Nietzsche a murit

Archive for the ‘esenta’ Category

Tatălui meu
MIE
Fetiţei lui D3M3NŢIAL

De ceva vreme tot aud de criză economică…bla, bla, bla…
Totuşi nu înţeleg o chestie…întâlnită la americani [ăia care se tot cred mari şi tari]
Nenea Obama a cheltuit ăn campania electorală nu ştiu câte milioane- publicitatea şi restul tâmpeniilor…acum că a câştigat o să depună un jurământ…cum o să fie fidel ţări…la la la
cât costă “mini” petrecerea dată? 75 de milioane. şi acum vine întrebarea mea: UNDE PUII MEI ESTE CRIZA?
când aud de criză economică mă gândesc ca orice om sănătos la cap că NU sunt bani! şi atunci nenea obama de unde scoate banii ăştia?
să fim serioşi! pentru mine criza asta este o foaaarte mare abureală! de ce? simplu: 1. oamenii încă au bani la greu, 2. oamenii încă îşi mai petrec sărbătorile pe la munte sau în afara ţării…3. obama cheltuie 75 de milioane pentru o petrecere 4. scumpii şi dragii noştri conducători au suficiente vile, terenuri, au suficienţi bani, suficiente bijuterii, tablouri şi mătuşi tamara cât să treacă cu bine de criză.
o altă chestii ciudată auzită/ citită a fost că această minunată criză prin 2011…asta înseamnă că încă va trebui să îi înghiţim pe ăştia mari şi tari de la putere.
totuşi nu m-a lămurit nimeni cum stă treaba cu această criză…care cică se resimte şi la noi…dar după părerea mea noi o tot ţinem într-o criză…de ceva vreme…de prin 89?
eeeh! dar ce ştiu eu, nu? sunt doar o copilă neştiutoare
p.s: încă mă mai doare în gât
p.s: sursa de inspiraţie: d3m3nţial

Sunt în culmea extazului…după ce ieri am fost la şcoală şi am stat într-un frig de nedescris toată noaptea m-am “zvârcolit” să pot adormi… avea febră…mă durea şi încă mă mai doare toată carnea de pe mine…am făcut febră şi urmează zile luuungi şi dureroase în care o să mă înnec cu pastile pentru răceală.
p.s: în bucureşti ninge

În plimbările mele zilnice cu metroul m-am oprit şocată la văzul unui afiş scris de un bunicuţ: sunt actor! am rămas fără bani de pastile.
la piaţa victoriei stă mai tot timpul o bunicuţă- fostă profesoară de limba română.
la piaţa unirii stă o mamăiţă care vinde mileuri- nu are bani să îşi ia pastile pentru tratament.
căt trebuie să mai suporte oamenii ăştia? mereu mă îngrozesc că şi noi suntem ca ei…că în orice moment putem ajunge la un metrou şi să cerşim pentru o pâine.
studenţi care sunt în stare să te pupe şi în fund numai să aibă bani de o pâine…
unde sunt banii alocaţi bătrânilor? unde sunt banii alocaţi studenţilor?
în timp ce nenorociţii îia de politicieni îşi petrec vacanţele prin ţările exotice oameni mor in wc-uri ecologice îngheţaţi, bătrânii sunt aruncaţi în niste case pentru ei…copii abandonaţi pe străzi.
m-am săturat să tot văd oameni care mor din cauza nepăsării altora- şi aici spun strict de cei de la putere…care stau ca porcii şi dorm în senat, care îşi iau o ciorbă cu 5 bani, care au maşini bengoase…
oameni buni când o sa ne trezim iar la realitate şi să conştientizăm că numai noi putem aduce schimbare în ţara asta…
de ce nimeni nu mai strigă acum : REVOLUŢIE?
de ce nimeni nu mai vrea o schimbare?
de ce nu ne-am săturat încă de prostia din politică? de minciunile care ni s-au spus de atâţia ani?
ăia din 89 pentru cine s-au sacrificat? am ajuns să fim atât de ignoranţi încât nu ne mai interesează nimic pe lumea asta?

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=gdz3yalNkPM&hl=en&fs=1]

Ne-am trezit buimaci amândoi…ne uitam cu frică unul la celălalt…parcă păcătuisem, parcă ucisesem pe cineva.
el îmi evita privirea, eu aveam lacrimi în ochi…ce ciudat…ieri se putea uita în ochii mei…cât i-am greşit? unde am greşit? aseară părea fericit…părea am zis!
Îmi cheamă un taxi…îmi pun cojocelul pe mine, mă aranjez în grabă şi dau să deschis uşa. el mă opreşte de mână, mă ia în braţe şi mă sărută…mereu m-am chinuit să îi ajung până la gură…mereu am stat pe vârfuri când a vrut să mă sărute…
după un lung sărut îmi deschide uşa..
– ne mai vedem şi mâine?
– o să fiu plecat…
închide uşa …
intru în taxi, dau adresa şi mă fac că nu îl aud pe şofer…
mă uit pe geam…
aseară a nins.
oare când o să mă mai văd cu el….
simt cum îmi curge o lacrimă…o şterg fugitiv şi îmi muşc buza…şi eu am vrut asta…
mi-aş fi dorit să stăm mai mult în pat. ador să mă ţină în braţe…este unul dintre lucrurile pe care le face foarte bine.
primesc un mesaj: “te implor să nu mă mai cauţi. C”
un fior îmi străpunge tot corpul…de ce nu mă mir? el doar atât vroia de la mine…aşa a vrut şi prima şi a doua şi a zecea oară…
nimic nu mai este aşa cum era…sau cum credeam că o să fie…

urmează ca mâine să mă duc la muncă…nimeni nu ştie ce s-a întâmplat…nici măcar eu.
de la spital am plecat pe jos…să mă eliberez, să nu mă gândesc…
mă mint şi-mi spun: nu eram pregătită pentru aşa ceva…

Ora 23.30… mă uit la ceas..nu am somn
Este atât de ciudat.
De obicei la ora asta dorm…azi probabil că este o zi mai specială…nu ştiu de ce.
Este aproape 1 Noiembrie…a mai trecut un an. Îmi amintesc de el şi o durere acută îmi izbeşte inima.
Iau câteva guri de vin…unul roşu şi sec…deschid laptopul şi mă apuc să scriu.
Undeva pe drum mă pierd în idei. Încerc să îmi amintesc de toţi partenerii mei, dar nu îmi mai amintesc decât un sfert din ei.
Mai iau o gură de vin. Este bun…mă înţeapă puţin la limbă şi asta îmi dă plăceri nebănuite.
Mă uit pe geam…nu văd nicio lumină aprinsă. Toţi distruşii dorm la ora asta.
Mi-am amintit de prietena aia a mea din copilărie. Ar trebui să o sun să văd ce mai face…îmi este dor de ea…destul de dor…sau poate mă mint…nici eu nu ştiu prea sigur.
Sună telefonul…nu răspund. nu am chef…de ce să am chef?
Mai iau o gură de vin…de data asta am luat o gură prea mare…mi se face pielea ca de găină…deja simt cum picioarele mi se înmoaie…îmi place…mă simt ca şi când aş zbura.
Mă gândesc la ce o să fac mâine. N-am niciun chef să mă duc la muncă…
Mai am 2 guri de vin..dar nu mai pot să le beau…am obosit…mă gândesc să mă culc…şi totuşi nu pot.
Deschid mess-ul…în lista mea sunt câteva persoane…niciodată nu mi-a plăcut comunicarea virtuală…este prea parşivă pentru mine.
El îmi trimite un mesaj: hai la o cafea!
Îi răspund în grabă:
Mă îmbrac şi vin la tine.
În mai puţin de o oră sunt la el. Am pe mine o cămaşă de noapte şi atât…
Închidem luminile şi…
uităm de cafea până dimineaţa.

Nu ştiu din ce motiv mi-am amintit de o discuţie purtată acum cateva luni cu o fostă colegă de muncă. Subiectul? GEORGE PRUTEANU.
Discuţia avea loc imediat după ce a murit.
Şocul ăla mare a fost în momentul în care m-a întrebat: CINE E GEORGE PRUTEANU?
Reactţa mea a fost una destul de …ciudată ca să îi spun aşa: Cum?! Nu ştii cine e George Pruteanu? Dar de Eminescu ai auzit?
În secunda doi tipa mi-a întors spatele vizibil deranjată de atitudinea mea şi nu mi-a mai vorbit niciodată.
Nu mi-a venit să cred că individa- de altfel studentă- habar nu avea cine e George Pruteanu. Nu cere nimeni să ştii toate lucrările sale sau să ştii cât poartă la pantofi sau ce îi place să citească, dar măcar bunul simţ să îmi spui că a fost critic literar…sau este prea greu.
Este îngrozitor când mai aud câte-un puşti care habar nu are cine au fost oamenii deştepţi din ţara asta. Oameni care au avut mereu un cuvânt de spus.
Degeaba ştii tu toate versurile de la Adrian Copilu Vrăjeală şi alţii din acelaşi domeniu, dacă nu ai auzit în viaţa ta de persoanele care într-adevăr au fost şi sunt esenţiale pentru cultura noastră. Vai de mama noastră unde o să ajungem. Mi-e groază când mă gândesc câţi analfabeţi au maşini, vile, bani şi tot ce îşi doresc, dar care în loc de semnătură pun un mare X.
Se pare că trecutul este nesemnificativ. Nu mai contează câţi oameni s-au chinuit să ne înveţe să fim români şi să ne mândrim cu asta.

P.S: Am primit observaţie că nu scriu cu diacritice. Aşa că dragii mei de azi o să încep să scriu cu diacritice.

In ultima perioada a aparut o noua moda: astia cu netul sa doneze bani pentru copii, pentru batrani…la la la
Initial am zis: eeh!!inca un spam, dar mai apoi am inceput sa citesc pe blogurile altora ca : donati pentru x, donati pentru y.
Stiu ca sunt de condamnat cuvintele pe care le scriu dar asta este adevarul. ce te face sa crezi ca eu imi permit sa donez o suma de bani?
si nu cred ca 1 leu te ajuta cu ceva.
de multe ori am fost judecata pentru lucrul asta si de fiecare data am dat acelasi raspuns: exista oameni care au de 1000 de ori mai multi bani decat am eu…ei de ce nu doneaza?
ce te face sa crezi ca eu am atatea posibilitati cat sa donez – si sa fim seriosi…oricat de mult ai aprecia acel 1 leu sunt mai mult decat sigura ca nu te-ar ajuta cu nimic.

asta e!
nu donez!
si cu asta basta

Mda… am si eu momentele mele de nebunie…si in seara asta a fost unul dintre ele. Decizia? EXERCITII PILATES!
ce pot spune?! nimic!
sarbatorile isi fac simtite prezenta pe la mine si din pacate daca nu iau masuri drastice o sa ma trezesc ca mananc la o masa si vreo 3 happy meal-uri…si asta fara probleme…nu merci!
nu vreau sa ajung sa ma ridic din pat cu o macara =))
da!!! stiu sunt cam exagerata in limbaj..dar dragii mei eu am facut hepatita la 7 ani si prin urmare ficatul meu nu face prea frumos la junk food….eeeh! lasa ca la vara o sa ma mandresc sa port fustitele de alta data ;))
asa ca: uitati aici o parte din viitoarea mea tortura 😀
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=llzb6ZGUhtY&hl=en&fs=1]

Citeam la Dani despre subiectele tabu…
despre ce se intampla intre 4 pereti intre un el si o ea.
acum sa imi fie cu iertare, dar cati dintre voi au curajul sa recunoasca 100 % ce fac si ce nu fac in intimitate?
eu sunt sigura ca majoritatea au cel putin un mic secret murdar pe care nu il dezvaluie. un lucru pe care il tineti numai pentru voi.
de ce?
de ce au aparut aceste subiecte tabu?

ca sa vedeti! religia isi baga nasul peste tot.
nu este de mirare ca a devenit o moda sa iti exprimi sentimentele intre 4 pereti si atat. nu spun acum sa incepi sa ai orgii in plina strada, dar sa nu se uite lumea ciudat la tine cand le spui ca ieri ai “pacatuit” de vreo 3 ori cu iubitul/ iubita tau/ta si ca nu regreti nici macar o clipa.
eeeh ce stim noi, nu?
stim ca trebuie sa ne ascundem si sa tinem numai pentru noi…sa nu experimentam si eventual sa ne casatorim virgini ca doar asta spune biserica…si biserica spune numai lucruri bune…
sunt curioasa cata vreme o sa mai fie frica asta de libertate?