De câteva luni încoace, asta ca să nu spun ani am descoperit o nouă pasiune: să îmi complic viaţa. Şi aici nu fac referire la scărpinatul urechii stângi cu mâna dreaptă. Doamne fereşte! Asta ar fi un mic copil pe lângă experienţele din trecut. Pe undeva pe acolo, prin interiorul meu simt şi câteva dorinţe masochiste. La urma urmelor orice dorinţă de a-mi complica viaţa se află într-o legătură directă cu tendinţele sado-maso.
Nu îmi explic de unde şi până unde au apărut, dar nici nu mă complic să găsesc o soluţie în a scăpa de ele. Ba mai mult de la o vreme am început să o văd ca pe o foaaarte bună scuză. Nici măcar comoditatea nu mai întrece complicarea la capitolul scuze. Şi de ce nu? Dacă e să stăm să ne gândim de multe ori am preferat să venim cu fraza “doamne ce îmi mai complic viaţa”…adevărul este că sună mult mai bine decât: “băi am încercat,dar degeaba”.
Şi acum vine întrebarea: de ce ne complicăm viaţa? Ştiţi că de obicei lucrurile sau acţiunile au valori de 1 sau de 0, este sau nu este, dar cum noi suntem oameni deştepţi mai băgăm şi câte un 2 acolo…ca să fim siguri pe viitor.
Voi vă complcaţi viaţa?
Posted in
Eram odata prin oras cu o prietena si ne-au alergat, la propriu, niste jurnalisti de la Tv Neptun. Aveau o emisiune tampitzica si ne-au intrebat daca preferam o viatza cu hopuri sau fara hopuri. Si le-am zis ca prefer cu hopuri, caci desi suferi invatand multe, intelegi totul la un alt nivel si ajungi mai matur. Acum analizez treaba asta si gandesc oarecum la fel, insa nu stiu daca se merita sa suferi atat pentru a cunoaste atatea.