În sfârşit libertate…cel puţine pentru ziua de azi. Mâine o luăm de la capăt, alt examen, alţi nervi, alte înjurături. Din fericire pentru mine azi am primit minunata veste că am mai luat 2 examene. Sunt atât de obosită încât nu mai sunt capabilă să mă bucur. Abia Vineri- sau cel puţin aşa sper- o să pun punct la toate examenele din ultimul an. Ce îmi doresc după asta? O lună de linişte. După aia mă angajez şi între timp lucrez la licenţă. Am decis să o las pe februarie. Medicul mi-a dat un sfat destul de…dur: ori o dai atunci, ori te revăd şi de data viitoare băgăm perfuziile.
Am fost exagerat de “fericită” când mi-a spus asta. Parcă îl şi aud: “organismul tău este sub nivelul mării…ţine-o tot aşa şi nu o să mai fii în stare să mergi singură pe picioare…pe propriile picioare”. I-am zâmbit sec şi m-am scuzat. Ce aş putea să fac mai mult? Probabil că în viitorul cel mai apropiat o să mă lovesc de atitudinea părinţilor mei care vroiau să termin anul ăsta, dar …sunt incapabilă să mai lucrez şi la licenţă.
O prietenă care m-a văzut de curând s-a speriat. Eram galbenă la faţă, cu cearcăne şi abia abia ţinându-mă pe picioare. Şi-a făcut datoria de prietenă foarte bine când m-a mustrat. A spus că e vorba de sănătatea mea…nu de o lucrare cu care oricum toţi se şterg la cur cu ea. Are dreptate, dar…
cel mai mult acum îmi e dor să simt valurile de la mal, să simt nisipul, să mă duc la munte şi să stau întinsă pe iarbă, să mă ud de la rouă…vreau libertate…vreau o lună în care să dorm până la 1 ca să mă trezesc şi să mă culc la loc…oooohhhhhhh daaaaaaaa
Posted in
De vremuri de genul asta duc si eu lipsa…acut.