Azi am avut o zi destul de obositoare…asta ca să nu zic chinuitoare. Am parcurs, pe jos şi cu metroul vreo 10 kilometri- pe puţin, mi-am buşit ambele glezne- acum stau în pat cu bandaje…înjurând în gând că nu am avut grijă să îmi protejez gleznele nesimţit de subţiri.
m-am certat cu muuuulţi oameni…stupid. Nişte discuţii penibile, dar pe care nu le puteam evita. Nu ştiu de ce. Am vrut să îmi buşesc complet ziua. Azi a fost pentru prima dată când am simţit nevoia să fug din Bucureşti, să evadez, să fiu singură…poate doar cu muzica din playlist…şi atât.
Am ajuns acasă după vreo 12 ore de mers. M-am dezbrăcat mai rapid decât la armată şi mi-am aruncat corpul greoi şi obosit în cada plină cu apă fierbinte. Am pus muzica să cânte şi am citit “Twilight”. Citeam şi simţeam cum mă desprind de ceea ce am fost azi.
A fost atât de plăcută detaşarea asta de propria-mi persoană. Aş fi vrut şi un pahar din cel mai bun vin din cămară, dar am mai bine de 3 luni de când nu am mai pus gura pe băutură. Sunt mândră de mine…nu m-aş fi gândit…deşi la următorul hop cu el sigur o să calc strâmb.
M-am gândit prosteşte la nişte melodii…mi-ar fi plăcut să le ascult mai des…dar sunt prea leneşă să le caut. Am ascultat în delir o singură melodie:
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=kZAxYtim504]
Am reuşit să mă pierd printre oameni, să fiu invizibilă…să fiu inexistentă. A fost perfect…cel puţin pentru starea pe care o am acum. Nu sunt nici fericită, dar nici supărată. Pur şi simplu îmi doresc să…
Nu ştiu ce îmi doresc…ar trebui să mă panichez…pentru prima dată în viaţa mea nu am un plan…
Posted in