Archive for the ‘esenta’ Category
Ascultam acum câteva zile o melodie..şi mi-am amintit de copilărie…oooohhh dulce copilărie!
De ce mi-am adus aminte? Păi pentru simplu fapt că mă gândesc cât de norocoşi am fost. Ce ştiam noi de calculatoare, de jocuri pe console, de filme violente, desene cu violenţă.
Vă mai amintiţi jocurile copilăriei?
Noi am fost o gaşcă de vreo 30 de copii. Eu şi cu încă vreo 4 eram cei mai mari. Restul erau de aceeaşi vârstă.
Când ieşeam afară ni se auzeau vocile până la stradă.
Daaar ceva s-a întâmplat…ne-am maturizat. Prima “ruptură” s-a produs când cei mai mari au ajuns la liceu. După ei, la vreo 2 ani, am urmat eu. Deodată lucrurile s-au schimbat cu 180 de grade. Deja la liceu nu mă mai interesau “prietenii copilăriei”. Eram preap reocupată să mă distrez ca cu colegii mei de liceu. Am început să cunosc băieţi de facultate, să ies cu ei, să mă distrez. Deja, în clasa a12a, abia dacă ne mai ziceam “salut”. Fiecare avea o altă mentalitate, avea alte dorinţe, alte visuri de viitor. Ruptura a fost prea bruscă şi dureroasă aş putea spune. Din gaşca de 30 de oameni am mai rămas în relaţii bune cu 2 persoane, cu încă 2 fete: creţuli şi blondi. Atât!
Când am ajuns la facultate deja parcă nu mai eram copila aia care juca “baba oarba” sau “flori, fete sau băieţi”.
Mi-e milă de generaţiile care ne urmează. Ei habar nu au ce copilărie frumoasă am avut. Nu aveam griji, stăteam până la 12 fără să le fie alor noştri frică să nu fim răpiţi. Erau alte vremuri, mult mai frumoase.
Daaarrr… toate sunt numai amintiri din copilărie.
Posted in Ieri a fost cutremur. Ştiu! Eram şi eu prin zonă. Şi DA!!Mi-a fost frică!!!!!! Atât!
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=uV0GWXVroeg]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hM5UJvnbbuY]
De dimineaţă deschid minunatul EVZ.ro şi mare îmi este mirarea când văd următorul articol sau mai bine zis titlu de articol:
Nu ştiu! Cred că lenea şi primăvara îşi spun cuvântul. Momentan îl am pe Piti în grijă…aşa că în loc să mă stresez cu toţi idioţii/ idioatele prefer să mă joc cu el.
Într-o societate a secolului XXI dreptul la libera exprimare este înlocuit cu cenzura. De ce? Pentru că, în opinia mea, suntem încă limitaţi mintal. Scriam într-un post anterior de diferenţa dintre “ciudat” şi “diferit”. De ce l-am scris? Pentru că ştiam că o să vină rândul şi cenzurii. De fapt, această neînţelegere a mentalităţii unora este definită ca o cenzură proprie. Ne plângem că piesele celor de la Parazziţii sunt cenzuraţi la greu, dar şi noi îi cenzurăm pe alţii. Sper că vă daţi seama despre ce vorbesc.
De unde şi de ce a apărut aceastp cenzură? Nu ştiu când a apărut…probabil că din când ne ştim….de ce? Pentru că ne este frică să deschidem ochii. Preferăm să vedem lumea ca fiind un loc fără înjurături, fără sex înaintea căsniciei, fără urinatul în locuri publice şi tot aşa.
Sunt cenzuraţi oameni care au ceva de spus, şi acel “ceva” reprezintă de fapt crudul adevăr în care mentalităţile noastre se învârt. Suntem ca nişte maşinării…mergem după o anumită regulă. Şi cam atât. Citeam la Arhi o fază: legată de cenzura pe bloguri. Cum îmi sună?! Destul de naşpa! De ce? Păi pentru simplul motiv că dacă spui ceva ce deranjează pe cineva acea persoană te poate raporta…automat eşti cenzurat.
Nu vreau să trăiesc într-o lume în care cenzura domină, în care cenzura este de fapt o lege de bază a modului de gândire…
Un fel de…vaaai nu zic asta pentru că îl jignesc pe y sau nu zic asta pentru că îl vizează pe x. Cine se simte bine, cine nu…nu.
De ce eu, ca simplu om, nu am voie să îmi expun punctele de vedere?! La urma urmelor în Constituţie scrie că fiecare are dreptul la libera exprimare…ciudat este că aceast nou “trend” numit cenzură ne încalcă acest drept…
Hmmm care o fi adevărul?
Aseară am primit “minunata veste” că pe Ghiţă l-au luat hingherii. Plină de draci şi bocită stăteam şi căutăm diferite numere de telefon ca să dau de hingheri. Într-un final am găsit un număr şi am sunat de dimineaţă… sau mai bine zis a sunat mama de dimineaţă. Ce răspuns a primit? Trebuie să mergem la sediul lor, pe undeva pe lângă Metro şi să ne rugăm că nu l-au omorât ăia. Dacă aflu că l-au omorât “sifonarul” care a sunat la ei o să regrete- alias beţivanul de la parter – Ştefane te-aş sfătui să te muţi!
Din păcate până mâine nu mai putem face nimic. Mai grav este că eu mâine nu o să mai fiu în Galaţi ca să văd ce se întâmplă. Oricum, mâine, se duc ai mei să îl “adopte” oficial pe Ghiţă.
Stăteam la bucătărie- în timp ce spălam vasele- şi mă gândeam la o chestie: de ce sexul vinde?! De ce numai asta atrage, asta face deliciul oricărui subiect? Oricât de mult negăm adevărul uneori ne mai şi păleşte: trăim într-o lume a bărbaţilor- doamnelor ăsta este crudul adevăr. De ce spun asta? Păi: ce alege un domn director: o tocilară sau o tipă blondă, înlată, superbă? [DA MIHAI!!! ÎŢI DAU DREPTATE CU PRIVIRE LA CE AM DISCUTAT LA METROU!]
De ce se vinde? Nu ştiu. Nu îmi pot imagina un motiv destul de solid cât să confirme regula.
Un singur lucru ştiu: că trăim într-o lume în care un decolteu generos, o siluetă de invidiat şi un fund perfect rotund ajung undeva departe. PRobabil că din acest motiv au apărut şi “minunatele operaţii estetice”.
Dacă lumea ar fi perfectă şi toţi ar fi corecţi cred că ne-am plictisi de monotonia zilnică. Cred că vrem corectitudine numai în ceea ce priveşte propia persoană…nu şi în cazul celorlalţi. Într-un final suntem conduşi de un raţionament…infantil aş putea spune. Bărbaţii se poartă ca nişte adolescenţi aflaţi la pubertate când văd o Angelina Jolie, în timp ce femeile îşi pierd minţile când un bărbat le face un compliment ajutat de un buchet imens de trandafiri…roşii dacă se poate.
Poate că toţi avem un preţ, dar depinde care este cel impus de tine. Cum piţipoancele au un preţ de genul: un bmw, “banbu”, solar şi alte şi noi avem un preţ, dar acum totul depinde de persoană.
Întreb: ce se cumpără. Şi mă gândesc că răspunsul este unu cât se poate de dureros: TOTUL se cumpără. Oricât de integri ne-am da şi noi avem un preţ…întrebarea este, în schimb, alta: cu cât ne vindem?