Prima data cand am urmarit “Sex and the City” cred ca eram prin liceu. Era la moda pe vremea aia si mi se parea nici prea prea nici foarte foarte. Ceva sec, uneori glume bune si prea girlish.

Am ajuns la 33 de ani in Bucuresti, singura, un job misto si o casa si mai misto. Si care a fost primul lucru? Sa revad “Sex and the City”. Abia acum am inceput sa realizez cate chestii din filmul asta se intampla si in viata mea. Parca urmeaza tiparul filmului minus tigarile :)) Daca ma intreba cineva la 18 ani cum cred ca o sa imi vad viata la 30 si un pic cu siguranta nu as fi vazut-o atat de complicata. Si nu ma intelegeti gresit: e complicatul ala misto. Pe care l-am tot cautat, dar, pe de alta parte, este un pic prea obositor pentru energia din acest moment. Poate ca lucrurile sunt haotice acum, dar hai sa fim sinceri: cati dintre voi nu au avut perioade din astea nebune pe care nu le-au regretat?

Mi s-a parut ciudat ca am reinceput chestia aia cu flirtatul, cu dating-ul, cu socializarea cu persoane pe care nu le cunosc. Dupa vreo 2 psihopati, 3 doritori de sex si vreo 4 sictiriti de viata am renuntat la idee. Nu am chef, timp sau nervii necesari sa mai incerc sa fiu “mama ranitilor”. Am incercat o data si mi-a ajuns. A fost suficient cat sa zic PAS la barbatii cu probleme. Este o alegere pe care mi-o asum. Stiu ca toti avem garnizoane intregi de pitici, de fite, de ifose, de pretentii. Nu ii judec. Fiecare are dreptul sau de a alege cum vrea sa fie, ce vrea de la viata etc etc. Si asa e dreptul meu sa nu mai alerg/aleg/salvez.

In ultimele 6 luni am avut foarte mult timp sa ma gandesc la mine. Suficient sa imi dau seama ca alegerile proaste din trecut m-au facut sa fiu mult mai selectiva in tot ceea ce fac. De la un simplu condiment pana la un barbat. Cine poate spune daca este bine sau nu atata vreme cat eu sunt ok cu mine. Pana la urma asta conteaza nu? Sa fim ok cu noi. Cu alegerile noastre, sa ne asumam fiecare cuvant, fiecare fraza, fiecare criza. Pentru ca nu am mai vrut sa joc dupa regulile altora am ajuns sa fiu: materialista, betivanca, calugarita, patetica. Si de ce? Pentru ca nu am acceptat regulile lor? Nu e mai misto sa traim dupa regulile noastre decat sa fim “slugi” ale regulilor altora? Pe principiul ce tie nu iti place altuia nu ii face.

Chestia aia cu compromisul o sa incep sa o agreez cand langa mine o sa existe un barbat echilibrat, demn, cu simtul raspunderii si pe picioarele lui. Atunci poate o sa ma gandesc daca sa “mai las de la mine” sau nu. Pana una alta nu am intalnit un asemenea personaj si cu greu cred ca o sa existe cineva care atinge anumite puncte din lista mea. De ce sa imi complic viata mai mult decat este? Lucrurile sunt atat de simple atunci cand stii ce iti doresti sau mai bine spus cand stii ce vrei de la cel de langa tine.

Imi cunosc defectele si stiu foarte bine ce ziduri am ridicat in ultimii 6 ani din viata. Nu am nevoie sa mi le “prezinte” cineva. Stiu ca nu sunt perfecta si stiu ca multe dintre defectele mele sunt greu de doborat. Dar hei! Daca o sa apara cineva in viata mea care sa “lupte” cot la cot cu mine…cine stie. A girl can only hope.

Pana una alta traiesc experienta “Sex and the City” la 33 de ani alaturi de prietenii mei si ma simt minunat. Asta conteaza nu?

 

 

 

 

6 Responses to “sex and the city la 33 de ani”

  • Troll on the roll says:

    Ai un stil simpatic de a scrie. Dar stii ce nu inteleg eu la tine? Daca tot zici ca esti o femeie puternica si independenta; cine te tine pe loc? Daca nu iti este bine, nu te tine nimeni pe loc cu forta, nu iti este bine, pleaca, doar copacii sunt intepeniti intr-un loc. Pentru ca draga mea, O femeie puternica asa ca tine, nu ramane intr-un mediu toxic. Nu merge o relatie? Pleci si gata; ca doar esti planta. Nu ramai langa cineva; doar ca apoi sa arunci cu pietre in cel langa care ai petrecut o buna parte din timpul tau. Nu te victimiza singura, si fii o femeie puternica. De ce ai stat pana acum 6 luni, daca te-a tinut in lanturi?

    • admin says:

      Multumesc.

      Nu m-a tinut nimeni cu forta. Si chiar mi-a fost bine langa acel om. Pana intr-un punct cand amandoi nu mai eram fericiti.
      Nu am aruncat cu pietre in acea persoana sau cel putin eu nu interpretez asta din ceea ce am scris. Nu o sa arunc cu pietre in vreuna dintre fostele mele relatii. Din toate am invatat cate ceva: am invatat ce imi doresc, ce nu imi doresc, ce asteptari sa am, ce pretentii sa ridic. Orice femeie puternica sau nu la un moment dat ajunge sa isi ignore ratiunea si sa mearga pe calea sentimentelor. Sunt convinsa ca nu am fost singura care la un moment dat nu si-a mai ascultat ratiunea tocmai pentru ca iubea. Nu am spus niciodata ca sunt o femeie puternica, ci doar o femeie care invata sa traiasca cu propria persoana sau… mai bine spus cu proprii demoni.
      Recunosc ca nu m-a tinut nimeni cu forta, dar cand inima castiga in batalia cu ratiunea cine are puterea de a pleca?

  • Troll on the roll says:

    Pai daca realizezi lucrurile astea abia acum si daca spui ca nu ti-ai putut asculta ratiunea, inseamna ca ai avut niste asteptari, care, cel mai probabil nu s-au adeverit. Ce asteptari poti avea, incat sa nu fii capabila sa treci peste. Nu e un capat de lume
    Si privind din alt punct de vedere, te cam contrazici singura. Odata spui ca iti era bine si apoi spui ca o sa lasi de la tine doar cand o sa gasesti un barbat care sa fie x si y, pt ca pana acum nu ai intalnit pe cineva asa. Si de ce sa te complici cand niciun barbat nu e asa si pe dincolo. Si iarasi vin eu si te intreb, de ce te-ai complicat pana acum? :)

  • admin says:

    Stii care e chestia misto aici? Ca eu pot controla ceea ce scriu, nu si ceea ce se interpreteaza. Daca tu asta ai inteles din toata povestea asta e ok. Nu trebuie sa ma justific sau sa incerc sa te conving de ceva.

  • Troll on the roll says:

    Welcome to internet, darling. :D

Leave a Reply for Troll on the roll