise de o societate sictirită de atenţie.

Pentru o perioadă am crezut că universul depinde de existenţa unui fetiţe cu părul blond, prins în două codiţe perfecte, că nu există încălzire globală sau dispariţie. Am crezut că stelele sunt licurici pe care îi prindem ziua între dinţi şi noaptea îi suipăm în scârbă din vina gustului prea piperat.

Dacă m-aş fi născut fluture nu aş fi ieşit niciodată din cocon. Este prea bine, cald şi aş fi stat în braţele unui prinţ imaginar. Un prinţ cu ochi căprui, cu buze cărnoase şi un zâmbet care ar fi putut fi considerat ideal pentru o viaţă perfectă.

Pentru un viitor care sună relativ bine nu vreau decât o zi de nemurire.

By P

Bă fetelor hai să vă zic ceva: TOŢI BĂRBAŢII E PORCI! Ne doare în cur de voi şi vă arătăm lucrul ăsta fără niciun fel de regret.  O tipă mi-a zis ceva de genu că e nepăsare. Nu, nu e nepăsare. E durere în cur şi aia nu foarte tare.

Niciodată nu o să înţeleg de ce este nevoie să fiţi voi alea care se deschid în faţa unui EL. Merită atât de mult să vă futeţi fericirea? Nu aş garanta. Sentimentele unui bărbat sunt ca un orgasm scurt: e plăcut la început pentru ca la final să întrebi: “atât?” Dacă voi credeţi că sentimentele voastre fac cât o ceapă degerată să ştiţi că vă înşelaţi. Prin definiţie nu dăm doi bani pe voi. La urma urmelor sexul este mai plăcut decât o masturbare în baie. Singurul avantaj al ultimului lucru zis la final e că după ce te extenuezi nu trebuie să îţi mai iei mâna în “braţe”, să o minţi spunându-i că a fost perfect sau să vorbeşti pur şi simplu cu ea. Nici măcar!

O prietenă mi-a zis aseară, printre lacrimi desigur, că prietenul ei o tratează cu curu. Am vrut să îi sugerez o partidă de sex în baie, dar aş fi primit acelaşi refuz din partea ei. Orgoliul meu ar fi fost vizibil lezat şi nu m-ar fi încântat ideea. I-am explicat cum stă treaba, dar degeaba. Tot nu vrea să înţeleagă. Se minte ca nebuna de una dingură sperând că o să vină maica Tereza pe planetă şi o să facă o minune. M-a “certat” pentru cuvintele vulgare, dar atât. Nu mi-a răspuns atunci când am întrebat-o : «îl iubeşti?». S-a uitat la mine cu ochii ei de căprioară abia vânată şi mi-a zis că «este totul pentru mine». O obsesie nu este acelaşi lucru cu o iubire sinceră.

M-a întrebat Raluca de ce sunt atât de misogin în exprimare.  Primul impuls a fost să îi spun că singurul lucru misogin în mine e că văd în femeie o infecţie. I-am zâmbit şi i-am explicat că lumea ei nu se intersectează cu a mea, că floricelele din lumea ei sunt praf în lumea mea. Sunt misogin şi nu îmi pasă. Îmi place să îmi bat joc de femei şi să le supun celor mai cumplite momente de umilinţă. De ce? Pentru că pot, pentru că sunt atât de proaste încât cedează din prima la cuvintele de laudă aduse lor. Se cred zei, iar bărbaţii sunt supuşi ce aduc drept sacrificii sufletele lor.

Am respect pentru 3 femei în lumea asta. A treia este femeia care îmi va închide gura înainte de a o putea păcăli.

Pentru cei care se întreabă: nu am nume, am un pseudonume. Sunt o fantomă în umbra unui trup. Nu ştiu cum să daţi de mine, nu cer să daţi de mine, nu îmi pasă cum daţi de mine.

Am participat la o discuţie legată de părinţi şi bunurile pe care le primim de la ei. Mereu am fost de părere că dacă îţi doreşti ceva cu adevărat lupţi pentru acel ceva. Nu ceri ajutorul părinţilor să doneze şi ei ceva sau să îţi procure acel ceva.
În anul întâi de facultate mi-am pus în minte ca atunci când o să mă îndrăgostesc cu adevărat o să plec în Franţa. Din păcate, relaţia nu a durat- ata ete, nu e capăt de ţară, daaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaarrrrrrrrrrrrrrrrrrrr tot m-am dus în Franţa. Am muncit, am muncit pe brânci, mi-am ignorat prietenii, părinţii şi într-un final sănătatea.
Părinţii mei mi-au propus să mă ajute cu banii, să îmi dea o sumă de bani ca să semnez mai repede respectivul contract. Am refuzat. După 4 luni de muncă m-am dus la agenţia de voiaj, aveam 25 de milioane în buzunar şi cu inima în gât. În clipa în care am semnat contractul mi-au dat lacrimile. Muncisem până la epuizare pentru 6 zile în inima Parisului, zburam cu avionul şi aveam ocazia să ating pământ străin. Ce satisfacţie aş mai fi avut să mă plimb pe străzile din Paris ştiind că nu eram acolo datorită mie? Datorită muncii depuse?Cum m-aş mai fi distrat dacă mi-ar fi plătit ai mei excursia asta? Aceeaşi chestie este şi cu orice alt lucru obţinut datorită părinţilor.
Eu una nu m-aş bucura la fel de mult de un lucru dacă mi s-ar oferi pe tavă…ştiu, sună a falsitate, dar aşa este. Consider că un om este caracterizat de ceea ce a realizat în viaţă, de ceea ce a realizat prin propriile puteri şi sub nicio formă de ceea ce i-au oferit părinţii, rudele, vecinii, iubiţii, iubitele sau alţii.
Poate că eu am o gândire mai ciudată, dar prefer să fiu orgolioasă sau doar foarte încăpăţânată şi să lupt pentru bucăţica mea.
Mai era o chestie cu care nu sunt de acord: toate acestea sunt de fapt răsplata că ai fost “copil cuminte”. Din nou, NU SUNT de acord! Păi învăţ pentru mine sau pentru ei? Învăţ să îmi modelez cunoştinţele sau ca să obţin maşina mult dorită?
P.s: nu confundaţi cadourile oferite din inimă cu cadourile doar că e “bebelu”mamei

Bă, să îmi fie cu iertare, dar cred că unii oameni sunt de-a dreptul retardaţi. Li se explică un lucru de …10 ori şi ei tot nu înţeleg. De obicei, sunt o persoană foarte răbdătoare şi explic: o dată, de două, de zece, dar când nici după 10 explicaţii mai mult decât băbeşti nu înţelege mă cam apucă nebuneala. Ori sunt prea căzuţi în cap, ori…nu îmi explic.
Mi s-a întâmplat de vreo 3 ori până acum să explic unor persoane băbeşte, ca la clasa întâi şi nimic frate, nimic!!!! Puneau nişte întrebări mai mult decât cretine. Vai de capu meu. Am zis că în viaţa mea nu o să mai stau să explic ceva cuiva.Nu zic că eu mă prind din prima, dar frate nu întreb de o chestie care mi-a fost explicată acum 10 minute…

Ca o fata harnică ce sunt [da mă am văzut că e cacofonie] mi-am dedicat prima parte a zilei de azi cumpărăturilor [yeeeyyy]
Bun! Ce am văzut azi:
– un accident: o dacie nu a acordat prioritate de dreapta unui peugeot şi a pupat-o rău de tot…eu am început să râd ca idioata în mijlocul străzii…sunt curioasă dacă o ieşit scandal.
– era să mă iau la bătaie cu o babă în cora- s-a decis cretina că e o idee bună să îşi bage caruciorul până în curu meu…desigur că am avut grijă să i-o plătesc pentru asta…am împins cu atâta putere încât a lovit-o uitându-se urât la mine i-am tuflit: v-aţi băgat căruciorul atât de aproape de al meu încât nu am mai ajuns să iau restul. Nu a comentat nimic, dar simţeam cum vrea să mă omoare.
– tipa de la casă era prea ocupată să se uite după un idiot încât i-a luat 10 ore să scaneze 10 produse. Reacţia mea: “doamne ce bine ar fi dacă am avea toţi timp să căscăm ochii de-aiurea.” Mi-a dat un loz necâştigător pentru asta :))
– liftul de la mine nu mai are lumină. Rezultatul? Urc până la 8 pe scări- sufăr de claustrofobie- când merg cu liftul fie ascult muzică la maxim, fie cânt…acum nici măcar nu am avut curaj să păşesc în lift…Rezultatul? Mi-am lăsat plămânii pe undeva pe la 4 :))
– dacă ştiţi pe unde se găsesc costume de baie cu cupa mare vă rog să mă anunţaţi. Am găsit numărul 42- îmi acoperea numai sfârcurile [cică era cel mai mic număr].
– am făcut o salată super mega bună…o să fac o poză să vă arăt 😀
P.s: La mulţi ani Adrian!!!
Week-end plăcut!

Pe scena teatrului

se află

un singur actor

Cu chipul îmbătrânit

încearcă

să îşi joace ultimul rol.

La ce bun?

Nimeni

nu îl mai ascultă

Nimeni

nu îl mai preferă

a devenit

fantona piesei proprii

a devenit

pianistul fără mâini

cântăreţul fără voce

a devenit

coşmarul

oricărei fetiţe neascultătoare