Timisoara, vineri pe la 13:00. Asteptam check-in-ul la hotel.
Stateam pe o banca si imi verificam mail-urile cand aud:
– Ai o tigara?
– Poftim?
– Ai o tigara sa imi dai?
– Nu fumez!
– Foarte bine! Sa stii ca face foarte rau. Pot sa stau langa tine?
– Da.
– Edi!
– Ce?
– Ma cheama Edi.
– Raluca
Asa l-am cunoscut pe Edi. Un tip pe la 39 de ani care de 5 ani locuia pe unde apuca. Prin parcuri vara sau prin centre este frigul. Mi-a povestit ca tatal lui era la a doua casnicie si ca avea probleme cu bautura. Si o batea pe mama lui mult. A zis ca dupa ce nu a mai avut ce bate a plecat si s-a casatorit cu alta femeie. Mi-a povestit cum s-a apucat si el sa bea, dar ca nu ar putea lovi niciodata o femeie. Are o prietena intr-un sat la cativa kilometri de Timisoara si ca ea il bate. Este mult mai in varsta decat el, dar el o place asa. Nu il deranjeaza. Ar fi vrut sa se mute la ea, dar se pare ca si ea a pierdut casa semnand niste acte “ca primarul”.
Pana la moartea mamei sale la o vie, apoi in contructii si acum incearca sa se “regaseasca”. Nu stie ce o sa faca mai departe. Nu s-a gandit. Acum invata de la cineva sa cante la pianul din parc. Cica are un prieten care este expert in “ale pianului”. I-am zambit politicos stiind ca sansele ca un om care a crescut pe strazi sa stie sa cante la pian sunt infime. Cand a auzit cat timp am facut scoala a facut ochii mari si surprins.
– Cred ca ai un salariu mare.
– Sunt multumita de cat castig. Suficient cat sa am un acoperis, sa platesc toate utilitatile, sa imi fac mofturile si eventual sa ramana si ceva pe langa.
– Si eu castigam bine in constructii, dar….
Mi-a spus ca are creierul facut praf de la bautura si ca isi cere scuze daca se repeta. I-am zis ca nu e nicio problema. Nu i-a placut cand l-am apostrofat ca nu e ok sa bea si sa aiba 39 de ani, dar sa arate ca de 50. Ca daca nu incearca sa renunte sau sa ia masuri nu o sa mai plece de pe strazi. Si poate pare bine vara, dar iarna ce o sa faca?
– Pot sa iti zic ceva? Dar sa nu te superi!
– Sigur!
– Stii? Am Facebook. Daca vrei sa imi dai ADD sa vezi ce barbat eram odata.
– Ma mai gandesc.
– Stii? Mai e ceva!
– Ascult!
Il vad cum isi lasa capul in jos si cu vocea tremuranda imi spune: Poate ca daca ne-am fi cunoscut in alte circumstante poate am fi putut ….
Pentru o secunda m-am blocat.
– Eu iti multumesc pentru gand, dar nu cred ca este cazul.
– Eu ma bucur ca ai acceptat sa vorbesti cu mine.
– Acum trebuie sa plec. Trebuie sa ma cazez.
Edi este un om care a facut niste alegeri proasta si care nu a avut sprijin din partea celor dragi. La inceput l-am judecat neintelegand cum se poate sa decada in 5 ani atat de mult. Dar toti am avut astfel de momente- intensitati mai mari sau mai mici. Si cati dintre noi ar fi trecut prin ele singuri? Uneori credem ca este absolut normal sa avem pe cineva langa noi care sa ne sprijine: moral, financiar. Eu sunt un om atat de norocos sa primesc atat de mult sprijin. Si o zic cu mana pe inima ca singura nu m-as fi descurcat.
Am avut in gasca din copilarie baieti care au ajuns pe strazi dependenti de diferite substante pentru ca nu au avut pe nimeni care sa ii sustina si sa ii ajute. Edi m-a facut sa vad ca, desi sunt problemele mele si sunt cele mai importante, ele sunt cam 1% ca intensitate fata de altele.
Edi este un “bagabond” care traieste in parcuri, se spala in Bega si invata sa cante la pianul din parc.
–
Posted in memorii