(Minulescu)
Tu crezi c-a fost iubire adevarata…
Eu cred c-a fost o scurta nebunie…
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut sa fie
Noi nu vom sti-o poate niciodata…
A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cantat-o poate niciodata…
Tu crezi c-a fost iubire-adevarata?…
Eu cred c-a fost o scurta nebunie!
Când ai nevoie de dragoste
Când ai nevoie de dragoste nu ti se da dragoste.
Când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
Când esti singur nu poti sa scapi de singuratate.
Când esti nefericit nu are sens sa o spui.
Când vrei sa strangi în brate nu ai pe cine.
Când vrei sa dai un telefon sunt toti plecati.
Când esti la pamânt cine se intereseaza de tine ?
Cui îi pasa ?? cui o sa-i pese vreodat ??
Fii tu lânga mine, gândeste-te la mine.
Poarta-te tandru cu mine, nu ma chinui, nu ma face gelos,
Nu ma parasi, caci n-as mai suporta înca o ruptura.
fii lânga mine, tine cu mine.
Intelege-ma, iubeste-ma, nu-mi trebuie partuze, nici conversatie,
Fii iubita mea permanenta..
Hai sa uitam regula jocului, sa nu mai stim ca sexul e o jungla.
Sa ne atasam, sa ajungem la echilibru.
Dar nu sper nimic. nu primeste dragoste
Când ai nevoie de dragoste.
Când trebuie sa iubesti nu esti iubit.
Când esti la pamânt nici o femeie nu te cunoaste.
Nichita Stanescu – “Poem”
“Spune-mi, dacă te-aş prinde-ntr-o zi
şi ţi-aş săruta talpa piciorului,
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea,
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?…”
Venere si Madona
Plângi, copila? – C-o privire umeda si rugatoare
Poti din nou zdrobi si frânge apostat-inima mea?
La picioare-ti cad si-ti caut în ochi negri-adânci ca marea,
Si sarut a tale mâne, si-i întreb de poti ierta.
Sterge-ti ochii, nu mai plânge!… A fost cruda-nvinuire,
A fost cruda si nedreapta, fara razem, fara fond.
Suflete! de-ai fi chiar demon, tu esti sânta prin iubire,
Si ador pe acest demon cu ochi mari, cu parul blond.
Ana Blandiana – Cuplu
Unii te văd numai pe tine,
Alţii mă văd numai pe mine,
Ne suprapunem atât de perfect
Încât nimeni nu ne poate zări deodată
Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia
De unde putem fi văzuţi amândoi.
Tu vezi numai luna,
Eu văd numai soarele,
Tu duci dorul soarelui,
Eu duc dorul lunii,
Stăm spate în spate,
Oasele noastre s-au unit de mult,
Sângele duce zvonuri
De la o inimă la alta.
Cum eşti?
Dacă ridic braţul
Şi-l întind mult înapoi,
Îţi descopăr clavicula dulce
Şi, urcând, degetele îţi ating
Sfintele buze,
Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc
Până la sânge gura.
Cum suntem?
Avem patru braţe să ne apărăm,
Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea
Şi tu numai duşmanul din faţa ta,
Avem patru picioare să alergăm,
Dar tu poţi fugi numai în partea ta
Şi eu numai în cealaltă parte.
Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.
Suntem egali?
Vom muri deodată sau unul va purta,
Încă o vreme,
Cadavrul celuilalt lipit de el
Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?
Sau poate nici nu va muri întreg
Şi va purta-n eternitate
Povara dulce-a celuilalt,
Atrofiată de vecie,
Cât o cocoaşă,
Cât un neg…
Oh, numai noi cunoaştem dorul
De-a ne putea privi în ochi
Şi-a înţelege astfel totul,
Dar stăm spate în spate,
Crescuţi ca două crengi
Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,
Jertfindu-se pentru o singură privire,
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Însângerat, înfrigurat,
Al celuilalt.
Ana Blandiana – “Daca vrei sa nu te mai intorci”
“Daca vrei sa nu te mai intorci
Fereste-te de matraguna –
Ea-mi fura seara glasul
Si plange cu el
Din urmele talpilor tale;
Daca vrei sa ma uiti
Ascunde-te de luna –
Iti va aminti
Cum am mers prin lumina ei
Cu picioarele goale;
Daca vrei sa pleci
Ascunde-te de ploaie,
Fereste-te de ninsoare,
Daca vrei sa ma uiti
Nu te apropia de mare,
Inconjura marea,
Nu te arata sub zborul pasarilor,
Fugi
De salciile cu pletele prelungi,
Pana vei gasi locul unde te
Asteapta uitarea
De tot ce-i viu ascunde-te.
O, dar daca vrei sa pleci
Daca vrei sa ma uiti,
Nu incerca sa mori,
Mai ales nu incerca sa mori –
Stiu sa cobor ca intr-o fintana
Prin flori…..”
(Nichita Stanescu – Viata mea se ilumineazã)
“…
Mai lasa-mã un minut.
Mai lasa-mã o secunda.
Mai lasa-mã o frunza, un fir de nisip.
Mai lasa-mã o briza, o unda.
Mai lasa-mã un anotimp, un an, un timp.”
Floarea magică, Menalaos Ludemis.
Spune-mi sincer. EU?…
Eu să fi fost acela pe care l-ai iubit?
Pune mâna pe inimă – nu aici, dincolo!
Aşa. Şi acum spune-mi,
Eu să fi fost?
Mi se pare că greşim.
Greşim amândoi, amar.
Tu că ai spus-o,
Eu că am crezut-o.
Ne-am iubit? Poate…
Dacă unul nu e nebun,
Celălalt e mincinos.
Să fi iubit eu? Poate…
Să fi iubit tu? Cine ştie?…
Să ne fi iubit amândoi?
Numai Dumnezeu ştie,
Dar El nu prea există.
Vai, vinul dragostei în beau doi,
Dar se îmbată numai unul.
Unul câte unul,
Aşa cum merg ocnaşii
Cu ghiuleaua de plumb la picioare.
Să nu spui că-s aspru. Nu.
Dacă m-ai iubit într-adevăr,
În curând vei uita.
Şi atunci va veni rândul meu
Pentru o dragoste pătimaşă
O dragoste fără margini,
Dragoste de adolescent.
De bătrân.
De copil.
Dragoste până în pânzele albe.
Până la prăpastie.
Până la sfârşit.
O dragoste… pe care,
Dacă te-oi fi iubit vreodată,
N-ar fi trebuit să ţi-o dau!
Posted in