Nietzsche a murit

Archive for March 10th, 2009

Plouă! În Bucureşti plouă! Trist! Foarte trist! Insuportabilă vreme pentru părul meu- deşi e scurt şi aranjat mai mult de 5 minute nu rezistă pe ploaie- la naiba-n puii mei! :))
Am fost şi pe la facultate. Nimic nou sub soare, poaaate o profă care vroia să fie “cul”.
Tipa destul de tinerică folosea un limbaj mult prea…nepotrivit- după părerea mea- pentru predarea cursului. Ca student, să auzi din gura unui profesor: mamă ce naşpa este jobul ăla nu este prea plăcut. Cel puţin din punctul meu de vedere. Folosea în mod excesiv fraze în limba engleză- din câte îmi amintesc eu nu m-am înscris la cursul respectiv în limba engleză şi un limbaj cam…simplu?
Poate m-am obişnuit să aud de la un profesor un limbaj mult mai academic, mai dezvoltat, iar trecerea aceasta a fost un pic cam prea bruscă. Tot ce este posibil, nu zic nu!
Dar! Spuneam şi în postările trecute: dacă faci un curs în limba română să fie în limba română, iar dacă îl faci în engleză să fie în engleză…nu te apuci să le zăpăceşti pentru că…nu este normal.
Cursul în sine părea cât de cât interesant şi totuşi sala mereu e pe juma plină. De ce? Pentru că profesorul nu ştie să atragă atenţia stundeţilor.
În amintesc în anul I când am avut: Introducere în Relaţii Publice: am pierdut un singur curs, iar la restul mă duceam de plăcere şi plecam cu lecţia învăţată din clasă. Ăsta da profesor care să atragă de partea sa atenţia studenţilor.
Dar se pare că nu toţi profesorii au darul acesta…

Niciodată nu o să înţeleg scuza asta: “Te iubesc, daaar o să ne fie mai bine despărţiţi!”
Am păţit de 2 ori chestia asta şi de fiecare dată am reacţionat: Tu eşti retardat?!
Nu pot să înţeleg! Nu pot să percep cum este posibil una ca asta…adică mă iubeşti, dar domnule nu trebuie să mai fim împreună că suferim amândoi. În ecuaţia asta eu nu ştiu care este necunoscuta.
Cum să iubeşti o persoană şi totuşi să o părăseşti?! Adică….nu e chestia aia cu: la bine şi la rău?! Nu zic neapărat de căsnicie pentru că deja acolo lucrurile se complică, nu! Zic de relaţiile alea…banale, simple.
Nu vorbesc de un lucru personal, ci în general. Am întâlnit suficiente cupluri cae treceau prin această fază.
Eu nu concep următorul lucru: îl iubesc, mă iubeşte, dar totuşi îmi dă papucii pentru că este mai bine pentru amândoi. În ce condiţii este mai bine? Adică…eu cred următorul lucru: că dragostea lui nu este suficient de puternică saaau nu este deloc şi prin urmare.
Cineva îmi spunea că asta se numeşte aventură. Că nu ai cum să iubeşti sincer pe cineva şi apoi să îi dai papucii… NU E NORMAL!
Dar în ziua de azi oare ce mai este normal? Că principiile pe care le am se pare că nu sunt în concordanţă cu lumea asta.