Nietzsche a murit

De câteva zile viaţa mea este o nebuloasă. Nu mai ştiu ce se întâmplă cu mine…veştile mai mult rele decât bune nu au făcut decât să îmi zăpăcească şi mai mult minţile.
În încercările mele de evadare m-am trezit într-o lume pe care nu o mai recunosc.
Nu ştiu ce se întâmplă cu mine…parcă aş fi devenit EMO =)) …da! trăiţi să o vedeţi şi pe asta.
Totuşi în prostia mea [a se traduce: în disperarea de a atrage atenţie] am început să beau…iar…
În speranţa că numai aşa scap de gândurile tembele care se joacă îm mintea mea…
O prietenă m-a sunat disperată după ce şi-a dat seama ce fac…dădusem deja nişte vin pe gât…nu ştiu cât eram de conştientă..ştiu doar că lacrimile curgeau pe obraji destul de abundent…
Sănătatea mea este precară…iau antibiotice…şi le amestec cu vin? BRAVO MIE! Trăiesc un coşmar…sau asta cred…de fapt eu ce mai cred? Că în momentul ăsta gândurile îmi sunt cam tulbure…fie de la vin, fie de la nesomn, fie de la stomac care de vreo 4-5 zile îmi tot cere de mâncare şi eu sunt prea obosită psihic şi fizic să îl mulţumesc.
Am purtat o luptă degeaba…mi-am dedicat inima unor luni de minciuni…uneori prea plăcute.
Ştiu că tu o să fii primul care o să mă judece şi o să îmi spui că din vina ta sunt aşa…poate…nu ştiu…creierul meu refuză să mai proceseze orice informaţie primită…
Trec prin clipe de coşmar…sau eu le fac să fie de coşmar? Nu ştiu…nu mai ştiu nimic…ştiu doar că trebuie să mă apuc serios de învăţat să iau licenţa…anul trecut îmi înnecam amarul în muncă- eram mereu la muncă şi nu îmi păsa…la fel cum nu mi-a păsat când am leşinat, când am ajuns la spital şi medicul mi-a zis că încă o criză din asta şi am dat de dracu…
Anul ăsta sunt decisă să mă pierd în cărţi…în tot ce înseamnă şcoală…şi cine ştie poate într-un final o să îmi iau zborul şi o să plec naibii de aici…departe de toţi şi toate…
Cică distanţa face bine…pe dracu! E nevoie să văd un singur lucru care ne lega la un moment dat şi să revină toate amintirile…toate sărutările, îmbrăţişările….şi vreau să cred că pe undeva şi minciunile.
Blondy îmi spunea că o să trec şi peste asta…aşa cum am trecut şi peste celelalte rahaturi din viaţa mea…
Doar că acum s-au adunat prea multe…prea multe lucruri care mă fac să mă gândesc serios la viaţa de câcat pe care o am…sau poate o fac eu să fie…
Ştiţi care e defectul meu? Mereu mă ataşez de oameni…prea repede…nici nu apuc să îi cunosc suficient că deja încrederea mi-o pun pe o tavă…
Mulţi au ştiut să profite de ea…prea mulţi…toţi…
Acum mă trezesc într-o lume în care sunt singură…toţi au găsit acel ceva de mult căutat…în timp ce eu mă pierd printre paharele goale de vin…
Caut fericirea în orice om…am ajuns să fiu dependentă de fericire..caut cu orice preţ o bucăţică de atenţie…şi peste ce dau? Dorinţe morbide…
Sunt sătulă de viaţa asta…este prea ieftină…prea simplă… unde sunt dorinţele mele de altă dată? Când îmi doream să văd lumea, să fiu mereu împlinită…să am orice, oricând, oricum si pe oricine.
Totuşi am primit o palmă prea dură de la viaţă…şi uneori regret…am greşeli…sunt om…de ce plătesc atât de scump pentru ele?
Unde mai este dorinţa de a fi iar cea din trecut? Cred că pe undeva s-a pierdut…sau i-am dat drumul…i-am dat drumul cu prima noapte petrecută împreună…
Spui că vrei să fim prieteni…am destui…eu am nevoie de un om care să mă alinte, să mă ţină în braţe, să mănânce din aceeaşi farfurie cu mine…
Să îmi gătească şi să nu dea foc la bucătărie…unde sunt toate lucrurile astea?
Unde s-au ascuns?
Unde s-au pierdut?
De ce le-am dat drumu?
Nu este corect! Le vreau înapoi…vreau totul înapoi…îmi vreau mândria înapoi! Mi-ai luat-o când ai plecat!Dă-mi-o înapoi!!!!NU E A TA!
Nimic din mine nu mai este al tău…dă-mi totul înapoi! Nu ai voie să mi le iei…erau ale mele…de ce nu vrei să mă înţelegi?
Eu acum plâng de dorul lor…te rog dă-mi-le înapoi…fie-ţi milă de mine şi dă-mi-le.

No Responses to “Copil pierdut în lume”