Posted in Acum ceva timp purtam o discutie destul de interesanta cu un tip. Subiectul: ce accepti si ce nu accepti in relatie. Ii explicam ca, in acest moment, standardele mele si asteptarile mele sunt aproape de nerealizat. Am ales sa fiu asa pentru ca daca exista cineva care isi doreasca sa faca parte din viata mea va accepta “regulile mele”.
Nu trag de nimeni, nu fortez pe nimeni si nu oblig pe nimeni. Vrei sa fii partenerul meu de viata? Trebuie sa ai urmatoarele: x,y si z. Tipul a parut deranjat de modul in care am pus problema, dar i-am explicat ca am fost in situatia de a-mi ignora moralitatea si principiile de viata pentru un barbat. Nu s-a terminat bine. Asa ca prefer sa nu mai fac asta niciodata. M-a amuzat a fost cand mi-a spus ca o sa mor singura. Darling! Mai bine raman singura decat sa “settle for less”. Been There, done that.
Am ajuns la varsta, maturitatea si nivelul la care nu mai accept orice din partea oricui. Mai ales din partea unui barbat. In agenda telefonului meu exista suficienti barbati care ar vrea o relatie cu mine in acest moment.
Am ales sa fiu singura pentru ca este ce am nevoie. Nu i-a placut raspunsul meu. Dar asta se intampla cand cineva considera ca o femeie la 35 de ani devine disperata si accepta orice pentru a avea o relatie. Pisi! Am multi demoni, dar nu si unul care sa aduca a disperare. M-a amuzat faptul ca a incercat sa imi schimbe parerea. Sunt curioasa ce credea ca o sa se intample, dar cu siguranta reactia mea nu a fost cea dorita de el.
In doi ani si jumatate de cand sunt singura am realizat cat altii intr-o viata, iar lucrul asta este cel mai puternic motiv pentru care “i don’t settle for less anymore”. Faptul ca nu am nevoie de un partener pentru a fi fericita si implinita. Cine accepta acest lucru este binevenit in viata mea. Cine nu accepta…well….”this looks like a them problem”
By P
Sa nu uiti niciodata ca, ascunse sub un tatuaj, sunt semnele luptei tale
De curand am observat o stare de agitatie in randul parintilor cu privire la posibilitatea introducerii educatiei sexuale in scoli.
Unii parinti erau panicati ca astia micii ai lor vor invata cum sa faca sex din frageda pruncie. Eu nu sunt parinte si nu le pot intelege ingrijorarea, dar pot sa spun cum mi-as fi dorit sa fie la mine.
Prin liceu noi, fetele, am facut ceva ore de educatie sanitara. Recunosc ca mi-au placut si mi-as fi dorit sa aprofundam astfel de subiecte, dar, din pacate, nu s-a putut. Mi-ar fi placut si mai mult daca astfel de lucruri le discutam din timp, nu la liceu cand, deja multe lucruri, le-am trait pe pielea mea. Le vad un “rau necesar”. Eu cu parintii mei nu am discutat despre lucruri de acest gen. A fost o curiozitate din partea mea sa descopar lucruri/informatii care au legatura cu educatia sexuala/sanitara. M-au ajutat enorm de mult la maturitate si m-au facut sa fiu atenta in anumite situatii.
Din ce am inteles in stanga si in dreapta aceste cursuri sunt facute….de dragul de a fi facute. Aici cumva inteleg si frustrarea parintilor. Cu cine vor discuta copiii lor? Cu un specialist? Sau un alt profesor de mate/info/fizica? Asa cum, daca as avea un copil, nu l-as lasa pe mainile unui preot la fel nu l-as lasa pe mainile unui om care nu are pregatirea necesara pentru a discuta lucruri mai intime. Eu, in liceu, am avut parte si de profesori misogini, rautaciosi cu fetele sau chiar deplasati in unele situatii. La acel moment eram prea mica sa constientizez, dar acum sigur i-as fi pus la punct.
Imi doresc sa cred ca astfel de cursuri nu sunt doar despre cum sa nu fii parinte la 13 ani, ci si despre cum sa spui “nu”, sa inveti sa te protejezi de BTS, sa fii atent la schimbarile din organismul tau, sa inveti ce inseamna adolescenta pentru corpul tau. Eu sunt pro astfel de cursuri atata timp cat sunt facute “a la carte”: cu o programa clara, cu specialisti intr-un asemenea domeniu, cu persoane care nu vor judeca, nu vor lua in deradere si vor sustine orice fel de intrebare/curiozitate din partea elevilor.
Acum nu pot sa sper decat ca lucrurile vor fi facute cu cap si nu la misto pentru a mai bifa ceva pe o lista.
Va pupa Cire.
… sanatatatea mea mintala este pusa in pericol.
Pana de curand faceam parte dintr-un grup pe Facebook. Era all fun and games pana cand a inceput sa devina aglomerat. Foarte multi oameni au inceput sa acceseze grupul respectiv. Prea multi din punctul meu de vedere.
Asa ca am decis sa il parasesc. Am realizat ca unele persoane erau rele gratuit si, cand le atrageai atentia, spuneau: auzi pisi dar de ce esti asa de sensibiloasa? Corect! Chiar asa de ce sunt? Pentru simplul motiv ca in grupul respectiv sunt si copii sau persoane cu probleme. Cui ii face bine sa razi de un defect, sa fii misogin sau pur si simplu nepasator?
M-a durut sufletul sa parasesc acel grup pentru ca, indiferent de ce s-a intamplat in ultima perioada, erau si oameni misto. Doar ca eu tin foarte mult ma sanatatea mea mintala si refuz sa iau parte la lucruri/discutii care nu imi fac bine. In 2 ani am reusit sa ma repun pe picioare din acest punct de vedere si nu mai permit sa fie distrusa/afectata sau influentata in vreun fel. Am inteles ca nimic pe lumea asta nu merita sa imi pierd mintile. Been there, done that. Trebuie sa fiu cel putin masochista ca sa mai accept asa ceva.
Cred cu tarie ca trebuie sa avem grija de noi cand vine vorba de sanatatea noastra mintala. Asta o spune un om care se lupta cu depresia de peste 4 ani. Care a trecut prin atacuri de panica, prin neputinta de a se da jos din pat sau de a fi obosita indiferent daca dormeam 4 ore sau 12 ore. Ma bucur nespus de mult ca am invatat sa plec cand eu nu mai sunt ok. Cand lucrurile, oamenii care ma inconjoara nu mai sunt ce am eu nevoie. Poate suna a egoism. Si cel mai probabil asta si este. Spiritul de autoconservare a devenit hard core la mine. Tocmai pentru ca am trecut prin Iad si am vazut cat de rau se poate ajunge.
Mi-as dori ca oamenii sa fie mai atenti la astfel de lucruri. Din pacate, nu toti gandesc asa. Unii sunt rai gratuit, altii rad de cei care sunt altfel decat ei. Recunosc ca si eu am fost asa la un moment dat. Cand ajungi sa “faci sapaturi” in propriul suflet realizezi ce om meschin poti fi. Asta va recomand! Sa aveti grija de sanatatea voastra pentru ca este mai importanta decat orice pe lumea asta.
Va pupa Cire!
Raluca 2018: Doamnee! E batut in cap! Nu inteleg de ce nu imi asculta sfatul? Eu stiu mai bine.
Raluca 2021: Esti sigur ca este decizia cea mai buna? Da? Ok! Eu sunt aici daca ai nevoie de sprijin.
Cam asa as descrie evolutia mea din ultimii ani. In trecut judecam oamenii pentru deciziile lor doar pentru ca nu imi ascultau sfaturile. Credeam ca oamenii gresesc daca nu merg pe aceleasi principii pe care le urmam eu. O gandire deloc corecta si chiar toxica pe alocuri.
Acum am realizat ca exista pareri bune care pot fi diferite de alte mele. Ca deciziile luate de altii sunt bune pentru ei, chiar daca eu nu le vad asa. Am invatat sa fiu alaturi de oameni indiferent daca sunt de acord cu actiunile lor sau nu. Si, cel mai important, am invatat sa nu mai dau sfaturi. Fiecare se lupta cu deciziile lor, iar o parere din exterior nu face decat sa ii perturbe.
Daca imi cere cineva parerea incerc pe cat posibil sa nu ii spun cum e mai bine sau mai putin bine. Incerc sa aflu ce isi doresc cu adevarat. Am realizat ca majoritatea stiu deja ce vor, dar, cumva vor sa primeasca aprobarea din exterior. Recunosc ca si eu am fost de multe ori in aceasta situatie. Imi era frica sa iau o decizie si cautam aprobarea celor din jurul meu. Poate poate se intampla un miracol si poate fi altcineva responsabil pentru lucrurile care nu se intampla conform asteptarilor.
Raluca din 2018 era o persoana care isi varsa frustrarile pe deciziile altora, care nu intelegea cum e posibil ca X-ulescu sa nu o asculte, sa nu ii urmeze sfaturile. Raluca din 2021 este mult mai relaxata, mult mai degajata cand vine vorba de deciziile altora. Imi place sa merg pe principiul: “major si vaccinat, stie ce face”
Ma bucur cand vad schimbarea asta in mine, dar mai ales cand altii vad schimbarea asta. Cineva mi-a zis, cand m-am reintors in Bucuresti, ca par linistita. Ca nu mai sunt incruntata, cu mii de ganduri la purtator. Ca par mult mai degajata si relaxata. Asta m-a facut sa zambesc. Ma bucur enorm cand altii vad cat am evoluat si ca, mai presus de toate, nu mai sunt Ura Muratura.
Va pupa Cire!
Sau….
Acum ceva timp am fost abordata de un tip. Glumite nevinovata, mici flirturi, un zambet aici, o chicoteala pe dincolo. A fost amuzanta toata situatia pana am aflat ca este insurat. Si cu copil. Reactia mea: doi pasi in spate: saru’mana si la revedere! Am fost dezamagita de faptul ca a crezut ca sunt genul de femeie care ar accepta un astfel de compromis, dar asta
spune mai multe despre el decat despre mine.
Eu sunt de parere ca inselatul este unul dintre cele mai nasoale lucruri pe care i le poti face partenerului. Ce m-a socat a fost, dupa ce i-am zis ca nu mai are rost sa continuam tocmai pentru ca este insurat, reactia lui: Daca sotia mea nu afla nu o sa o omoare. Sunt curioasa cat de sanatoasa este gandirea asta. Mi se pare infiorator sa iti minti pe fata partenerul doar pentru ca esti curios sau vrei sa fii un don juan sau pur si simplu esti un nenorocit.
Mi-am amintit o faza in fosta mea relatie. Cand, la un moment dat, m-a sunat tipul cu care fusesem inainte sa imi spuna ca ii e dor de mine si ca vrea sa ne vedem. Ca isi dorea sa fim iar impreuna si sa fim iar fericiti. A fost ciudat sa fiu pusa in situatia asta mai ales ca eu nu am inselat niciodata. A fost si mai ciudat sa ii ascund acest lucru partenerului meu de la acel moment. Cred ca era prima data cand ii ascundeam ceva.
Eu, din pacate sau din fericire nu prea stiu sa mint. Ma pierd foarte repede, am memoria scurta si, pentru sanatatea mea mintala, prefer sa zic adevarul chiar daca, de multe ori, acesta doare. Asta imi doresc si de la partenerul meu. Nu vreau sa imi ascunda lucruri pentru a ma proteja. Cred ca o astfel de actiune din partea lui nu ar face decat mai mult rau.
Pana una alta eu sunt bine sanatoasa si cred ca te poate ucide ceva ce nu stii. Depinde cat este de dureros.
Va pupa Cire!