Archive for the ‘zilnice’ Category
Simt o furie interioară şi nu mi-o explic… oarecum încerc să nu mă gândesc la ea, să o ignor, dar nu pot…îmi vine să sparg farfurii, să ţip, să lovesc un sac de box…simt nevoia să elimin toată energia asta negativă adunată în mine.o simt cum se prelinge prin vene, cum îmi invadează fiecare colţişor din mine.
de mult nu am mai simţit o asemenea furie…poate că sunt furioasă pe mine…sau pe viaţă sau pur şi simplu îmi place să dau vina pe orice altceva dar numai pe acel lucru nu.poate ăsta e motivul…sau poate am trecut deja peste, poate l-am lăsat în urmă şi acum regret că am făcut asta…nu ştiu…nici eu nu mai ştiu.
un singur lucru are curajul să se lupte cu el…că vreau să mă întorc în franţa…şi că vreau să rămân acolo pentru totdeauna…vreau să rămân acolo pentru că acolo simţeam că este lumea mea…că acolo este totul…inclusiv o partea din inima mea…acolo am lăsat o bucată din ea şi vreau să mă întorc la ea…vreau să mă întorc în franţa şi să rămân definitiv acolo…să plec şi să rămân pentru că acolo am simţit că sunt “acasă”…m-am simţit ca acasă, în sânul familiei mele…acolo m-am simţit în siguranţă şi fericită…acolo am avut totul…
poate mă amăgesc…sau poate nu
oricum nu mai vreau să rămân aici. nu mai am pentru ce sau pentru cine
Posted in 
pentru mine relaţiile mereu au fost o enigmă, niciodată nu le-am înţeles şi niciodată nu am ştiut să am o relaţie normală de la un capăt până la altul…
asta e! nu e punctul meu forte.
totuşi sunt curioasă de un lucru: dacă luaţi o pauză în relaţie cam cât timp aţi fi dispuşi să aşteptaţi?
eu una am mai avut astfel de “pauze”, dacă le pot numi aşa, dar niciodată nu l-am aşteptat pentru că ştiu că oricum acea relaţie nu o să mai aibă un viitor. şi de unde îmi dau seama? de cum mi-a spus : hai să luăm o pauză. deci să mor dacă înţeleg. cu ce mă ajută pe mine că îmi spui : luăm o pauză ,nu ne despărţim când oricum şi tu şi eu suntem conştienţi că nu o să mai fie niciodată nimic între noi. mi se pare o pierdere de timp….la fel ca şi chestia aia cu : să rămânem prieteni după…mă leşi! cu un singur băiat am rămas în oarecare relaţii bune- şi când zic asta mă refer că încă ne mai salutăm pe stradă.
de ce nu cred în prietenia din afara relaţiei? pentru că eu văd în el un prieten înainte de a-l vedea iubit…şi din moment ce nu mai avem nici măcar asta în comun- să spunem un lucru pe care amicii/ prietenii îl fac împreună atunci de ce? mi se pare un gest de maltratare a sufletului…tu vrei să îl/o săruţi şi el/ea îţi trânteşte: ştii suntem numai prieteni.
fie sunt eu mai bătută în cap fie chiar aşa este cum zic…nu îmi pot da seama…care este de fapt şi de drept adevărul?
ce înseamnă o relaţie?
că să mor dacă aş şti să dau o definiţie…până acum credeam că e : îl iubeşti, te iubeşte, împărţiţi totul, discutaţi orice, eşti geloasă/ gelos dacă vezi că vorbşte cu exul/exa şi tot aşa…dar se pare că m-am înşelat…
nu pot să înţeleg cum unii oameni stau împreună pentr tot restul vieţii, cum ajung să se cunoască atât de bine încât îşi dau seama de orice…
deci eu nu înţeleg…înţeleg procesele de la fizică, chimie, biologie, dar asta nu!
cred că la fabricare au uitat să îmi monteze şi piesa asta pentru relaţii…că altfel nu îmi explic.
de ce întreb? pentru că mă macină, pentru că am ajuns la 23 de ani şi eu nu ştiu nici măcar din jumate din cât credeam că ştiu…şi este enervant…stresant….absolut sâcâitor.
azi am simţit pe pielea mea că e 13 marţi.
pentru început m-am trezit cu faţa la pernă, ciufută şi scârbă.
am plecat frumos în regie să îmi printez cursurile de la politologie! după ce am stat mai bine de jumatate de oră în speranţa că poate o să le meargă ălora netul am plecat cu bluza umflată spre un alt xerox.
acolo am stat la o coadă şi mai mare decât la prima…numai jumatate de oră am aşteptat la rând şi apoi vreo 15 minute până le-a printat…asta după ce s-a crucit tipul de acolo de cât o să am de învăţat…aaah! norocoasa de mine.
am plecat spre casă…dar staaaaaaaaaaaaaaaaaai aşaaa!!! trebuie să mă duc la piaţă. cu toate catrafusele după mine am plecat la piaţă. mi-am luat toate necesare şi am ajuns în faţa blocului…
FUCK!!! am uitat să îmi iau cafea şi ciocolată- cică mă ajută să reţin mai bine…mă duc la magazin, iau toate alea…am catrafusele, cumpărăturile de la piaţă şi cumpărăturile de la magazin. ies din magazin…blestem în gând! am uitat să scot cheia…bag mâna îngheţată în buzunar şi încep să fac săpături după chei…cartelă metrou, portofel, strugurel, batistă…unde naiba sunt cheile alea?!
mă uit mai atentă…în mâna mea erau cheile…unde în altă parte?
mai blestem de vreo 3 ori. ajung la 8, deschid uşa şi deja lumea sare pe mine să îmi dea ultimele veşti…
până diseară nu mai ies din casă că sigur o să dea maşina peste mine….şi aşa că era să dea de vreo 2 ori în regie :))
cu stimă şi respect, cireşica
p.s: urăsc cu toată inima ziua asta
Pe 23 am examen la politologie…toate bune şi frumoase…până la punctul în care îl cunoaşteţi pe prof.
la el au dat studenţi şi de câte 9 ori examenul…şi îl picau cu brio! wow!
eu…
momentam am inima în chiloţi…de ce?
simplu: DACĂ NU ÎL IAU ACUM NU INTRU ÎN LICENŢĂ ŞI O AMÂN TOCMAI PESTE 1 AN….NASOL MOMENT! ŞTIU!
aşa că băieţi şi fete vă rog să începeţi cu mătăniile pentru mine că eu m-am apucat de învăţat…milă şi pomană!
nici nu ştiu cu ce să încep?
să vedem:
1. mi-a trecut răceala- şi după vreo 5 zile am reuşit să mănânc.
2. am stat de dimineaţă în bucătărie şi am făcut căte una alta: o salată de fructe, care să ne ajungă vreo 2 zile; o salată cu de toate, care mi-a ieşit minunt- eeeh!!! modestia asta…ce să îi faci nu?
3. mă văd cu Ovidiu – după multe zile
4. m-am bucurat de o baie de vreo oră … în care am făcut orice altceva în afara de gândit la probleme, lucruri zilnice.
5. mâine mă duc să îmi plătesc factura de la Orange…
şi cam atât pe ziua de azi….
Mă gândeam în plictiseala mea la o chestie destul de…normală ca să spun aşa: BĂIEŢII ŞI MATURITATEA.
da ştiu e dovedit ştiinţific că ei se maturizează mult mai târziu, dar acum vine întrebarea mea: dacă ai depăşit deja vârsta de 30 nu crezi că e cazul să te maturizezi? să nu mai ai mentalitatea aia a unui puşti înfierbântat?
recunosc! nu sunt cea mai matură de pe planetă, dar ştiu când să termin cu “jocurile” dintre mine şi o altă persoană…şi ştiu când am exasperat pe cineva cu acelaşi subiect.
înţeleg…îţi mai dă şi câte o fată apă la moară…dar…omule!!!chill! gata! este deja prea mult pentru restul.
mai înţeleg şi că tipa în cauză vorbeşte cu tine în acelaşi mod…dar serios acum…
din păcate am luat parte la prea multe discuţii de acest gen care nu au făcut decât să îmi pun dopuri în urechi…
ştiu! nu sunt expertă în astfel de discuţii, dar parcă nu prea merg oriunde asemenea conversaţii…
normal,logic şi firesc [în umila mea părere] este că astfel de discuţii se poată numai cu persoana cu care eşti…iubit/ă…eventual şi între patru pereţi…nu că ar fi un subiect tabu…este o ţară liberă, faci ce vrei, dar totuşi ce te face să crezi că şi restul poartă aceeaşi pasiune pentru asemenea subiecte…nu am nimic împotrivă să îi vorbeşti vulgar în intimitatea voastră – e strict problema voastră şi faceţi cum vreţi, dar să aud de dimineaţă şi până seara acelaşi subiect murdar care între timp a devenit şi al naibii de plictisitor…mi se cam ia.
poate mă aprobaţi…sau poate nu. nu am de unde să ştiu, dar acesta este punctul meu de vedere…oricât de liber/ă ai fi in gândire nu toţi sunt dispuşi să-ţi audă subiectul “incitant” în fiecare zi…
asta e
aşa sunt eu
mai introvertită la unele capitole
Multe persoane mi-au făcut observaţie că am devenit neppăsătoare, că nu îmi mai pasă că unii dintre prietenii mei au probleme, că nu vreau să îi mai ajut, că lumea se duce de râpă şi tot aşa….
eeeh! dragii mei vă anunţ că şi eu am problemele mele pe cap…şi nu am chef să mă gândesc şi la ale voastre.
sunteţi cu toţii majori, vaccinaţi şi capabili să luaţi nişte decizii…nu mă mai băgaţi în toate nimicurile…că sinceră să fiu m-am cam săturat.
până acum eram obsedată să îi ajut pe ceilalţi uitând de viaţa mea…eeeh! acum lucrurile stau altfel…te ajut cu plăcere, dar după ce îmi rezolv eu treburile. nu te aştepta să îmi las viaţa în pace doar că tu ai nişte probleme…
nu te mai aştepta să reacţionez ca o fetiţă dulce şi drăguţă, care te susţine şi îţi vinde poveşti ieftine numai ca să te facă să te simţi bine. nu
acum zic verde în faţă. şi mai ales dacă eşti vinovat/ă.
îmi amintesc când una dintre aşa-zisele mele prietene- a ieşit cu brio din această categorie mi-a făcut observaţie că nu o mai bag în seamă, că am devenit prea “cu nasul pe sus” pentru ea…asta în condiţiile în care eu mă strofocam să învăţ pentru minunatele restanţe.
am încercat să îi explic pe cât am ştiut de frumos că momentan am nişte probleme legate de şcoală şi că fiinţa ei o să sufere până termin eu cu restanţele.
duduia nu a luat prea bine cuvintele pe care i le spuneam, s-a ofuscat şi mi-a trântit o replică de genul: “halal prietenă mai eşti!”…şi eu ca o dulceaţă ce sunt i-am replicat: “asta e! nu le pot avea pe toate!”
de atunci tipa abia dacă mă salută…şi dacă mă salută probabil că trebuie să îi ridic un piedestal…sau cel putin asta crede ea. că salutul sau simpla ei atenţie mă face să fiu …ca la fanii ăia terminaţi…facă ia salutat eroul lor automat sunt cineva…de aia a murit şi ăla de la Beatles…
eeeh! aflaţi că mă doare fix la moţul de la bască- de la noua mea bască- de atenţia acordată de domnişoara în cauză.
dacă eu am fost alături de ea, ea de ce nu m-a înţeles…eeeh!!! fetele şi problemele lor.
o altă problemă care îmi “macină” existenţa sunt fiţele din dotare…care mai sunt şi alea…dacă prin fiţe înţelegi că îmi plac hainele de calitate- şi când spun asta mă refer la faptul că NU aş da 3 milioane pe o pereche de chiloţi….atunci da draga mea sunt fiţoasă. şi care e problema?
astea sunt doar o părticică din minunatele fraze scoase pe gură de această minunată lady care crede…sau credea că lumea mea se limita numai la persoana ei…care credea că pot fi lângă ea 24 din 24, la orice oră, în orice zi…eeeh! o dată cu trecerea anilor am aflat că treabă stă altfel…eu am viaţa mea, ea pe a ei…si să vedeţi că LA NAIBA! SE DESCURCĂ ŞI FĂRĂ SĂ O ÎMPING EU DE LA SPATE
încă sunt răcită….şi am deja o săptămână…o săptămână în care m-am hrănit numai cu mirosul de la mâncare.
în gât simt că am o armată de ace…şi fiecare înghiţitură mi se pare o tortură cam greu de suportat.
mă bucur totuşi că nu am mai făcut febră…deloc…YEY!
totuşi mai grav e că stomacul meu s-a obişnuit fără mâncare…ci doar cu pastile…
şi nu ştiu cât e de bine.
azi de exemplu am încercat să mănânc ceva…şi după câteva guri am simţit cum îmi explodează stomacul…
nu e normal….şi nici firesc…dar pur şi simplu nu mai pot să mănânc…
eeeh şi eu mă plâng aici ca o babă…
Citeam un articol destul de interesant pe la Cora. despre ce scrie domnişoara? Despre mall…sau mai bine spus despre specimenele care îşi duc viaţa prin zonă…
ultima dată când am fost în mall cred că a fost prin noiembrie când o droaie de dudui [a se traduce pitzipoance] invadaseră mall-ul…cu tot felul de haine strălucitoare, unghii cât mâna mea [sau până la cot] şi cu nişte culori cât mai chinuitor de strălucitoare…aurul domina gâtul, în timp ce spatele lor urlă de durere…fie de la kilele de aur, fie de la tocurile de 20 de cm [probabil…nu mă pricep la dimensiuni]
eu totuşi sunt curioasă cum pot merge pe tocurile alea? nu le dor toate celea? da! mă scuzaţi! pentru cei 2 metri străbătuţi pe propriile picioare nu cred că este nevoie nici măcar de un efort minim….
eu una sunt mai ciudată la capitolul îmbrăcăminte…nu am un stil anume…deşi în ultima vreme m-am “creionat” după eleganţă…dar nu înseamnă că o să şi rămân pe acest gen de îmbrăcăminte…
totuşi ar trebui să fiu disperată, exagerat de disperată să mă îmbrac ca o pitzipoancă…ca un curcubeu strălucitor…. în miezul nopţii.
Mi-am revenit…singura diferenţă este că sunt mai bitchy decât mă ştiaţi.
toate bune şi frumoase!
pace pe pământ!