Nietzsche a murit

Archive for September, 2009

De când cu regimul ăsta am ajuns să fiu foarte pofticioasă, dar rău de tot. Din fericire reuşesc să mă abţin de fiecare dată să nu gust câhurile neindicate de medic.
De curând am tot dat la muncă peste o tipă mai…plinuţă aşa din fel. Şi am observat o chestie tare ciudată la ea: se plânge că s-a îngrăşat în timp ce muşca cu pasiune şi poftă dintr-un sandwich. Păăăi să îmi fie cu iertare, dar tu cum vrei să fii mai puţin plinuţă dacă te îndopi cu toate tâmpeniile?! Ştiu că acum par maniacă după regimuri şi toate alea, dar măcar eu îmi doresc şi lupt să am acel lucru.
Nu înţeleg femeile astea care se plâng că “vai m-am îngrăşat, vai cât m-am făcut” şi tot aşa, dar pe de altă parte iau micul dejun, prânzul şi cina la mc’donalds.
Culmea ironiei este că prietenele lor pentru a nu le jigni pe individe le spun: “ce ai fată? Că nu te-ai îngrăşat, arăţi chiar bine!”
Eu îmi amintesc de o discuţie cu o prietenă de-a mea, una mai veche
“Fată ne-am făcut amândouă cât vacile”
“Da mă, dar eu tot nu renunţ la îngheţată”
“Fată, dar chiar suntem cât vacile. La regim cu noi.”
În luna următoare eram amândouă la regim, alergând şi poftind la îngheţata de la mc. Acum suntem cliente fidele mâncării sănătoase şi a mişcării. Ea din fericire are spaţiu suficient cât să ţină şi o bicicletă medicinală, în timp ce eu îmi rup şalele lucrând diferite exerciţii. La sfârşitul anului vedem care a câştigat în lupta cu kilogramele adunate după mesele de la mc.

Aseară am avut o zi destul de ciudată. A venit o prietenă de-a mea la mine şi ne-am dedicat câteva ore unor jocuri şi apoi pentru a ne plânge de milă una alteia.
Printre “subiectele interesante” se aflau şi cele cu privire la cum am reuşit să ne…”screw up” vieţile. Alegerile proaste ne-au urmărit de când ne ştim, adică de vreo doi ani.
De la simplul loc de muncă şi până la băieţii sau prietenii din viaţa noastră. Atât ea cât şi eu am ieşit din nişte relaţii care ne-au măcinat interiorul suficient cât să ne dăm seama că încă nu am ajuns la acel stadiu al maturităţii.
Stăteam şi ne întrebam cam pe unde am greşit când am luat acele decizii proaste. Răspunsurile veneau ca pe bandă rulantă şi niciunul nu suna a “este doar vina lor”. Cred că amândouă suntem atât de orgolioase încât am refuzat să plângem una pe umărul celeilalte. Se citea tristeţea din ochi, dar atât.
Cred că starea asta a fost amplificată de …una dintre veştile primite.
Cineva mi-a spus la un moment dat că este timpul să îmi fac ordine în viaţă, să o iau de la zero cu tot, să şterg amintiri sau mesaje care să îmi amintească de lucruri ce nu trebuie reamintite, să învăţ să retrăiesc.
Cu greu m-am abţinut în acel moment să nu plâng pentru că eu încă nu am ajuns persoana care să uite trecutul, să uite toate momentele acelea frumoase din viaţa mea. Şi cum unele sunt frumoase altele sunt dureroase şi…
Într-un final încep să cred că există pe undeva un râu plin de fericire şi unele persoane l-au descoperit şi îl ţin secret…

Nu ştiu câţi dintre voi aveţi habar de apariţia celei de-a doua părţi din Transformers. Dar a apărut de ceva vreme. În fine! Azi l-am văzut şi eu. Ce părere mi-am făcut? Ce impresie mi-a lăsat? Una destul de proastă. Filmul este făcut aşa: 90 % alergat şi restul luptat cu diferiţi roboţei. Modul în care e realizat filmul lasă de dorit: niciodată nu îmi dădeam seama care cu care se bate sau ce fac ăia pe acolo, iar finalul este cât se poate de sec.
Cât despre actori…băi oameni buni o fi arătând duduia Fox bine, dar nu mi se pare că joacă deloc bine. E…doar o altă piţipoancă ajunsă mare vedetă- şi nu dragii mei nu sunt geloasă pe ea. Consider că sunt femei mult mai frumoase decât ea şi pe ele aş avea cu adevărat motive să fiu.
Dar nu despre ea discut acum. Oricum dacă vreţi să vedeţi filmul aveţi suficiente surse mai legale sau nu, dar din punctul meu de vedere este un film care nu o să vă impresioneze în mod absolut.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=5RAQXg0IdfI]

Oh no, not me
Oh no, not
Not me, not me

Este a….am pierdut din păcate şirul zilelor cu regim, dar asta nu înseamnă nimic grav. Sunt foarte fericită mai ales că am slăbit 4 kilograme până acum. De mâine, în fiecare dimineaţă o să fac şi exerciţiile recomandate. Sunt oarecum îngrijorată de faptul că în acest caz nu o să mă ţin de ele aşa cum mă ţin de regim. Dar sper să mă motiveze posibilele rezultate. Nu sunt deloc vreo visătoare din aia care să creadă cu după două zile o să slăbesc încă 10 kilograme doar din exerciţii…Doamne fereşte NU! Dar ca să se vadă rezultatele pe o lună de zile trebuie să mă ţin de ele zi de zi.
Peste două luni o să încep şi un tratament pentru creşterea părului: vreau să revin la culoarea sa iniţială şi numai dacă o să crească o să se poată observa asta.
Aş vrea totuşi să îmi cumpăr şi o bicicletă ca să merg mai des prin oraş şi tot aşa, dar din păcate fondurile şi timpul necesar nu îmi permit acest lux. Sper să reuşesc ca până în luna Noiembrie să obţin nişte rezultate bune şi din regim şi din exerciţii.

Astăzi trebuia să fie reuniunea forumiştilor, daaar ca de fiecare dată au apărut persoane care să îmi spună: nu mai pot ajunge. Şi din câte persoane eram am rămas…numai eu. Desigur că împreună cu încă doi prieteni de-ai mei ne-am băgat picioarele, am plătit doi lei la intrare şi am plecat să ne plimbăm prin Grădina Botanică.
Recunosc cu mâna pe inimă că îmi doream de foarte multă vreme să merg, dar de fiecare dată găseam câte o scuză să NU merg. Acum nu am mai avut un motiv aşa că mi-am inima în dinţi şi am intrat pe poartă. Am făcut câteva poze care, sper eu, să vă încânte ochii:

În ziua de azi la modă sunt lucrurile mici: maşină mică, telefon mic, efort mic, iar când o să vină timpul bărbaţilor cu pulă mică o să fii şi tu la modă.

Aviz amatorilor 😀

Astăzi am trecut de a doua zi a regimului. Din păcate nu pot renunţa la cafea. Vreau să fie singurul meu viciu.
Cum au decurs acest două zile? Groaznic! Toată lumea în jurul meu mănâncă junk food, ăştia de la muncă vor de declare vineri ziua dulciurilor, în fiecare dimineaţă trec pe lângă magazile cu diferite prostioare şi tot aşa- sunt FOAAAAARTE pofticioasă. Totuşi văd şi o parte sau mai bine spus două părţi pozitive în această privinţă: mă simt mult mai bine- nu mai am durerile de stomac sau stările de rău şi am slăbit două kilograme. Mănânc sănătos, beau sucuri de fructe făcute numai în casă sau apă şi am renunţat total şi definitiv la prostioarele zilnice. Mi-am propus ca luna viitoare să mai scap de câteva kilograme bune cu acelaşi regim. Şi un alt lucru care mă încurajează este faptul că nu mi-e foame. Dacă înainte după ce mâncam prostioare din oraş la nicio oră mi se făcea iar foame acum pot rezista cam minim 3 ore fără să mănănc, dar regimul mă obligă să am 4 mese la o diferenţă de două ore. Acceptabil având în vedere că două dintre mese le iau la muncă- am ajuns să îmi iau pacheţel. De un singur lucru îmi este poftă: ciocolată. Numai când mă gândesc îmi curge o băluţă în colţul stâng al gurii, daaar am renunţat de tot la ea. Acum am voie să mă bucur numai de piureul de fructe care de cele mai multe ori este dulce acrişor, aşa cum îmi place mie. Şi dacă o să gust acum din ciocolată ştiu că o să renunţ la regim şi nu este de bine.
Am promis ca de săptămâna viitoare să mă apuc şi de câteva exerciţii uşoare ca să îmi remodelez poponeaţa [=))]. Nu vă gândiţi că îmi doresc vreun corp din ăla a la fotomodel, nu mulţumesc. Formele pe care le am nu îmi permit să am 90-60-90. Ce mama naibii doar sunt moldoveancă cu forme rotunde [fac reclamă mascată :D]
Oricum dacă o să ajung la rezultatele de acum un an o să fiu şi mai fericită şi mai sănătoasă.
Uraţi-mi noroc! O viitoare piţipoancă :))

Stăteam de dimineaţă şi citeam un blog. Respectivul autor face astăzi 30 de ani. Dacă stai aşa şi te gândeşti este frumos să îmbătrâneşti. Devii mai înţelept, îţi poţi permite să spui: pe vremea mea sau de când mă ştiu…
Totuşi pe mine mă îngrozeşte teribil ideea că peste vreo 6 ani o să fac şi eu 30. 6 ANI! Mi se pare la o aruncătură de băţ. Simt că mai am atâtea de făcut, lucruri la care atunci o să renunţ. Probabil că o să am deja o familie- deşi mă cam îndoiesc- că o să am o slujbă cu un şef cretin şi cu un salariu de nimic. Da dragii mei, eu nu visez să ajung mare sculă pe basculă într-o companie.
Mi-e frică de responsabilităţile unui om de 30 de ani, mi-e frică să nu ajung să uit de visele pe care le aveam în copilărie, să ajung să spun: am îmbătrânit, mă dor toate celea şi tot aşa.
Ştiu că par absurdă, dar eu consider că după 30 de ani nu te mai distrezi cu aceeaşi poftă ca la 24 sau 20 sau 18.
Nu concep să văd riduri pe faţă, să mă culc la 9 pentru că a doua zi la 8 trebuie să fiu la muncă, să fiu nevoită să mă îmbrac ca la birou, să nu mai am voie să port tenişi coloraţi pentru că o să mă vadă copiii mei ca o ciudăţică şi tot aşa….
DECI: ofer recompensă celui care găseşte elixirul tinereţii.