Recunosc cu mâna pe inimă că NU SUPORT ţiganii. Din cauza lor am fost nevoită să îmi iau spray paralizant [nu că ar fi de un real ajutor, dar na…insistenţele părinţilor].
Să mă explic: eram în clasa a 12a şi ieşisem cu o prietenă în oraş. Ne pregăteam să intrăm într-un magazin când se pune în faţa mea o ţigancă cu puradelul în braţe:
“dă-mi şi mie bani să îi iau copilului o pâine.” Desigur că am refuzat-o, chiar politicos aş putea spune. M-a scuipat şi a plecat. Eram în stare de şoc. Tremuram din toate încheieturile şi mi-a luat ceva până să îmi revin.
M-am dus acasă şi am tăcut din gură- daddy este foarte protector din fire şi ştiam că nu o să reacţioneze foarte frumos.
La o săptămână după mă îndreptam spre casă de la pregătire. Când în faţa mea apare aceeaşi ţigancă. Eram singură în zonă şi am zis că dacă e să se lege de mine acolo rămân [tipa era dublă faţă de mine din toate punctele de vedere].
M-am ascuns după o maşină, a aruncat cu pietre în mine şi m-a ameninţat. Când a plecat eu am picat din picioare- era prima mea criză de anxietate din viaţa mea. Tremuram şi eram incapabilă să respir sau să mă mişc. L-am sunat pe tatăl meu şi i-am povestit ce s-a întâmplat. La nici 10 minute era lângă mine cu poliţia. Au urmărit-o pe ţigancă şi au luat-o cu duba. Am fost nevoită să merg şi eu să depun nu ştiu ce declaraţie. Tremuram toată. Ea era în faţa mea cu copilul şi tata îi trăgea câte o înjurătură de fiecare dată când deschidea gura.
A început să mă implore să o iert şi că o să mă lase în pace. Era un pic cam târziu.
Am ajuns la secţie. Tata cu poliţiştii nu m-au lăsat să intru în biroul unde era dusă şi ţiganca. M-au pus să aştept într-o sală pe o băncuţă. Cei de acolo se purtau foarte frumos cu mine şi încercau să mă calmeze. Eu încă eram în stare de şoc şi nu puteam să reacţionez la ce se întâmpla.
La o oră au ieşit din birou. Ţiganca a fugit şi niciodată nu am mai văzut-o prin zonă. Ultima dată o văzusem prin centrul Galaţiului. M-a cuprins acelaşi sentiment de panică. Când m-a văzut a trecut pe partea cealaltă a străzii.
Devenisem atât de paranoia încât ajunsesem să nu mai ies din casă de frică. Abia la o lună a reuşit o prietenă cu chiu cu vai să mă scoată din casă.
Plecată din Galaţi şi ajunsă în capitală am zis că nu mai am ce să păţesc. Pe dracu.
Locuiam de câteva luni în Regie. Mă îndreptam spre cămine într-o seară când îi văd pe unii cu maşina în spatele meu. Când mă opream se opreau şi ei cu maşina, mergeau pe jumătate de trotuar. Eu deja începeam să tremur. Mă uit în spate: doi ţigani într-o dubă. Am mărit pasul şi ei mi-au luat faţa.
Gluma lor deşteaptă a fost să mă sperie…şi au reuşit. Când au întors maşina m-au atins la mână. M-au atins atât de bine încât mi-au învineţit mâna.
A doua zi eram mutată din Regie.
Experienţa care a pus capac a fost când s-au luat de mine 5 ţigani în metrou. Erau cât dulapul şi nimeni, dar absolut NIMENI nu a făcut nimic în privinţa asta. M-am dat jos la prima staţie rugându-mă să nu coboare şi ei.
A doua zi fratele meu mi-a luat un spray paralizant. Şi niciodată nu mă despart de el. Îl iau inclusiv în club sau mai bine spus îl luam şi în cluburi- de mai bine de un an de zile nu mai frecventez cluburile. Din aceleaşi motive…se iau unii aiurea de mine şi e suficient cât să îmi strice seara.
Bun! Să nu vă aud că nu toţi sunt la fel, că sunt şi excepţii de la regulă…bla bla bla. Nu cred asta!
În Franţa am văzut o cerşetoare, o ţigancă…era româncă. Atunci a fost momentul în care mi-a fost ruşine să spun că sunt româncă.
Cel mai mult îmi este frică de cele care te blesteamă. Ştiu că par nişte abureli, dar …cum eu sunt mai fricoasă din fire la acest capitol nu pot să ignor şi mi s-a întâmplat ca de foarte multe ori să fac crize de anxietate din cauza lor.
Îi urăsc pentru că primesc nişte privilegii pe care nu le merită, că ei se consideră nişte victime, că atacă oamenii şi apoi se dau nişte mieluşei.
Nu regret că susţin acest lucru. Dacă ar trece cineva prin ce am trecut eu sigur nu ar mai considera atitudinea mea rasistă,ci o atitudine cu o bază solidă.
Cineva îmi spunea că are prieteni ţigani şi că sunt nişte oameni super. Daaa sunt oameni super cu ea, nu şi cu un străin. Eu cred că un om nu se schimbă complet niciodată, ci face mici modificări. În cazul ţiganilor nu cred că există astfel de schimbări. Cred că toţi sunt o apă şi un pământ.
Au locuri la facultate, locuri la buget, trebuie să ia 5, un CINCI nenorocit ca să fie studenţi şi ei nu se prezintă, dar acele locuri nu se repartizează celorlalţi, rămân nişte locuri neocupate. Căăăă deh! Sunt discriminaţi.
Nu mă interesează ce o să se creadă despre mine, dar ăsta este adevărul: nu îi suport!
Şi o să am aceeaşi mentalitate până în clipa în care o să apar o excepţie de la regulă…până atunci celor care comentează aiurea: ciocul mic şi joc de glezne! Nişte cuvinte de laudă despre cineva nu mă impresionează cu nimic.

No Responses to “De ce?”

  • alex says:

    Traiesc de 8 ani in italia, si probabil inteleg rusinea simtita de tine in Franta mai bine decat oricine. Am avut parte de foarte multe situatii in care “tiganii” m-au facut sa pun capul in pamant, insa nu pot sa fiu in totalitate de acord cu tine. Printre prietenii mei se numara si 2 baieti de etnie, cu care ma inteleg in mod incredibil, sunt persoane mai mult decat respectabile, care si ei la randul lor pun capul in pamant cand aud de cate o noua isprava a romilor. Nu vreau sa ma lungesc, dar ideea este ca, fiecare pom are macar un fruct stricat, exista romani rai, tigani rai, italieni rai precum si francezi rai, dar nu trebuie sa ramai cu un gust amar, te asigur ca exista si foarte multi romi de onoare.

  • alex says:

    E normal sa gandesti asa, din cate am citit pe blog inteleg ca esti o persoana un pic mai sensibila (binenteles nu ma refer fizic), iar intamplarile negative te-au influenteaza destul de mult. Sper sincer ca viitorul tau sa fie plin de experiente positive, experiente care sa te ajute sa intelegi ca nu exista natii rele, ci persoane rele.

  • Sorin says:

    damn girl.
    si daca respectiva criza de anxietate se declansa pe alt fond tiganii erau ok?:)io sunt sunt gagiu, adica ne-tigan.daca as face urat la matale ai inceta sa ii mai iubesti pe tipii blonzi,ochi albastrii, gen arian?:))
    so, ca sa fiu cliseistic pana la capat, si eu am amici tigani.unii cu probleme serioase(jail,drugs,shit like this)dar sunt in regula.isi desfasoara activitatea linistiti, nu au de ce sa incurce pe nimeni, si chiar au succes la fetele roamance, nu ma refer la cele cu doar 2 neuroni.sunt tigani,doar atata.nu e un state of mind, ci un fapt.
    oricum, daca eu as zice dupa adunatura de pisicutze care tasteaza langa comment-ul meu ca esti infantila ar fi in regula?
    seara buna, nu te mai speria de umbre.sau umbla cu hamsteru` la tine, il dresezi sa sara la gat:P

    p.s.
    de ce pisica care tasteaza are un “:42” in stanga sus???si nu 43??!?

    • Nu, tiganii nu erau okey. nu imi plac blonzii in genere 😀 mereu am fost dana brunetilor 😀 mnooo asta este ;))
      felicitarile mele pentru prietenii tai-si o zic la modul cel mai serios. nu esti singurul care are prieteni tigani si ii lauda, dar eu pana acum nu am intalnit astfel de persoane si prin urmare nu mi se schimba parerea doar din cuvinte.
      probabil ca sunt si infantila. nu neg acest aspect, dar hamsteri mai?! ma asteptam sa spui porcusori de guineea 😀

      p.s: sa mor de stiu care e faza cu 42…si eu vrooiam alt numar….asta e. viata e nedreapta uneori :))

  • alex says:

    “si eu am amici tigani.unii cu probleme serioase(jail,drugs,shit like this)dar sunt in regula.isi desfasoara activitatea linistiti”
    :)) Nu am ce zice, ai fost tare.
    Cu ce ma deranjeaza ca ei dau in cap cat timp nu dau in cap mie?

Leave a Reply