ieri, la munca am realizat cel mai crunt adevar…sunt singura…poate ca o sa vi se para ceva stupid si aiurea…dar acum am realizat ca nu am pe nimeni caruia sa ii spun “buna dimineata!” sau “noapte buna!”, ca nu am pe cineva cu care sa imi impart visele, dorintele si placerile, ca nu am cui sa imi spun of-ul atunci cand ma cert cu sefa, mama, tata, fratele, prietenii sau cu mine…
acum am realizat ca in fiecare dimineata ma trezesc singura si adorm singura…ca nimeni nu ma vede cum ma vad, ca ma ascund mereu dupa masti…ca toata tristetea mea nu exista in ochii celorlalti…ca toata viata mea a fost goala, este goala si ca va fi mereu goala….
toti prietenii mei au dat peste jumatatea lor…toti oamenii sunt fericiti…
cred ca ar trebui sa ma bucur ca nu locuiesc prin africa, unde nu exista apa potabila… sau ca nu sufar de o boala incurabila…dar totusi…
ma uitam la un serial…scrubs… si era o tanti p’acolo …suferea de inima: de inima franta…din cauza suferintelor prin care trecuse avea inima distrusa…nu as vrea sa ma duc la medic si sa aud acelasi diagnostic…
prefer sa stiu ca o sa fiu multumita in ceea ce o sa fac, ca o sa am un job de succes and stuff…dar…
toate chestiile astea…au un rost?sau pur si simplu sunt…doar de dragul de a fi?
Posted in