Nietzsche a murit

Vorbeam cu Dan despre mare…şi cât de dor îmi este de ea. De nopţile de la mare când înotam în apa caldă, când era linişte, fără copii gălăgioşi, când mă puteam pierde printre valurile mici. Mi-e dor de prietena mea de la mare, cea cu care mergeam la plajă şi râdeam ca nebunele de unele singure, când ieşeam în cluburi şi agăţam, în glumă, băieţi.
Mi-e dor de mare şi de soarele cald de vară. Mi-e dor de multe lucruri care ţin de mare, de scoici, de nisipul care uneori mă frigea în tălpi, până şi de alge şi de meduze. Mi-e dor de apa sărată pe care uneori o înghiţeam când Geo mă băga cu capul la fund, când valurile mă dădeau jos din picioare când eram aproape de mal…
Mi-e dor de crema de protecţie, de muzică de pe plajă, de porumbul vândut de către tot felul de indivizi- unii mai dubioşi decât alţii- şi noi îl savuram fără probleme. Mi-e dor de pozele cu maimuţica, de salteaua mea golflabilă şi de costumul meu de baie…ăla negru cu biluţe colorate…
mi-e dor de crema mea creolă după câteva zile de stat la soare, de pistruii care îmi invadau nasul, de scoici, de prosopul ud, de cearşaful plin cu nisip..
Mi-e dor de apus şi de răsărit, de aerul rece…de tot…
Mi-e dor de mare!</stronî