De fiecare dată când merg la scârbici am “plăcerea” de a interacţiona cu liceeni mult prea gălăgioşi pentru ora aia.
Pe lângă aberaţiile, tâmpeniile şi incultura lor deseori observ şi “trendul” pe care îl urmează cu sfinţenie. Trag aer în piept şi zic: sunt fericită că am purtat uniformă!
Nu îmi place să mă ghidez după modă. Îmi place să mă îmbrac comod şi să cumpăr haine care să stea pe mine normal. Dar acum, să îmi fie cu iertare, vă rog să îmi explicaţi de ce un bărbat (sau mai bine zis băiat) ar purta nişte blugi care să cadă de pe ei, care să le vină la jumătatea fundului şi să pară de parcă ar fi făcut treaba mare în pantaloni?
Nu o să mă apuc acum să ţin lecţii de ţinută, dar parcă un băiat/ bărbat îmbrăcat aşa 
arată mai bine decât unul îmbrăcat aşa
De fapt şi de drept orice bărbat/ băiat care se respectă ar trebui să evite orice model de pantalon stupid, colorat şi mai ales culoarea ROZ. ROZUL trebuie interzis la băieţi.
Am zis!
Posted in d'ale muncii, esenta, infectii ale societatii, mistere, noi, reguli, zilnice | Tags: cu si despre liceeni
Ăla nu mi se pare roz, e un roșu mai deschis și mai intens. Am vrut să-mi iau și eu odată unii cărămizii, dar nu eram așa convins că-s măsura bună așa că am renunțat.
cand am pus cele 2 poze m-am orientat catre tinute, nu catre culori.
faza cu rozul este un aspect ep care am vrut sa il evidentiez in mod separat
Ba mie imi plac barbatii in camasi roz (e adevarat, nu uni). I-am cumparat sotului doua si mi se pare ca ii vin minunat. Probabil ca da, nu oricine poate purta asta… Ca orice alt articol vestimentar, degeaba e fain in raft, cand tie iti vine groaznic…. Dar mie imi place.
Pe de alta parte, piticul nostru are 7 luni. Si roz e singura culoare pe care nu o are 🙂 Nici macar cand vine vorba de jucarii. Nu imi place cum ii vine. Are insa rosu! 🙂
🙂 asta asa este si la urma urmelor gusturile nu se discuta. fiecare are anumite preferinte. depinde de fiecare in parte care sunt culorile predominante din dulap.
Sa va traiasca piticul!
P.s: bine ai venit pe la noi!
La adolescenți e vorba de nevoia de a se integra în grup, care este copleșitoare la acea vârstă pentru majoritatea. Ar face orice ca să fie la fel cu ceilalți și astfel să nu fie excluși din gașcă. Abia mai târziu se prind că una peste alta a fi în turma de oi nu e chiar atât de cool. E o chestie specifică vârstei.
Oricum până în 18 ani cred că toți (sau aproape) am făcut lucruri pe care acum nu le-am mai face nici amenințați, și dacă am putea ne-am întoarce în timp să ne tragem câteva palme. În cazul meu, eu cea de acum 10 ani și eu cea de acum suntem foarte, foarte diferite. Parcă încă nu eram eu atunci.
Acum 10 ani am făcut chestii mai puțin inspirate, dar n-aș putea spune chiar că mi-aș da niște palme. Nu că nu mi-aș fi dorit să am atunci mintea de pe acum. Dacă aș fi avut-o, cel puțin bacul și admiterea la facultate mi s-ar fi ceva destul de banal. În orice caz, mi-ai dat o temă de gândire 😀
pana maine asteptam rezumatul la tema gandirii;))
Bacul mi s-ar parea super banal acum. Si daca m-as intoarce in timp as lua mult mai in serios cautarea unei profesii pe termen lung inca de atunci. Am ajuns la 28 ani fara sa stiu ce vreau sa fac “cand o sa mai cresc”.
eu niciodata nu am stiut ce o sa fac. nu cred ca o sa stiu de acum incolo
Eu am fost oarecum cuminte. Si nu imi placea sa fac parte dintr-un grup. Adicatelea dintotdeauna m-am imbracat asa cum m-am simtit bine. Fie ca era sau nu la moda, fie ca impresiona ” multimea” sau nu. Mi-am pastrat mereu punctul de vedere in ceea ce priveste tinuta: te imbraci asa cum te simti bine si cum iti sta bine.
Si eu am pus mult mai mult pret pe ce mi se potriveste decat ce este la moda si am facut asta intotdeauna, dar cred ca si firea mea rebela a contribuit la chestia asta. Imi place sa fiu putin impotriva curentului cata vreme cred ca fac ceva inteligent.
daca toata lumea ar fi asa ar fi niste batalii de personalitate. dar cum sa te compari cu o pipita care stie mereu ce se poarta sau ce se va purta?! aia clar are creierul spalat :))