Eram in floarea varstei, venita in Bucuresti la facultate.
In fiecare zi ieseam in oras cu o prietena din Galati in ideea de a cunoaste capitala. Intr-una din zile am zis sa mergem si noi prin mall (AFI cred) ca sa ne clatim ochii, ca bani oricum nu aveam. Ne plimbam si ne faceam cruce de preturile pe care le vedeam ( ca student pe vremea aia cumparaturile ni le faceam de la Bon Prix, Terra Nova si inca un magazinas de pe la Unirii), dar nu puteam decat sa speram ca la un moment dat o sa ne permitem si noi haine din alea misto de mall.
La un moment dat trecem pe langa un tip care avea o geaca din denim si pe spate cu pietricele scria: STEFANEL.
Noi: – ba ce taran! Si-a scris numele pe geaca ca sa fie sigur ca nu il uita. Radeam si ne cruceam de ce vedeam in capitala. Asa cevaaaaaa….
La un moment dat simt cum o mana ma prinde de tricou si ma opreste. Prietena mea (CREATOOOO!!!!) ma apucase de tricou si se oprise in fata unui magazin. Ma uit la ea nedumerita si o intreb daca s-a lovit la cap. Ea cu mana indreptata spre numele unui magazin. Cand ridic privirea vad numele: STEFANEL. OK! Poate tipu nu era chiar taran! Hai sa intram! Sa vedem ce e magazinul asta. Dintr-un punct am decis sa nu mai ating hainele pentru ca sigur ar fi trebuit sa imi vand un rinichi sa achit o haina daca o stricam. Cand am iesit ii zic: eu tot cred ca il chema Stefanel si nu voia sa isi uite numele.
Acum, de fiecare data cand trec pe langa magazinele lor, ma amuz teribil de prima experienta. Unde mai pui ca nici preturile nu mi se mai par asa BAU BAU.
Pam Pam!
Va pupa, Cire
Posted in