Cum în ultima vreme am cam tras chiulul de la tivi acum parcă m-au lovit zecile de nonştiri. Una dintre ele m-a lăsat mască.
E o pipiţă de dorobanţi care se plimbă cu găina după ea. Oameni buni, să îmi fie cu iertare, dar eu cum ar trebui să văd chestia asta? Am înţeles să umbli cu un şobolan din ăla de căţel, să umbli cu pisica, băi dar cu găina?!
Am ajuns la concluzia că pe mine mă depăşesc foarte multe lucruri, iar ăsta este unul dintre ele. Ce să cred? Că duduia aia suferă de lipsa băgării în seamă? Că nu a mai scris nimeni nimic de ea şi prin urmare s-a gândit să facă orice în acest sens? Am zică că o să încerc să mă abţin la a mai critica astfel de personaje, dar când văd că o caută…parcă nu mă pot abţine.
Din punctul meu de vedere duduia asta nu mai ştia cum să se afirme aşa că a ieşit cu clocitoarea în public. Şi sunt tare curioasă de o chestie: găina aia se găinăţează că deh…stomacul nu ţine. Unde se duce găinăţatul? Pe hainele pipiţei? În maşină? Sau are pamperşi?!
Am nişte probleme existenţiale dubioase :))
Posted in esenta, infectii ale societatii, mistere, noi, zilnice | Tags: ciudate sunt caile modei, dubioase
Nu-I de pitzi neaparat. Am cunoscut pe unul intr-o tabara care spunea ca avusese un pui la bloc asa ca orice e posibil. In fond cam orice animal poate deveni animal de companie.
pui de ce? de gaina? am mai intalnit si eu oameni care cresteau un animalut, dar apoi il taiau si il gateau.
si eu cand eram mic aveam pui de gaina in garsoniera:)) dar nu ieseam cu el pe strada, era animalultul meu de companie:))
Si eu am avut pui de gaina, dar nu ii scoteam afara. In plus, aveam 12 ani :))
cu totii am avut o data un pui de gaina care a ajuns in ciorba sau pe gratar