Archive for July, 2009
By P
Iubeşti bărbatul ăla
precum
îşi iubeşte
vampirul trecutul
de muritor
de fiinţă nesemnificativă
care
se hrănea
cu un sânge de viţă nobilă
care
se hrănea
cu sângele virginelor brunete
iubeşti un trecut
atât de dureros
încât
refuzi să vezi
că
există un final
în toată
povestea tragică
a unei Juliete
uitate de
iubitul ei Romeo
Ţi-aş fi zâmbit
dacă
nu aş fi ştiut
că
inima ta
este donată
unei alteia
care are nevoie de ea.
Posted in esenta, infectii ale societatii, memorii, mistere, noi, P, romantism, teatru, zilnice | No Comments »
Ne educăm caracterul pentru o societate care nu cunoaşte definiţia bunului simţ. Se întâmplă ca de multe ori să fiu aprostrofată de mama mea că nu mulţumesc atunci când cumpăr ceva. De ce aş face-o? Atâta vreme cât vânzătoarea îmi arată o scârbă demnă de creaţia sucului de lămâi. Am zis că nu mă apuc să educ o persoană care ar putea să îmi fie mamă în ceea ce priveşte tainele bunului simţ. Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu înţeleasă greşit în ceea ce priveşte atitudinea mea: ba sunt prea scârbă, ba prea acidă, ba pe colo, ba pe dincolo.
Mi s-a impus şi mi s-a cerut respectul, dar orgoliul meu de copil încăpăţânat nu poate acorda asemenea lucru fără a fi câştigat.Nu cer să se dea de două ori peste cap sau să facă nu ştiu ce lucruri ieşite din comun pentru a-mi câştiga respectul, dar cred că avem cu toţii nişte norme după care ne ghidăm când acordăm acest lucru. Un lucru relativ greu de câştigat dar foarte uşor de pierdut.
O aşa zisă prietenă mi-a spus că este nemulţumită de faptul că nu îi ofer respectul cuvenit.
Ştiu! Sună paradoxal: îmi eşti prieten, dar nu te respect…tocmai de aceea am şi spus: “aşa zisă prietenă”.
Un altcineva mi-a spus că respectul pentru o femeie este determinat de câţi bărbaţi i-au trecut prin pat. Şocul a fost suficient cât să mă facă să izbucnesc într-un râs de zile mari. Nu ştiam că aceştia sunt termenii prin care sunt respectată sau nu. Prefer să aud criterii cum ar fi: modul în care mă port, în care vorbesc, gesticulez sau cum mă îmbrac, dar sub nicio formă de câţi bărbaţi mi-ar fi invadat patul.
Într-un final vreau să ştiu: ce înseamnă respectul? Cine îl merită şi cum îl câştigă? Cum judeci un om şi cum îi clasifici: merită sau nu respectul meu?
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=nNLXMElv3RM&eurl=http%3A%2F%2Fkoodooletz.wordpress.com%2F2009%2F07%2F08%2Fchill%2F&feature=player_embedded]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=vdlU4_djMO0&feature=related]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=PzPsH5MNCX4]
Am uitat să fim copii, să ne bucurăm, să râdem. Am uitat să mulţumim pentru orice gest, oricât de mic ar fi el. Mă uit cu groază la oamenii care nu mai ştiu să zâmbească, la oamenii care se transformă în fiecare zi, puţin câte puţin, în roboţi. Mi-e groază că ajung să fiu ca ei, că nu mai ştiu să râd cu aceeaşi poftă ca înainte, că nu mai ştiu să spun mulţumesc cu acelaşi sentiment, că nu mai ştiu să mă bucur pentru că trăiesc.
Dacă aş face o listă cui să îi mulţumesc ar suna cam aşa:
– mulţumesc părinţilor care m-au crescut, care mi-au oferit tot ce am avut nevoie, că m-au alintat, că m-au susţinut şi că mi-au fost alături atunci când aveam nevoie de ei
– mulţumesc fratelui meu că mă ajută, că îmi oferă umărul să plâng şi că mereu mă face să râd
– mulţumesc prietenilor care mă scot din casă şi mă ajută să uit, le mulţumesc pentru fiecare şerveţel, batistă sauu cutie cu bomboane oferite
– mulţumesc celor care îmi ofereau sfaturi şi care îmi dădeau prieteneşte una peste mână.
– mulţumesc celor care citesc zi de zi aceste rânduri şi care nu se plictisesc să mă audă cum mă smiorcăi prosteşte
– mulţumesc străinului care în fiecare seară mă întreba: “cine sunt?”
– mulţumesc lui Paul că îmi era alături când toţi erau ocupaţi
– mulţumesc lui- pentru că m-a făcut să văd lucruri pe care nu vroiam să le văd
Am zis că o să vin în Galaţi în perioada 17- 25…păăăi treaba nu stă chiar aşa: pe 17 am primit o invitaţie de la nişte prieteni- plecăm la munte. O să am câteva zile în care nu o să fac absolut nimic, o să fie câteva zile în care o să îmi închid telefonul şi o să uit de toate câcaturile din viaţa mea.
După o să mă întorc în Galaţi…pentru vreo 2 săptămâni. Am nevoie să stau lângă ai mei şi lângă prietenii din Galaţi.
Nu ştiu când o să mă reîntorc în Bucureşti, dar sigur nu o să mi se simtă lipsa.
Zilele trecute m-am revăzut cu “P”. Avea acelaşi farmec şi aceeaşi tandreţe cu care mă cucerise în copilărie. Îmi pare atât de rău că nu i-am acceptat “cererea de prietenie” atunci când mi-a fost oferită…eram prea mică, prea speriată de lume. Am mers la o terasă şi parcă fără să mă întrebe a comandat sucul meu preferat. Pe moment m-a bufnit râsul, dar ochii lui mi-au dat de înţeles că…nu este chiar momentul să râd.
A început să îmi povestească de ultimele chestii din viaţa lui…chiar îmi era dor de asta, să stăm şi să povestim cele mai stupide lucruri. Cel mai…jenant moment a fost când a venit o vânzătoare şi i-a zis : “un trandafir pentru iubita ta?”. Eu deja eram toată roşie în timp ce la el roşeaţa îşi făcea apariţia în obraji. Am refuzat-o spunându-i că sunt sora lui şi că ne aşteptăm partenerii. Când a plecat P s-a uitat la mine şi a râs ca un copil. Rar îl văd făcând asta. De obicei, el este ăla sobru, cu o figură serioasă.
De când îl ştiu pe P? De mulţi ani, nici eu nu mai ştiu sigur, dar ştiu că el a fost cel care m-a ţinut în braţe când am plâns prima şi ultima dată pentru un băiat, că el mi-a oferit batista când am condus-o pe ultimul drum pe bunica mea sau când m-am certat prima dată cu… L-am găzduit în casa mea când a plecat de acasă din cauza certurilor stupide cu ai lui. Şi l-am învăţat că femeia de lângă el trebuie preţuită cu orice preţ.
“Te-am iubit ca un puştan.”
“Te-am iubit ca pe un frate.”
Astea au fost singurele cuvinte legate de ceea ce a fost între noi.
Mi-a spus că o să plece în curând în afara României. Nu m-a încântat ideea de a fi departe de el, dar este vorba de viitorul lui. I-am zâmbit şi i-am spus: “promit să te vizitez în vacanţe.”
Acum îşi face bagajele. Am vrut să îl conduc la aeroport, dar m-a refuzat. Ştie că o să plâng la plecare…nu a fost niciodată o persoană sentimentală sau căreia să îi placă despărţirile.
Mi-a promis că îmi va scrie câte un mail în fiecare zi să îmi povestească…
O altă prietenie care va dispare în timp…
mai puţin creier. Zilele trecute în plictiseala mea am dat peste un filmuleţ cu o emisiune, mai exact cea a lui Morar. Toate bune şi frumoase până când în prim plan apare o duduie: Roxyyyyy Maneliiiisssssstaaa. Mare e grădina ta doaaamneeeee!!!!!!!!!!
La început am zis: eeh încă una care se dă mare vedetă. Asta până a început să cânte sau mai bine zis până a început banda să cânte. Mulţumesc doamne că nu mi s-au spart termopanele :))
Băi băieţi fetiţa aia cântă behăie în ultimul hal. Pe lângă acest lucru cred că persoanele care i-au înregistrat albumul au cam făcut mişto de ea. Miştouri în ultimul hal. Nu că aş fi afectată de chestia asta, doamne fereşte! Dar eu nu înţeleg un lucru: de ce dracu o mai cheamă ăştia pe la emisiuni? Şi de ce se duce ea la emisiuni? Oare nu se simte puţin cu musca pe căciulă că TOŢI, dar efectiv TOŢI îşi bat joc de ea? Probabil că intră în categoria aia de oameni cărora trebuie să le desenezi ca să se prindă de aşa ceva :))