De azi fac parte dintr-o organizatie ce ajuta reintroducerea copiilor in societate. Sunt incantata de idee si mi se pare un program care merita toata atentia.
Totusi…traiesc cu un sentiment de vina…
Cand mergeam cu autobuzul spre Bucurestii noi- la capatul planetei- intr-o zona uitata si parasita de civilizatie am inceput sa imi fie dor de fitzele de oras, de civilizatie[cum ii spun].
Ma uitam pe strazi si vedeam ce nu credeam ca o sa vad vreodata in Bucuresti…case parasite sau foarte vechi, 1000 si una de gropi, namol, ma simteam ca in mlastina.
Sediul este undeva ascuns printre niste blocuri, batrani care se inghesuiau la umbrele moca oferite de pnl…si tot asa…
In centru era o liniste deplina. Catalina[sefa] imi spune: “in camerele astea stau mamele care au fugit de acasa cu copii. Erau batute si abuzate cand au venit la noi, iar acum locuiesc la noi. Ziua muncesc si seara vin si dorm aici. Nu se mai intorc acasa de frica barbatilor.Ne ajuta cum pot.”
Intram in camera in care erau cativa copilasi. Doua fete isi indreapta privirile asupra mea. Una dintre ele este Carina- surioara mea mai mica. Este clasa a 5a. Mama ei invata pentru scoala de farmaciste….nu stiu nimic despre tatal ei. In ochii ei nu vad acea sclipire pe care o vad in ochii oricarui copil. Majoritatea au doar un parinte, unii au ambii parinti dar nu se preocupa de soarta lor sau ii bat ca sunt betivani.
Mi-e mila de ei…simt ca lumea le-a intors spatele…usor usor incep sa vorbesc cu Carina. Se vede ca ii este frica sa se deschida in fata mea…si totusi accepta sa o tin in brate cand asistenta ii face vaccin….din ochii ei mari curg lacrimi- imi spune ca nu suporta acele si ca vrea sa termine. Azi are test la istorie…sper sa se descurce.
Am facut temele cu ea…am uitat cum era in clasa a5a.
Marti o sa o cunosc si pe Ana-Maria -a doua mea surioara. Este in clasa a2a…si din cate am inteles mai are inca 2 frati si 3 surori….si cam atat…abia astept sa o cunosc.
Cand am ajuns in zona aia parca simteai durerea si tristetea oamenilor.
Vin alegerile…dar nu si in zona aia…oameni saraci se uita lung la tine si isi dau seama ca esti strain…isi dau seama dupa hainele care nu sunt deloc ieftine.
Ma simt putin intimidata…simt ca nu sunt in elementul meu. Eu mereu am fost obisnuita sa mi se faca toate poftele, sa am parte de tot ce imi doream…si deodata POC! dau peste niste oameni care nu au bani, nu au timp nici macar de copiii lor.
Pana sa plec Carina m-a luat de mana: “hai sa mancam!”. M-am simtit jenata. Sa le mananc mancarea…M-a dus la cantina si am mancat cu ea. Nu facea mofturi. A mancat tot, a dus farfuria la bucatarie si a spus: “multumesc!”
Mi-a spus ca mama ei a invatat-o sa gateasca, sa spele, sa coase…stie sa faca lucruri pe care eu la varsta ei nici macar nu stiam sa le silabisesc.
“Mama mi-a spus ca este bine sa stiu cate putin din fiecare lucru. Dar azi nu o sa gatesc. Azi gateste mama ca vine mai devreme de la munca. Trebuie sa ii dau un bip cand plec la scoala ca sa nu se ingrijoreze.”
“Nu-i asa ca maine vii? Poate o sa vii si la mine sa o cunosti pe mama si sa ne uitam la un film care imi place”- astea au fost cuvintele ei in timpul mesei…
Era atat de draguta. Era in stare sa imi spele si farfuria numai ca sa imi faca pe plac…
Probabil ca astfel de copiii stiu ca numai daca imi oferi ceva ma poti face fericita…in ce mediu de cacat traiesc.
Domnilor- voi astia mari si tari de la putere exista astfel de cazuri la voi? Sau se pierd pe drum?
Mi-e din ce in ce mai scarba de lumea voastra…mi-e mila de voi ca sunteti niste viermi imputiti …mi-e mila de voi ca sunteti niste imbecili care fac spume la gura cand vad bani…

No Responses to “Unde e viitorul?”

  • underthebridge says:

    la parintii astia care isi abuzeaza copii, i-as taia cu lama si le-as pune comprese cu spirt… iti dai seama ca un copil care traieste in as conditii are foarte putine sanse la un viitor cat de cat normal…mi se face mila cand vad un copil care cere 1 leu, siasta doar pentru a-si face norma de bani pe care trebuie sa o dea zilnic parintilor…am cunoscut un asa copil. daca nu aduce suma de bani necesara acasa, i-a bataie.

  • Ciresica cu numele de MaMeMiMoMu says:

    crede-ma ca si eu le-as face la fel…totusi este de apreciat ca s-au infiintat astfel de centre…sa ii ajute sa isi faca un viitor

  • Alexandros world says:

    Te felicit ca ai asemenea experiente.Esti o ersoana bogata spiritual iar Domnul ii iubeste pe cei care au un suflet mare…pe cei carora le pasa de ceilalti.

  • alex (cica de la IT) says:

    cire… FELICITARI ca ai nervii si timp si tot ceea ce trebuie sa ai ca sa poti sa faci asa ceva..

    cat despre articol .. jos paralaria …

    cat despre tara in care traim… deja.. zambesc amar… e o jungla nu e tara…

    ASTA E… TARA DE KKT oameni de KKT… ne meritam soarata …

  • Ciresica cu numele de MaMeMiMoMu says:

    @ alexandros: multumesc!

  • Ciresica cu numele de MaMeMiMoMu says:

    @ alex: nu e vorba de rabdare. copiii astia chiar nu sunt rai. nici nu stii cat s-au bucurat cand am venit sa ii vizitez. noi suntem singurii vinovati de soarta lor pentru ca le intoarcem spatele in loc sa ii ajutam…cu timpul o sa ma descurc eu 😀

Leave a Reply