Archive for September 25th, 2009

Astăzi am trecut de a doua zi a regimului. Din păcate nu pot renunţa la cafea. Vreau să fie singurul meu viciu.
Cum au decurs acest două zile? Groaznic! Toată lumea în jurul meu mănâncă junk food, ăştia de la muncă vor de declare vineri ziua dulciurilor, în fiecare dimineaţă trec pe lângă magazile cu diferite prostioare şi tot aşa- sunt FOAAAAARTE pofticioasă. Totuşi văd şi o parte sau mai bine spus două părţi pozitive în această privinţă: mă simt mult mai bine- nu mai am durerile de stomac sau stările de rău şi am slăbit două kilograme. Mănânc sănătos, beau sucuri de fructe făcute numai în casă sau apă şi am renunţat total şi definitiv la prostioarele zilnice. Mi-am propus ca luna viitoare să mai scap de câteva kilograme bune cu acelaşi regim. Şi un alt lucru care mă încurajează este faptul că nu mi-e foame. Dacă înainte după ce mâncam prostioare din oraş la nicio oră mi se făcea iar foame acum pot rezista cam minim 3 ore fără să mănănc, dar regimul mă obligă să am 4 mese la o diferenţă de două ore. Acceptabil având în vedere că două dintre mese le iau la muncă- am ajuns să îmi iau pacheţel. De un singur lucru îmi este poftă: ciocolată. Numai când mă gândesc îmi curge o băluţă în colţul stâng al gurii, daaar am renunţat de tot la ea. Acum am voie să mă bucur numai de piureul de fructe care de cele mai multe ori este dulce acrişor, aşa cum îmi place mie. Şi dacă o să gust acum din ciocolată ştiu că o să renunţ la regim şi nu este de bine.
Am promis ca de săptămâna viitoare să mă apuc şi de câteva exerciţii uşoare ca să îmi remodelez poponeaţa [=))]. Nu vă gândiţi că îmi doresc vreun corp din ăla a la fotomodel, nu mulţumesc. Formele pe care le am nu îmi permit să am 90-60-90. Ce mama naibii doar sunt moldoveancă cu forme rotunde [fac reclamă mascată :D]
Oricum dacă o să ajung la rezultatele de acum un an o să fiu şi mai fericită şi mai sănătoasă.
Uraţi-mi noroc! O viitoare piţipoancă :))

IMG_2713

Stăteam de dimineaţă şi citeam un blog. Respectivul autor face astăzi 30 de ani. Dacă stai aşa şi te gândeşti este frumos să îmbătrâneşti. Devii mai înţelept, îţi poţi permite să spui: pe vremea mea sau de când mă ştiu…
Totuşi pe mine mă îngrozeşte teribil ideea că peste vreo 6 ani o să fac şi eu 30. 6 ANI! Mi se pare la o aruncătură de băţ. Simt că mai am atâtea de făcut, lucruri la care atunci o să renunţ. Probabil că o să am deja o familie- deşi mă cam îndoiesc- că o să am o slujbă cu un şef cretin şi cu un salariu de nimic. Da dragii mei, eu nu visez să ajung mare sculă pe basculă într-o companie.
Mi-e frică de responsabilităţile unui om de 30 de ani, mi-e frică să nu ajung să uit de visele pe care le aveam în copilărie, să ajung să spun: am îmbătrânit, mă dor toate celea şi tot aşa.
Ştiu că par absurdă, dar eu consider că după 30 de ani nu te mai distrezi cu aceeaşi poftă ca la 24 sau 20 sau 18.
Nu concep să văd riduri pe faţă, să mă culc la 9 pentru că a doua zi la 8 trebuie să fiu la muncă, să fiu nevoită să mă îmbrac ca la birou, să nu mai am voie să port tenişi coloraţi pentru că o să mă vadă copiii mei ca o ciudăţică şi tot aşa….
DECI: ofer recompensă celui care găseşte elixirul tinereţii.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=8us3432lh4M]

Ieri am aflat o veste care mi-a înseninat ziua: Gorillaz vin în România. Nu ştiu dacă v-am spus, dar eu sunt fană Gorillaz. Îmi plac şi pentru cei 50 de ron pe care o să îi dau pe bilet sigur nu o să regret nicio secundă. Dacă vă este lene să îl luaţi dinainte la intrare o să vă coste 75 de ron…asta ca să ştiţi.
Ne vedem la Gorillaz- asta dacă este cineva interesat 😀

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=01C4RPEinM4]