Archive for the ‘memorii’ Category
Discutam cu cineva despre fericire…sau mai bine spus despre lucrurile care ne produc fericirea. la ce răspuns am ajuns? că puţine persoane se mai bucură în ziua de azi de lucrurile mărunte gen o plimbare prin parc sau o floare “furată” dintr-o grădină.
acum fericirea reprezintă un inele mare pe degetul domnişoarei, o maşină de lux, o vilă, mulţi bani…într-un cuvânt avere, bunuri materiale.
de ce?
unde mai este fericirea aia când ieşeam la o plimbare cu prietenii sau făceam picnicuri în faţa blocului în timp ce lumea trecea şi se crucea?
poate pentru că am crescut sau poate pentru că am ajuns să avem prejudecăţi …mentalităţi închise.
este păcat! este chiar păcat că s-a ajuns la stadiul ăsta, la stadiul în care nu mai conştientizăm anumite lucruri.
ne gândim numai la cum să supravieţuim, ne gândim numai la cum să o ducem mai bine, fără a ne mulţumi – uneori- cu lucrurile pe care le avem.
Definitia fericirii
Ce este fericirea pentru noi? Ce ne face fericiti? Exista in viata fericirea sau e doar un vis? Sunt intrebari la care eu, impreuna cu niste prieteni, am incercat sa raspundem.
Cu siguranta toti, la un moment dat, ne-am intrebat ce este fericirea… Si totusi, toti cunoastem notiunea de „fericireâ€, toti o simtim, dar o definitie nu poate nimeni sa formuleze, in ciuda faptului ca stim cand suntem nefericiti si ce cautam cand visam la fericire. Fiecare o percepem altfel, pentru fiecare „a fi fericit†inseamna altceva. Reteta fericirii… nu exista nici ea, difera de la o persoana la alta. Unii sunt fericiti pentru ca sunt realizati din punct de vedere financiar, altii – pentru ca au prieteni, ca iubesc si sunt iubiti, ca sunt realizati profesional… si lista poate continua.
Ce este fericirea pentru mine?
Fericirea o gasim in orice lucru marunt care ne face sa zambim, sa ne bucuram. Fericirea este orice lucru de care ma bucur; nu stiu exact ce este fericirea pentru mine, dar este cu siguranta un motiv de a zambi, de a fi optimist, de a fi bucuros si vesel mereu, un motiv in plus sa realizez ce frumoasa e viata. Fericirea poate fi o idee, un context, o notiune, un sentiment sau un simplu cuvant ce ne aduce zambetul pe buze.
Ce ma face fericita?
Depinde de starea mea de spirit. Astazi sunt fericita pentru ca m-am trezit si am mai vazut un rasarit, ca sunt optimista, ca am pofta de viata, sunt fericita ca iubesc si sunt iubita de cei dragi mie, pentru ca am invatat sa fiu intelegatoare si rabdatoare cu oamenii, sunt fericita ca viata imi aduce mereu noi provocari carora le fac fata cu brio, sunt fericita ca viata nu imi da mai mult decat imi trebuie, sunt fericita ca merg la scoala, ca am cu cine ma certa pentru ca in felul asta sunt sigura ca am si cu cine ma impaca, sunt fericita de fiecare adiere a vantului peste fata mea pentru ca realizez ca traiesc, sunt fericita ca exista munti, ape, paduri unde ma pot relaxa… sunt mii de motive pentru care sunt fericita, dar cel mai important: sunt fericita ca exist 🙂
Exista in viata fericirea sau e doar un vis?
Exista, sunt sigura de asta. Mai mult decat atat, e la tot pasul, insa suntem mult prea ocupati sa o vedem. M-am oprit astazi la semafor si, uitandu-ma in jurul meu, ce credeti ca am vazut? Oameni grabiti, sobri, incruntati, lipsiti de pofta de viata. Nu stiu daca am vazut zece oameni care sa fie fericiti si acest lucru sa se poata citi pe fetele lor. Eu merg pe strada cu zambetul pe buze pentru ca sunt fericita si-mi doresc sa se vada lucrul acesta pentru ca nu se stie niciodata cine se poate bucura de acest zambet. Este atat de important sa aratam ca suntem fericiti si sa pretuim acest lucru la maxim.
Daca nu ar exista fericirea, cred ca ar fi un vis superb din care nu m-as mai trezi nicicand; dar, din fericire pentru noi, este o realitate atat de frumoasa si la indemana tuturor, incat este pacat sa nu stim sa-l pretuim si sa-l valorificam. [sursa]
oamenii când zic fericire se gândesc la iubire, eu când zic fericire mă gândesc la toate lucrurile care mă fac să zâmbesc- inclusiv pătura moale cu care mă învelesc când stau în fotoliu…
de ce nu mai ştim să apreciem aceste lucruri? de ce ne gândim că fericirea are o valoare materială?
Posted in [youtube=http://www.youtube.com/watch?v=weoGpyvIqP8&hl=en&fs=1]
Nu ştiu dacă v-aţi întrebat vreodată astaŞ cine sunteţi cu adevărat? care sunt lucrurile care vă vin prima dată în minte când vă gândiţi la VOI!nu mă refer la fizic…pur şi simplu la ceva ce vă face să fiţi altfel…altfel decât mine, decât vecinu, decât x-ulescu. eu una nu am nimic mai special decât ar avea altă persoană…şi mereu mă gândesc că nu am nimic deosebit…nimic! sunt ca toţi ceilalţi. de la caracter şi până la ţinută, dizic sau mentalitate. şi mă sperie chestia asta. că nu am nimic special, nimic ieşit din comun. este ca şi cum nu aş fi cu mai presus decât badea gheorghe sau decât ţaţa floarea… şi da! mă îngrozeşte gândul ăsta.
dacă o să ajung la acea vârstă la care o să îmi vină mintea la cap şi o să văd că nu am cum să impresionez…că nu sunt “altfel”…mulţi dintre prietenii mei îşi cunosc acel: CEVA! ştiu cum se deosebesc de ceilalţi, dar eu nu.o fi ceva stricat şi nu îmi dau seama…nu ştiu. este straniu.
cineva mi-a spus o dată că sunt inutilă, că nu aduc nimic nou, că sunt ca oricare alt om de pe planetă, că nimic nu ne deosebeşte şi că respir degeaba…
dacă are dreptate? cred că asta mă îngrozeşte cel mai mult…să ajung să realizez că trăiesc degeaba…că nu fac nimic care să schimbe ceva, orice…că nu sunt cineva în viaţa cuiva, că nu am idei geniale şi noi, că am nevoie de inspiraţie mereu, că…nu ştiu…că dezamăgesc oameni care nu merită asta, că mă lupt cu nişte principii învechite…că nu aş şti să enumăr 10 lucruri care să mă diferenţieze de alte persoane…
că încă nu am găsit 10 motive care să mă facă fericită, că încă nu am gasit acele 10 minute de fericire…
am 10 motive pentru care nu ţi-aş dori să fii ca mine, să mă cunoşti sau să îmi fii prieten/ă…
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=hBJlv2tQfKs&hl=en&fs=1]
M-aş fi vândut pentru o iluzie…
aaah!!! nu!stai aşa!
m-am vândut pentru o iluzie.
aştept sictirită pe un fotoliu rupt
să mă bage cineva în seamă
au trecut câteva zile cred că vreo 3
stomacul îmi cere de mâncare
părul e ciufulit şi nespălat
pielea s-a îngrăşat de nespălare
îmi caut telefonul deschid agebda şi mă duc la litera D
nu mai e acolo…am uitat
l-am şters? când? cum?
aş şti de ce, dar nu
nu îmi amintesc cum s-a întâmplat
mi-e scârbă de mine mi-e scârbă de ideile pe care le am
azi sunt a nimănui
de fapt aşa am fost mereu
a tuturor şi totuşi a nimănui
toţi m-au avut şi eu
n-am avut pe nimeni
eu nu am pe nimeni
de ce aş vrea pe cineva?
sufletul meu e incapabil să iubească
sau să cerşească iubire
de ce să mai cerşească?
e sătul!acum e gol
mereu o să fie gol
mereu o să îmi ceară să fie gol şi singur şi plin de ură
şi de remuşcări
şi de ură faţă de el… de tine… de toţi
toţi au fost şi sunt în viaţa mea
nişte marionete ieftine
nişte păpuşi proaste şi distruse de timp
sunt a tuturor şi totuşi a nimănui
sunt a nimănui
sunt a nimănui
Simt o furie interioară şi nu mi-o explic… oarecum încerc să nu mă gândesc la ea, să o ignor, dar nu pot…îmi vine să sparg farfurii, să ţip, să lovesc un sac de box…simt nevoia să elimin toată energia asta negativă adunată în mine.o simt cum se prelinge prin vene, cum îmi invadează fiecare colţişor din mine.
de mult nu am mai simţit o asemenea furie…poate că sunt furioasă pe mine…sau pe viaţă sau pur şi simplu îmi place să dau vina pe orice altceva dar numai pe acel lucru nu.poate ăsta e motivul…sau poate am trecut deja peste, poate l-am lăsat în urmă şi acum regret că am făcut asta…nu ştiu…nici eu nu mai ştiu.
un singur lucru are curajul să se lupte cu el…că vreau să mă întorc în franţa…şi că vreau să rămân acolo pentru totdeauna…vreau să rămân acolo pentru că acolo simţeam că este lumea mea…că acolo este totul…inclusiv o partea din inima mea…acolo am lăsat o bucată din ea şi vreau să mă întorc la ea…vreau să mă întorc în franţa şi să rămân definitiv acolo…să plec şi să rămân pentru că acolo am simţit că sunt “acasă”…m-am simţit ca acasă, în sânul familiei mele…acolo m-am simţit în siguranţă şi fericită…acolo am avut totul…
poate mă amăgesc…sau poate nu
oricum nu mai vreau să rămân aici. nu mai am pentru ce sau pentru cine
pentru mine relaţiile mereu au fost o enigmă, niciodată nu le-am înţeles şi niciodată nu am ştiut să am o relaţie normală de la un capăt până la altul…
asta e! nu e punctul meu forte.
totuşi sunt curioasă de un lucru: dacă luaţi o pauză în relaţie cam cât timp aţi fi dispuşi să aşteptaţi?
eu una am mai avut astfel de “pauze”, dacă le pot numi aşa, dar niciodată nu l-am aşteptat pentru că ştiu că oricum acea relaţie nu o să mai aibă un viitor. şi de unde îmi dau seama? de cum mi-a spus : hai să luăm o pauză. deci să mor dacă înţeleg. cu ce mă ajută pe mine că îmi spui : luăm o pauză ,nu ne despărţim când oricum şi tu şi eu suntem conştienţi că nu o să mai fie niciodată nimic între noi. mi se pare o pierdere de timp….la fel ca şi chestia aia cu : să rămânem prieteni după…mă leşi! cu un singur băiat am rămas în oarecare relaţii bune- şi când zic asta mă refer că încă ne mai salutăm pe stradă.
de ce nu cred în prietenia din afara relaţiei? pentru că eu văd în el un prieten înainte de a-l vedea iubit…şi din moment ce nu mai avem nici măcar asta în comun- să spunem un lucru pe care amicii/ prietenii îl fac împreună atunci de ce? mi se pare un gest de maltratare a sufletului…tu vrei să îl/o săruţi şi el/ea îţi trânteşte: ştii suntem numai prieteni.
fie sunt eu mai bătută în cap fie chiar aşa este cum zic…nu îmi pot da seama…care este de fapt şi de drept adevărul?
ce înseamnă o relaţie?
că să mor dacă aş şti să dau o definiţie…până acum credeam că e : îl iubeşti, te iubeşte, împărţiţi totul, discutaţi orice, eşti geloasă/ gelos dacă vezi că vorbşte cu exul/exa şi tot aşa…dar se pare că m-am înşelat…
nu pot să înţeleg cum unii oameni stau împreună pentr tot restul vieţii, cum ajung să se cunoască atât de bine încât îşi dau seama de orice…
deci eu nu înţeleg…înţeleg procesele de la fizică, chimie, biologie, dar asta nu!
cred că la fabricare au uitat să îmi monteze şi piesa asta pentru relaţii…că altfel nu îmi explic.
de ce întreb? pentru că mă macină, pentru că am ajuns la 23 de ani şi eu nu ştiu nici măcar din jumate din cât credeam că ştiu…şi este enervant…stresant….absolut sâcâitor.
De câteva zile viaţa mea este o nebuloasă. Nu mai ştiu ce se întâmplă cu mine…veştile mai mult rele decât bune nu au făcut decât să îmi zăpăcească şi mai mult minţile.
În încercările mele de evadare m-am trezit într-o lume pe care nu o mai recunosc.
Nu ştiu ce se întâmplă cu mine…parcă aş fi devenit EMO =)) …da! trăiţi să o vedeţi şi pe asta.
Totuşi în prostia mea [a se traduce: în disperarea de a atrage atenţie] am început să beau…iar…
În speranţa că numai aşa scap de gândurile tembele care se joacă îm mintea mea…
O prietenă m-a sunat disperată după ce şi-a dat seama ce fac…dădusem deja nişte vin pe gât…nu ştiu cât eram de conştientă..ştiu doar că lacrimile curgeau pe obraji destul de abundent…
Sănătatea mea este precară…iau antibiotice…şi le amestec cu vin? BRAVO MIE! Trăiesc un coşmar…sau asta cred…de fapt eu ce mai cred? Că în momentul ăsta gândurile îmi sunt cam tulbure…fie de la vin, fie de la nesomn, fie de la stomac care de vreo 4-5 zile îmi tot cere de mâncare şi eu sunt prea obosită psihic şi fizic să îl mulţumesc.
Am purtat o luptă degeaba…mi-am dedicat inima unor luni de minciuni…uneori prea plăcute.
Ştiu că tu o să fii primul care o să mă judece şi o să îmi spui că din vina ta sunt aşa…poate…nu ştiu…creierul meu refuză să mai proceseze orice informaţie primită…
Trec prin clipe de coşmar…sau eu le fac să fie de coşmar? Nu ştiu…nu mai ştiu nimic…ştiu doar că trebuie să mă apuc serios de învăţat să iau licenţa…anul trecut îmi înnecam amarul în muncă- eram mereu la muncă şi nu îmi păsa…la fel cum nu mi-a păsat când am leşinat, când am ajuns la spital şi medicul mi-a zis că încă o criză din asta şi am dat de dracu…
Anul ăsta sunt decisă să mă pierd în cărţi…în tot ce înseamnă şcoală…şi cine ştie poate într-un final o să îmi iau zborul şi o să plec naibii de aici…departe de toţi şi toate…
Cică distanţa face bine…pe dracu! E nevoie să văd un singur lucru care ne lega la un moment dat şi să revină toate amintirile…toate sărutările, îmbrăţişările….şi vreau să cred că pe undeva şi minciunile.
Blondy îmi spunea că o să trec şi peste asta…aşa cum am trecut şi peste celelalte rahaturi din viaţa mea…
Doar că acum s-au adunat prea multe…prea multe lucruri care mă fac să mă gândesc serios la viaţa de câcat pe care o am…sau poate o fac eu să fie…
Ştiţi care e defectul meu? Mereu mă ataşez de oameni…prea repede…nici nu apuc să îi cunosc suficient că deja încrederea mi-o pun pe o tavă…
Mulţi au ştiut să profite de ea…prea mulţi…toţi…
Acum mă trezesc într-o lume în care sunt singură…toţi au găsit acel ceva de mult căutat…în timp ce eu mă pierd printre paharele goale de vin…
Caut fericirea în orice om…am ajuns să fiu dependentă de fericire..caut cu orice preţ o bucăţică de atenţie…şi peste ce dau? Dorinţe morbide…
Sunt sătulă de viaţa asta…este prea ieftină…prea simplă… unde sunt dorinţele mele de altă dată? Când îmi doream să văd lumea, să fiu mereu împlinită…să am orice, oricând, oricum si pe oricine.
Totuşi am primit o palmă prea dură de la viaţă…şi uneori regret…am greşeli…sunt om…de ce plătesc atât de scump pentru ele?
Unde mai este dorinţa de a fi iar cea din trecut? Cred că pe undeva s-a pierdut…sau i-am dat drumul…i-am dat drumul cu prima noapte petrecută împreună…
Spui că vrei să fim prieteni…am destui…eu am nevoie de un om care să mă alinte, să mă ţină în braţe, să mănânce din aceeaşi farfurie cu mine…
Să îmi gătească şi să nu dea foc la bucătărie…unde sunt toate lucrurile astea?
Unde s-au ascuns?
Unde s-au pierdut?
De ce le-am dat drumu?
Nu este corect! Le vreau înapoi…vreau totul înapoi…îmi vreau mândria înapoi! Mi-ai luat-o când ai plecat!Dă-mi-o înapoi!!!!NU E A TA!
Nimic din mine nu mai este al tău…dă-mi totul înapoi! Nu ai voie să mi le iei…erau ale mele…de ce nu vrei să mă înţelegi?
Eu acum plâng de dorul lor…te rog dă-mi-le înapoi…fie-ţi milă de mine şi dă-mi-le.
Lasă-mă să te vrăjesc.
Admiră-ţi formele
Ca un drogat care
Abia şi-a luat doza.
Atinge- mă suav…
Fii tandru cu mine
Nu uita
Blestemul meu
Doare mai rău decât
Dragostea ta pierdută
Stai liniştit
Eu nu o să te trădez
Nu am de ce
Numai cu tine prind viaţă
Numai privindu-te pe tine
Pot să fiu
Ceea ce sunt
Lasă-mă să te vrăjesc
Vreau să simt
Cum suspini când nu eşti în faţa mea
Vreau să te văd
Pe vecie sclav
Al propriilor mele dorinţe
Eu sunt
Cea ma importantă parte din viaţa ta
Şi tu ai datoria
Să mă protejezi
Şi nu uita
Dacă mor…
Te iau cu mine
În mormântul veşniciei
Trădează tot ce ai mai scump pe lumea asta
Uită de oameni
De ea
De tot
Nu mai ai nevoie de nimeni
Şi
De nimic
Acum eu
Sunt totul tău.
Ştiu că mă vrei
Mereu am văzut asta
Tu copil trist cu chip
de noroi
cu haine murdare
de propria culpă.
Acum ai ucis
Tot ce ne stătea în cale
Flori
Apă
Animale
şi pe ea
şi pe ea
ai ucis-o atât de frumos
nu merita să moară atât de frumos
era o piesă
în plus
în jocul nostru
ea era nimicul care
credea că te completează
lângă ea nu ai fost fericit
ai trăit îm minciună
ai trăit într-o lume
de coşmar
trezeşte-te animal domestic
şi îmbrăţişează-mă până mori
să până pun stăpânire
pe ce a mai rămas viu din tine
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=DZP4lbp9jBA&hl=en&fs=1]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=fjDojEOiMcE&hl=en&fs=1]