Cum mergeam eu aşa frumos pe stradă mi-a sărit în ochi o reclamă: tu ştii ce să faci în caz de…?
Pe scurt era o carte care te îndruma ce şi cum să faci în anumite situaţii: incendii, inundaţii şi alte situaţii de criză[şi nu este vorba de cea economică :)) ].
Şi apoi mi s-a apins şi mie un beculeţ: de ce se scriu astfel de cărţi?! La urma urmelor tot instinctul îşi spune cuvântul. Când ajungi să nu mai simţi pământul sub picioare în apă nu te gândeşti la capitolele din cartea respectivă cu privire la înec. Şi vă spun pentru că şi eu am citit câteva lucruri de acest gen pe gugălici şi tot frica de apă m-a salvat. Acum câţiva ani era să mă înec pentru că am vrut să mă dau mare şi tare la apă adâncă. Nu a fost chiar aşa. Am început să mă panichez şi să dau ca nebuna din mâini şi din picioare până am ajuns pe “teren sigur”. În cursul respectiv scria că trebuie să fii calm şi alte lucruri de acest gen.
Să îmi fie cu iertare, dar când viaţa ta este în pericol numai calm nu poţi fi.
Singura regulă pe care o respect cu stricteţe este în caz de cutremur când stau panicată vreo jumătate de oră sub tocul uşii. Dar nici măcar atunci nu “îmi păstrez calmul”.
Voi citiţi cărţi de acest gen? Şi ce faceţi în situaţii nu tocmai agreabile?

13 Responses to “Ce trebuie să faci?”

  • LucicX says:

    am fost si eu intr-o situatie asemanatoare la partea cu apa si inecul. din fericire am reusit sa imi pastrez calmul. In situatii din astea, de obicei, imi pastrez calmul.

  • im mod normal ar trebui sa ne pastram calmul fiindca astfel putem judeca mai usor ce trebuie facut. in caz de panica oamenii se calca in picioare si ajung sa faca mai mult rau decat bine. trebuie sa ne pregatim si sa invatam sa ne mentinem calmi , panica nu ajuta cu nimic. si nu spune ca nu poti..oricine se poate controla cu putin exercitiu.

  • Alexandra says:

    Oricate exercitii ai face nu iti vei pastra calmul in niste situatii limita. Instinctul de conservare isi spune cuvantul. Daca mi-ar pica o astfel de carte in mana as citi-o, cine stie, poate chiar exista si informatii utile.

  • dar oamenii aia care sunt antrenati de aparuse unul la tv odata…nush ce colonel,fooarte calm pe cand Diaconescu o luase razna la cutremur, AA se pare ca avem un mic cutremur. Ala cum poate? Nu e tot om? Rpd il luati pe NU in brate…habar n-aveti ce poate face vointa umana si autocontrolul. Si eu ar trebui sa stiu am reusit sa ma controlez sa nu mai am atacuri de panica.

  • deci se poate fetele. putina vointa :))

    • bai eu una ma cunosc si stiu ca nicio carte din lume nu o sa imi spuna ce si cum sa fac intr-un anumit moment. tot instinctele o sa isi spuna cuvantul. ca o sa fiu calma sau agitata…aici nu am de unde sti.

  • Cristian says:

    E ca la școală. Se scriu cărți pe teme dintr-astea ca să ai ce uita.

    Referitor la cazul de înec ai avut și un dram de noroc. Dacă nu ajungeai ușor la mal, riscai să obosești repede și după aia bâldâbâc, bâldâbâc. Cât despre salvarea de către altă persoană dacă știa ce face, aștepta oricum să te potolești. Altfel risca să vă înecați amândoi; te agățai disperată de el și duși erați. Sau putea să procedeze ca într-un film despre salvatorii de pe mare cu Ashton Kutcher și Kevin Costner: să-ți dea vreo două până leșinai și după aia să te tragă la mal.

  • Gabriela says:

    am vazut acum vreo luna un pompier din NY ce depozit de alimente si benzina avea intr-un garaj inchiriat (pe Discovery – probabil era un episod de acum cativa ani). as vrea sa vad cum a reusit sa ajunga la rezerve dupa furtuna ce a blocat orasul acum 2-3 saptamani!
    In ceea ce ma priveste, dupa ce oraselul meu a fost blocat vreo 3 zile de zapezi (in 2009 cred) nu-mi lipseste din casa urmatoarea rezerva: 5 kg faina, ceva drojdie (am suferit atunci pt paine!), orez, paste, 2-3 kg de carne congelata. le improspatez cand pot-la 2-3 luni, dar nu-mi vor lipsi. nu ma gandesc la sfarsitul lumii, ci doar la o inundatie/inzapezire… ceva de 1 sapt max. aaaaaaaaa si baterii, lumanari, 5 l benzina, aspirine, ketonale (te loveste maseaua chiar atunci!), servetele umede-se opreste apa… cam d-astea… un dulapior daca stai sa te gandesti! sa le pun intr-o geanta? in afara casei? sa pun si actele originale? incendiu? prea greu! (am 45 ani si o educatie normala)

    • admin says:

      Intr-adevar daca te afli intr-o zona unde stii ca vin zapezile cat casa sau vin inundatiile ar trebui sa ai asa ceva, dar avand in vedere ca eu locuiesc in bucuresti unde se gasesc 10 magazine pe metru patrat… nu vad rostul
      P.s: bine ai venit pe la noi!

  • Gabriela says:

    asa ziceam si eu cu 8 magazine in jurul casei in Mangalia. Pana ne-a “lovit” zapada! (oricum, pt mai mult de o saptamana nu ma simt in stare sa-mi fac alt gen de provizii decat muraturi, gogosari, castraveti, vinete congelate, ardei copti, zacusca, vin, tuica… d-astea romanesti!!!)
    PS multumesc ca scrii!

    • admin says:

      🙂 muraturile sunt esentiale pentru iarna!!! eu daca nu am muraturi…sunte terminata.
      Iarna trecuta a fost zapada mai mare, dar na…fiind in capitala curata astia relativ repede soselele. Ba mai mult daca nu dam zapada din fata blocului riscam sa ne luam amenda (de fapt administratia blocului)
      Multumesc! Si sper sa mai revii

Leave a Reply