Archive for the ‘Uncategorized’ Category

ghiocei

DAAA!!! Ştiu, nu e nevoie să îmi spuneţi, doar că zilele astea am fost ocupată cu alergatul după mărţişoare.

Şi am fost atât de dedicată încât am făcut drumul: Piaţa Unirii- Piaţa Romană pe jos de 2 ori. Pentru cei care nu sunt din Bucureşti asta înseamnă mult :)))

Nu am făcut decât să mă umplu de nervi pentru că nu am găsit decât kicht-uri care nu aveau legătură cu 1 Martie. Într-un final am găsit ceea ce îmi doream şi sunt mulţumită. Per total? Mă dor picioarele de mor, iar vineri, sâmbătă şi duminică am programul ARHI PLIN. Încep să cred că socializarea asta îmi afectează orele nesfârşite de somn :))

O să încerc să procesez în weekend subiecte pentru săptămâna viitoare. Dar vă jur că neuronii mei au intrat în pauză. Pur şi simplu refuză să mai vadă nebuniile din jurul lor.

Azi el uni, iar lunea nu se întâmplă nimic. Nici măcar aici.

Este ultimul examen din viaţa mea.

Emoţii, emoţii, emoţii.

În seara asta se închide prăvălia pentru că ies cu fetele în club!

 

Este timpul să socializăm 😀

Îţi pare rău şi-mi ceri împăcarea.
Crezi că-i uşor să-mi uit supărarea
Nu ştii ce aripi mi s-au frânt
Că nu am vrut să mă mai vezi plângând .

Iară o luăm de la-nceput, da’ stai!
Filmu’ ăsta mi se pare cunoscut,
Ăsta nu e visul pe care l-am avut,
În care tu mă pupi şi mă iubi-iubi mult, nu!
În visul ăsta plouă şi e trist,
Și tu nu eşti in el , aşa cum ai promis!
Da’ e ok, n-am de gând să mai insist,
O să fac o piesă despre asta că doar sunt artist!
Da, ştiu nu toată lumea îmi vrea binele,
Stau ascuns în casă, aprind toate luminile,
În ritmul ăsta o să îngheţe zilele
Și n-am de gând să trec prin viaţă cu patinele .
Bine că mi-am făcut lecţiile
Zii lui cupidon să lase jos săgeţile!
Eu nu mai fac nicio excepţie,
Că vorbe aud din toate direcţiile.

(2x)Și ţie… Îţi pare rău şi-mi ceri împăcarea
Crezi că-i uşor să-mi uit supărarea

Da’ crezi că mă-ncălzeşte cu ceva
Că eşti tu soarele meu? Cănd o arzi mereu aşa
Spui că e numai vina mea,
Atunci dă-mi inima înapoi sau ce-a rămas din ea.
Că eu platesc fără nicio destinaţie
Și viaţa asta nu mai are gravitaţie,
Ups! Am mai pierdut încă o relaţie
Că trenul vieţii mele nu opreşte în orice staţie!
Tu vrei să facem iar un pact?
De parcă nu-mi amintesc exact,
Intri în viaţa mea, îmi dai lumea peste cap,
Cum fac americanii în Irak!
Uite cum se-ntunecă cerul,
Când văd că ţi-ai golit iar şifonierul
Cineva îmi fură oxigenul,
Și eu nu mai am aer când dau în faze de genu’ .

(4x)Și ţie… Îţi pare rău şi-mi ceri împăcarea
Crezi că-i uşor să-mi uït supărarea

Da! Am reuşit, într-un final să pun ultimul punct lucrării de disertaţie. Sunt atât de obosită încât nu mă gândesc decât la zecile de ore pe care o să le dorm de acum încolo.

Am nevoie de recuperare.

De luni revin!

jur  că respir. doar că printre zecile de foi care îmi acoperă biroul parcă nici nu îţi dai seama că sunt şi eu printre ele.

gândesc pozitiv. mai e puţin

Până joi o să fiu prinsă în diverse chestii cu şcoala. Asta înseamnă că o să trag chiulul. Hai că până în februarie mai e puţin şi termin cu disertaţia şi o să am mai mult timp de blog 😀