Acum o săptămână am mers până la dentist şi acolo era un copil care ţipa (o făcea pe leul cică) la toată lumea. Eu fiind terminată de oboseală am avut un şoc când a venit lângă mine şi a început la urle ca descreieratul la mine. Mă uitam la ceilalţi din jur şi vedeam cum îl încurajează.
Unul dintre dentişti se uita la mine şi se amuza de şocul prin care treceam. Dacă eu eram părintele copchilului ăluia îli trăgeam una la fund să îşi revină. Sunt anti violentă, dar când văd că e incapabil să se poarte în civilizaţie parcă îmi creşte tensiunea. Nu este normal să îi permiţi copilului să se poarte aşa şi mai ales în public. Nu am nicio problemă ca la tine acasă să se urce pe lustră şi să o facă pe gorila, dar în public trebuie să se poarte decent.
Cred că visul meu ar fi ca viitorii părinţi să dea un test înainte prin care să dovedească faptul că sunt apţi de a fi părinţi. Ar fi minunat pentru mine. Ar fi o lume mai bună. Nu ar mai exista astfel de situaţii inadecvate şi mai ales în public.
Nu o să învăţ pe nimeni cum să îşi crească odrasla, dar dacă unii reuşesc să aibă nişte copii model în public cred că toată lumea ar reuşi. Ar trebui ca dreptul de a fi părinte să fie câştigat, obţinut prin muncă grea, nu prin “banga banga banga”, hai la creşă cu el.