Cum de câteva zile am avut nişte dureri de stomac am zis să îmi fac curaj şi să mă duc la medic. De data asta am fost fată deşteaptă şi m-am dus la clinică particulară.
Ajung acolo, plătesc milionul- atât este consultaţia şi intru în cabinet. Şi încep să îi spun medicului şi de aia şi de ailaltă. Parcă eram o babă.
Desigur că omul începea cu întrebările, le mai repeta, se făcea că se uită pe analizele mele şi tot aşa. Mă pipăie pe stomac, îmi ia tensiunea şi îmi caută pulsul. După ce termină toate astea mă ia iar la o serie de întrebări. Îi răspund ca la clasa întâi şi sper să îşi dea seama ce am.
Se apucă la un moment dat să scrie pe calculator ceva. Eu mă uitam din ce în ce mai disperată şi îl întreb: “ce am?”
“Păi cred că este de la stomac, dacă nu de la ficat sau intestinul gros.”
Traducere?! Habar nu are ce am. Deja îmi dădeam pumni în cap că am dat atâţia bani- şi o durere de cap în plus la lista de of-uri nu ar fi fost o problema.
Într-un final îmi spune că trebuie să îmi fac o ecografie la ficat şi să urmez un tratament. Un tratament ce presupunea PASTILE. Păi tu îi dai unui om care a început să aibă probleme cu fierea tone de pastile?
Desigur că nu voi urma acest tratament, iar duminică o să plec la Galaţi să mă internez în spital. Credeam că tratamentele cu pastile se dau numai după ce faci analize să vezi şi tu cum stă treaba cu omul respectiv, dar… cum la noi nimic nu este cum ar trebui. Deja nu ma mai miră nimic.
Ce mi-a zis mama? Să nu iau nicio pastilă până nu fac o investigaţie normală. Acum să îmi fie cu iertare, dar eu cam acum 4 luni am urmat un tratament de o lună. Adică într-o lună am înghiţit cam 150 de pastile. Aveam pastile pentru tratarea infecţiei, pentru tratarea posibilelor efecte secundare ale pastilelor pentru infecţie, pentru ficat, pentru tiroidă şi pentru… încă o chestie.
Per total? În luna aia am mâncat pastile. Abia acum organismul meu şi-a mai revenit şi tu vrei să mă îndopi cu pastile? Nu merci!
Din păcate mă gândesc cu groază că o să vină vremea când o să trebuiască să mai dau pe la medic pentru una două…Şi acum vine întrebarea mea: unde o să mă duc? La stat ca să mă dea ăia afară sau să îmi dea tratamentul necorespunzător sau la particular unde în loc de soluţii aud zeci de întrebări?!
O sa mori. Dar chiar si asa, un particular e mult mai bun, nu in Bucuresti aparent. Plus ca acolo e scump, aici, in Constanta, costa vreo 40 de lei un consult, la o clinica de 5 stele. Nu lua pastile, daca ala nu stie ce ai. In mod normal descoperi ce are pacientul si ii dai un tratament, insa ia in calcul ca medicina nu e asa simpla si e destul de complicat sa rezolvi anumite probleme.
Ba chiar, cred ca de aia mor multi oameni, caci doctorii nu vor sa zica virgula masii ca nu stie asa ca mint. Ne dau prostii gresite, murim. Probabil de aia a aparut serialul Dr. House, ca sa intelegem ca de multe ori doctorii n-au cum dracu sa stie ce anume avem si ca trebuie sa le acordam ceva timp. Asta ca ideal, ca in Romania…stiti povestea…
Ai perfecta dreptate, dar nu ti se parea firesc sa imi faca inainte niste analize? Asta pana sa imi dea tratamentul desigur.
Daca te duci in Buc du-te la spital de stat,nu la particular.La stat ai fi dat spaga tot vreun milion(doua),dar te-ar fi tratat corespunzator.Medicii dau pastile fiindca romanul e invatat cu pastile,si daca nu primeste pastile apoi spune ca medicul e slab.Din pacate asa e pacientul roman,poate tinerii o sa aiba alta mentalitate asupra unui tratament.Surprinzator sau nu regimul rezolva 70-80 % din boala,in fazele acute ale bolii intervin pastilele si acelea pe termen scurt.
Joe are drepatate cand s-a referit sa le oferim timp medicilor in a diagnostica o boala!
Insanatosire grabnica!
KOS am fost la spital de stat si mi-au zis ca nu au ce sa imi faca. Aveam febra 40 si abia ma tineam pe picioare si mi-au zis sa ma duc la spital particular ca ei nu au timp de fitzele mele…deeeeeeeci.
Crede-ma ca si eu am fost unul din romanii care a luat pastile pe banda rulanta….asta pana am simtit ca nu mai pot. Si am spus STOP! Prefer sa am dureri insuportabile decat sa imi mai distrug inca un pic ficatul. Mi-a ajuns.
Merci pentru grija!
P.s: bine ai venit pe la noi 😀
Eu chiar as muri mai degraba sa ma duc la spital, mai ales la Spitalul Mare aKa Spitalul Groazei. E o decizie rationala sa evit spitalele de stat, nu vreau sa intru acolo cu o luxatie si sa ies cu 10 boli infectioase.
intrebari ti-a pus omul sa incerce sa afle ce ai….fara intrebari nu poate gasi raspunsuri..insa nu te baza foarte tare pe astia de la particular si mai bine mergi la un medic recomandat de cunostinte…majoritatea medicilor buni din tara noastra cred ca sunt plecati de mult din Romania. Iar la faza cu pastilele….hehe s-a dus matusa mea la doctor cu rinichii…si l-a intrebat ca romanu’ :)) daca ii da pastile.. si doctorul a spus ca oamenii nu mai cred ca medicii sunt buni daca nu le dau pastile, ce sa va dau doamna daca n-aveti nimic. :)))) romanu nu stie decat de pastile, pt ca sunt dobitoci d-astia de care ai dat tu care dau pastile alandala..
frate eu vreau sa existe un medic care sa imi dea tratament naturiste: regimuri pe baza de ceaiuri.
din astea am nevoie, nu de inca un pumn de pastile
hehe…mai cauta :D:)) da de ce nu te duci tu singura sa-ti cumperi…sunt ceaiuri pt stres, pt stomac pt ficat pt toate alea….da o raita printr-un magazin din asta de ceaiuri si ia ce crezi ca ai nevoie..macar pana ajungi la un doctor calumea
pentru ca nu stiu ce ar fi mai bun. am mai cerut eu sfatul farmacistelor si mai rau mi-a facut…
Poate esti gravida.