Mi-am amintit de o situatie de-a unei verisoare de-a mele. Parintii ei erau impotriva relatiei pe care o are cu iubitul ei. Erau si inca mai sunt impotriva relatiei. Motivul? Paaaiii…sincera sa fiu nici eu nu l-am inteles prea bine. Ideea sta in felul urmator: mama ei i-a zis ca relatia cu el nu o sa dureze mult, ca ala nu o merita…bla bla bla. Ciudat sau nu ei sunt impreuna de vreo 6 ani, locuiesc impreuna de vreo 5 si totul e minunat. Intr-una din vizitele in orasul natal maica’sa i-a facut un scandal monstru pentru cadoul pe care ea i-l facea lui. La ce a dus toata chestia asta? Ea si-a luat bagajele si a plecat in aceeasi zi in care a si venit- desigur dupa ce s-a certat ca la usa cortului cu ma’sa. Dupa vreo cateva luni au facut oarecum pare. De ce zic oarecum? Pai pentru ca ma’sa tot nu accepta relatia celor doi, dar se abtine- sau cel putin asa cred- de la a mai comenta.
Inteleg ca parintii sunt singurii oameni de pe planeta asta care ne vor binele, dar…hai sa o luam si pe aia buna: de ce a fost nevoie de o cearta pentru ca mama sa ii spuna fiicei parerea despre iubitul ei? Chiar era asa de greu sa discute civilizat?
Intelegeam daca avea dreptate, dar totusi…este vorba de o relatie de cativa ani buni. Este oare asa de greu sa ii acorde o sansa acelui baiat? Nu ii iau apararea tipului [am motivele mele], dar pur si simplu nu mi se pare normal modul in care a reactionat mama tipei…
Voi ce spuneti? Este normal ca un parinte sa reactioneze asa? Eu zic ca nu.
Posted in
Logic ca nu au dreptate parintii sa se bage asa. Eu am experienta mare in domeniul asta. Trebuie sa pui piciorul in prag, ba o sa se muleze parintii dupa alegerea ta, ba fac ei borsh si gata. E trist cand te certi cu parintii, dar…nu e vina ta ca ei sunt limitati sau cu pitici pe creier. In alte cazuri s-ar putea sa aiba dreptate, poate baiatul sau fata chiar sunt varza de tot. Insa, recunosti destul de usor problema in cazurile astea.
Mai…uite ai mei nu sunt deloc limitati in gandire sau cu pitici la cap, dar prea ma dadacesc si eu din cauza asta am pierdut niste etape din viata din care as fi putut invata niste lucruri…
De multe ori parintii dicteaza intr-o relatie, in special cand sunt parintii fetei. Parerea mea (dupa zeci de carti si ani de studiu in domeniu) e ca, iubirea este printre putinele lucruri gratuite de pe pamant care ne este liber sa o traim daca ne face fericiti si ne implineste. Uneori parintii sunt posesivi, prin faptul ca ne vor binele, din punctul lor de vedere. DAR, daca ar sti sa ne citeasca sentimentele si reciprocitatea dintre parteneri, atunci probabil ne-ar vrea binele intr-un mod cu totul diferit fata de cel in care vad ei situatia. Sincer exista o singura solutie: Deoarece parintii ti-au dat viata si existi datorita lor (in cazul celor care merita numele de parinti, adica in cazul in care nu doar te-au creat, ci te-au si crescut corespunzator), nu este omenesc sa te certi sau sa te separi de ei daca nu inteleg anumite lucruri. Tot ce trebuie sa faci este sa iubesti in continuare perechea ta si sa ii iubesti si pe ei cu dragostea pt parinti. Nu sunt de acord cu relatia ta? Atunci stai, analizezi situatia, pronostichezi viitorul si apoi, daca merita, le zici ca esti destul de mare incat sa iei o decizie si sa te muti cu persoana iubita. Nu renuntati la o dragoste adevarata, caci s-ar putea sa fie singura sincera din viata voastra. Fete si baieti sunt cu duiumul, dar si la fel de multe dezamagiri printre ei precum si profitori/profitoare. Daca ti se pare ca este jumatatea ta, atunci pastreaz-o si iubeste-ti parintii in continuare in acelasi timp, chiar daca vorbesc ce nu trebuie uneori, oricum nu poti sa ii mai schimbi. Da-le dreptate, dar in acelasi timp fa ce e rational. Sincer, daca el sau ea incearca sa te separe de familie, atunci incearca sa il apropii tu de ei si pe ei de el. Este numai strategia ta la mijloc. Succes!