Archive for the ‘memorii’ Category
zilele trecute am simtit o …miscare in piept…sa fi fost inima?cine stie…inca incerc sa imi dau seama daca acolo mai exista ceva sau este doar un gol…
am avut grija sa imi “satisfac” noile trairi cu o sticla cu vin…am baut-o…pe toata…
statea in pat, ma uitam la filme lacrimogene, beam cate un pahar si mancam pufuleti…ce viata nu?
apoi am inceput sa ma gandesc …mmmda…relativa chestia…sunt singura fin grupul meu de prieteni care nu are pe cineva….
incep sa ma sperii de lucrul asta…toti imi spun ca o sa vina si acel “print”…dar oare chiar exista?pentru ca eu sincera sa fiu chiar nu mai cred…ma sperie multe ganduri…dar singuratatea este cel care sta deasupra tuturor….sa fie oare chiar asa de greu sa iti gasesti jumatatea?pentru ca eu sincera sa fiu chiar cred ca este…cred ca este mai greu si decat restantele de la politologie si retorica…
pfoai doaaamneeee…. nu stiu ce sa mai cred….vreau sa fie totul simplu…ca la 15 ani…sau asa fac eu sa para toata viata mea?o enigma idioata…un triunghi al bermudelor…ehhh….who knows….not me
Posted in si uite asa am aflat de 2 bobocei…la o cafea…ne-am reunit la mine…impreuna cu mult prea cunoscutul catalin ;))(:* hai nu te supara)…am gatit…va vine sa credeti?!eu am gatit…este ca si cum ai spune ca…am invatat sa inot, ca am fumat iarba sau ca …nu stiu…am facut bungee junping…:))) ce senzatii…ce cuuuuulll:))))
da fratilor mi-a iesit mancarea….adica gratarul 😀 chiar ma pricep 🙂
am si dovezi…s-a mancat…totul…adica eu tind sa cred ca asta era singurul motiv si nu acela ca oamenii erau rupti in gura de foame…
oricum a fost fun…chiar m-am distrat…am aflat chestii noi de la cei noi si chestii si mai noi de la cei vechi :))
singura…dezamagire-daca o pot numi asa- este aceea ca totul s-a terminat prea repede…adica as mai fi vrut sa stea gasca,dar nah!!!acuma ce sa ii faci?doar nu le puteam pune cutitul la gat si sa ii oblig sa stea [-x nahaaaa nu fac asa ceva…sau fac?:-?? cine sa ma mai inteleaga?
azi mi-am amintit de caietelul cu poezii abandonat in unul dintre sertarele biroului de la galati…ma gandeam daca l-am luat sau nu la bucuresti…si surpriza nu era in niciuna din gentile cu caiete…am sunat-o innebunita pe mama… si spre surpriza mea caietelul statea, inca, in acel sertar…eram atat de fericita…am crezut ca l-am pierdut…toate gandurile si ideile de la 18 ani erau trecute in el…am dansat de fericire cand am aflat ca este in siguranta…
si cand m-am linistit mi s-a aprins un beculet…cu o melodie…una de care te indragostesti imediat….
da mah!citesti bine!!IMI ESTE SOMN!!!toata noaptea m-am foit prin pat…motivul? unul cat se poate de simplu: am visat un ponei si mi-am amintit ca de mica imi doream unul:))))))
ieri, la munca am realizat cel mai crunt adevar…sunt singura…poate ca o sa vi se para ceva stupid si aiurea…dar acum am realizat ca nu am pe nimeni caruia sa ii spun “buna dimineata!” sau “noapte buna!”, ca nu am pe cineva cu care sa imi impart visele, dorintele si placerile, ca nu am cui sa imi spun of-ul atunci cand ma cert cu sefa, mama, tata, fratele, prietenii sau cu mine…
acum am realizat ca in fiecare dimineata ma trezesc singura si adorm singura…ca nimeni nu ma vede cum ma vad, ca ma ascund mereu dupa masti…ca toata tristetea mea nu exista in ochii celorlalti…ca toata viata mea a fost goala, este goala si ca va fi mereu goala….
toti prietenii mei au dat peste jumatatea lor…toti oamenii sunt fericiti…
cred ca ar trebui sa ma bucur ca nu locuiesc prin africa, unde nu exista apa potabila… sau ca nu sufar de o boala incurabila…dar totusi…
ma uitam la un serial…scrubs… si era o tanti p’acolo …suferea de inima: de inima franta…din cauza suferintelor prin care trecuse avea inima distrusa…nu as vrea sa ma duc la medic si sa aud acelasi diagnostic…
prefer sa stiu ca o sa fiu multumita in ceea ce o sa fac, ca o sa am un job de succes and stuff…dar…
toate chestiile astea…au un rost?sau pur si simplu sunt…doar de dragul de a fi?
acum 4 ani am cunoscut o pustoaica..zapacita, aiurita, mereu indragostita si pusa pe sotii …daca nu o stiti…v-o prezint pe : georgiana sau ghici, surioara mea de suflet
cine ar fi crezut ca dupa 4 ani sa ajungem sa ne intelegem atat de bine? se pare ca prieteniile la distanta chiar exista…si prietenii adevarati chiar exista..
alaturi de ea am ras, am plans si am facut mii si mii de nazbatii. ciudat este ca desi suntem la kilometri distanta mereu stim ce se intampla una cu alta…8->
frumos…. fara ea cred ca as fi foarte :-<
prima oara cand ne-am intalnit ne-am tinut atat de mult in brate incat parca nu mai vroiam sa ne despartim…
nu stiu daca voi credeti in prieteniile adevarate,dar eu sincer cred…si cred in ea…
nu ne-am dezamagit niciodata pana acum si sper sa nu se intample acest lucru :-ss
acesta este titlul cartii lui Cristian Andrei… cartea merita citita…dar pe mine m-a atras faptul ca nu vorbeste foarte mult de primul barbat din viata unei femei… adica primul sarut, prima atingere, prima noapte…fetelor stiti cum este.
eu sincera sa fiu nu as vrea sa uit niciuna din toate cele mentionate mai sus..inca imi mai amintesc primul sarut…fiorul si fluturasii din stomac…prima atingere pe furis si prima noapte …noaptea in care am atins cerul cu gandul…a fost minunat…perfect..a meritat asteptarea…nu vreau sa ma gandesc ca primul meu barbat din viata mea ocupa doar cateva pagini…refuz sa cred acest lucru…refuz sa cred ca toate starile alea minunate create de el se scriu doar pe 2 pagini…sunt constienta ca viata o sa imi rezerve multe de acum incolo…dar nu vreau sa uit si trecutul…
ciudat e ca am 3 “cutiute”: una a trecutului, una a prezentului si una a viitorului…si ciudat in toate se afla el…adica sper sa se afle si in viitor…
daca nu era el nu ma numeam azi femeie…daca nu era el probabil ca nu as fi simtit acei fluturasi..
regret ca s-a terminat, dar nu regret ca l-am cunoscut, nu regret ca el a fost primul…nu regret nimic din tot ce s-a intamplat…
nu este presedinte sau vreun milionar, dar este cel care mi-a oferit umarul sa plang cand am avut nevoie, el m-a ajutat cand am avut nevoie…mai ales la proiectele pentru scoala ;)) …el m-a facut sa rad…el m-a invatat sa tin fruntea sus si sa merg inainte cand simteam ca totul se duce pe apa sambetei…el m-a invatat sa lupt pentru ce imi doresc…el m-a invatat ca prietenii sunt cei care iti iarta toata tampeniile si te invata sa nu mai faci si a doua oara…
si pentru asta ii multumesc!