Zilele trecute am mers în plimbare până la Ikea. Acolo lume multă, chestii, trestii, diverse…aşa ca la Ikea. Când am ieşit am mai stat cu fetele de şi-au umplut plămânii cu nişte fum de ţigară. Pe cum stăteam noi aşa şi tremuram ca nişte curci în frig vine un puşti la noi: aveţi să îmi daţi 1 leu?
Eu m-am uitat la el şi m-am făcut că plouă. Celelalte la fel până când întreabă: dar o ţigară îmi daţi? Fetele i-au întins o ţigară şi au început să povestească. Este la şcoală, hainele lui cele bune sunt în ghiozdan şi acum este la cerşit. Merge în fiecare zi la şcoală şi apoi se îmbracă mai “naşpa” pentru a face rost de bani.
Eu mă uitam cruciş şi nu îmi venea să cred ce aud. Nu cred că era mai mult de clasa a7a. Şi spunea că nu are probleme cu banii, dar se merită să faci asta. Ce mai era să zic? Le-a mulţumit fetelor pentru ţigară şi a plecat. Încă mă mai gândesc de ce părinţii l-au pus să facă asta. Probabil pentru că un cerşetor în capitală ajunge să facă şi până la câteva mii de lei pe lună, că sunt bani pe care nu îi declară şi …ca orice alt om se gândeşte cum să facă bani mai simplu şi mai repede.
Nu este singurul caz de acest gen. Am mai auzit de nişte copilaşi din Galaţi care deşi erau premianţi părinţii îi băteau şi îi trimiteau la cerşit. Îmi povesteau nişte prietene cum îi vedeau pe marginea drumului făcându-şi temele şi printre picături cerşind. Buba este că oamenii le dădeau bani. Din milă în principiu. Nu am înţeles niciodată părinţii care fac asta şi, din acest punct de vedere, mă consider mai mult decât norocoasă.
Oricum nu este deloc plăcut să ai parte de o asemenea familie care să…păi care să te pună să cerşeşti doar pentru a putea plăti o rată la televizorul LCD.
referitor la banii facuti din cersit, eu un caz la mine: un om lavreo 50 de ani (asta acum vreo 3 ani cand am auzit ultima oara de el) are vila in sacele(un oras langa brasov) si castiga cam 5-6000 lei/luna din cersit in brasov; cat despre fumatul la astfel de varste, eram intr`un parc cu niste prieteni si vin vreo 2 fete la noi care nu pareau sa aibe mai mult de 10 ani “aveti sa imi dati si mie o tigara?”