Ieri m-am simţit ca o floricică…până se plec de la muncă. Mă pregăteam să mă ridic de la birou când deodată am simţit cum mă lasă picioarele. M-a luat ameţeala şi am căzut înapoi în scaun.

Am mai aşteptat câteva momente după care m-am ridicat ieri. Picioarele îmi tremurau în ultimul hal, mă durea toată carnea pe mine şi tremuram deşi era cumplit de cald în birou (toţi ceilalţi erau în tricouri). M-am dus la baie m-am spălat şi … hai să plec acasă. Am mers ca un zombie până la metrou. Lumea îmbrăcată subţirel, cu o bluziţă, un tricou, una, alta. Eu? Eu cu geaca de iarnă şi tremuram necontrolabil.

Pe drum spre casă am început să mă simt din ce în ce mai rău. Ba corasonul, ba tremuratul, ba una, ba alta.  Când am ajuns acasă parcă parcă mă simţeam mai bine. Am ciugulit ceva şi hai cu mine la baie. Îmi scot şosetele şi ce văd? Degetele de la picioare erau VINETE! M-am băgat în secunda doi în cadă şi am dat drumul la apă fierbinte. Tremuram ca ultimul căine şi speram să revină la normal. După vreo jumătate de oră de stat în apă fierbinte am început să mă simt mai bine…adică să nu mai tremur. Arătam ca o murătură, dar măcar nu mai aveam picioarele vinete.

Acum mâinile mele arată ca un şarpe care năpârleşte (un amic de-al meu mi-a zis că aş fi avut o cădere de calciu…cine ştie?! aşa o fi) şi încă nu sunt sigură pe picioarele mele, dar măcar nu mai tremur. Gândesc pozitiv: măcar nu am mai leşinat ca în verile trecute.

2 Responses to “aşa nu”

Leave a Reply