Stiti cand ma plangeam ca stau prost cu imunitatea?
Ete dovada: dupa analize valoarea minima era 10, iar eu aveam 8. Ia de colea imunitate!
Posted in Este mai mult decat sigur!
Fiecare are viata ca un pliculet de ceai: unele mai dulci, altele mai energizante sau acrisoare.
Voi care credeti ca este aroma care va defineste viata?
Asta da intrebare
V-ati gandit vreodata sa mergeti la psiholog?
Si daca da, de ce ce?
Nu stiu cati au stat si s-au gandit ce demoni se ascund in ei, dar sigura ca daca o sa facem asta macar o data in viata…pai cred ca va dati seama de continuare. De curand am pus pe o foaie toti demonii mei. Lunga lista. Prea lunga. Si cred ca asta m-a facut sa constientizez muuulte lucruri. Unele pe care cred ca refuzam sa le vad din varii motive.
La un moment dat cineva mi-a zis “stiu ce pot,stiu ce vreau” si asta m-a facut sa ma gandesc. Oare cu totii stim ce vrem de la viata? Lista mea cu TO DO avea niste pasi pe care i-am dus la bun sfarsit pana la 30 de ani: am terminat o facultate si un master, am un loc de munca bun si… atat. S-a oprit lista. Acum ma gandesc ce vreau mai departe si nu stiu. Pur si simplu nu stiu. Cred ca si voi v-ati aflat la un moment dat in viata cand pur si simplu nu stiati ce vreti mai departe.
Cea mai tare fraza auzita pana acum a fost: este timpul pentru o familie, copii, din astea. Am ras si totusi pentru o secunda mintea mea a zis: si daca…?
Nu ma vad “la casa mea”, nu ma vad cu un copil, nu ma vad legata pe viata. Dintotdeauna mi-a placut libertatea, mi-a placut sa nu dau explicatii si am preferat ca relatiile mele sa mearga pe principiul: iesi cu prietenii, iar daca te duci la alta nu ma mai vezi. Am preferat sa nu imi complic existenta luptand pentru cineva. La un moment dat a fost acel cineva (si poate ca inca mai este…cu siguranta inca mai este) dar…pai prea complicat sa scriu un articol despre asta. Este prea complicat pentru o persoana atat de comoda ca mine.
Imi amintesc de o discutie din facultate cu o prietena care imi spunea ca la un moment dat cineva o sa ma faca sa ma indragostesc nebuneste si ca o sa existe acel moment in care o sa imi doresc sa imi intemeiez o familie. Am ras! Nu sunt genul care sa se indragosteasca nebuneste sau mai grav, sa o arate. Sunt o persoana destul de dificila…rectific sunt o “iubita” extrem de dificila si cred ca este cel mai mare demon al meu. Faptul ca toate lucrurile care ma deranjeaza ma consuma pe dinauntru. Nu ma agit, nu ma enervez, nu trantesc, nu tip. Cred ca la mine vorba “stii tu care e problema” s-a implementat mai mult decat era cazul.
asa e cand speri in miracole.
Si cea mai tare discutie la suparare:
dragul meu eu nu mai cred in mos craciun, zane si …
… si licurici :))
si licurici…mai ales licurici
Pentru cei care au renuntat la obsesia Facebook si nu au putu viziona drama lipsita de importanta prin care trec zilele acestea. Nu o sa dezvolt subiectul pentru simplul motiv ca nu exista persoana care sa nu fi trecut macar o data prin asta. La urma urmelor happy end-ul se petrece in filme, carti si melodii lacrimogene.
Inclin palaria si dedic o melodie tuturor celor care au fost, sunt sau vor fi emo:
Din pacate…sau din fericire astazi am fost nevoita sa merg la niste analize. Rutina..sau nu.
Am aici si dovada ca am incercat sa stau cuminte in timp ce propriul meu sange era furat in scopuri nobile as putea adauga.
Ca de fiecare data, dupa ce s-a terminat procesul de “vampirizat” am vrut sa ma ridic. Ei belea ca nu ma mai asculta corpul. Am vazut negru in fata ochilor si m-am trezit dupa cateva minute(?!) pe acelasi scaun alba, verde, galbena la fata. Asistentele se uitau oarecum panicate alergand ca niste furnicute speriate sa imi aduca apa.
Intr-un final am zis ca este cazul sa ma dau viteaza si am luat masuri. M-am ridicat de pe scaun ca o babuta trecuta de primii 100 de ani din viata si tiptil tiptil am iesit din cabinet. Mana imi era amortita, iar corpul era din ce in ce mai greu. Mi s-a recomandat sa beau ceva si sa iau zahar. Zis si facut. Am intrat in primul magazin unde, dintr-o singura inghititura, am baut un suc delicios de nectar. Si am molfait o ciocolatica.
Acum, la peste 2 ore dupa ce evenimentul s-a petrecut corpul meu inca se simte nesigur. Nu cred ca o sa isi revina asa de usor, ba mai mult cred ca face la ambitie. Cum imi permit eu sa il chinui in halul asta? Sa imi fie rusine. Pana una alta imi poate recomanda cineva un remediu sa imi recapat puterile?
http://youtu.be/3DRwRXzjkxI
Forever in my mind only you
The pieces in my life go away with you
Forever in my mind only you
The pieces in my life run away with you
You’re my first love
You’re my first love
You’re my first love
You’re my first love
Forever in my mind only you
The pieces in my life go away with you
Forever in my mind only you
The pieces in my life run away with you
Forever in my mind
I wanted to go away with you
I wanted only you
I wanted to go away with you
I wanted only you
A venit zapada. Si o data cu ea problemele mele de deplasare. Cine nu stie pentru mine zapada este o adevarata provocare pe care o accept fara retinere.
Totusi, ieri, am simtit cum ma doboara, cum sunt incapabila sa mai merg. Cad in zapada care era cu putin deasupra genunchiului obosita, terminata, fara vlaga. Incerc sa ma ridic, dar picioarele nu ma mai asculta. Refuza sa coopereze. Sunt inghetata si ma uit cum catelul sta si ma asteapta sa ier de acolo. Cu ultimele forte reusesc sa ma ridic, dar can fund pe zapada proaspat asezata. Trag aer in piept si incerc sa ma odihnesc fara sa ma gandesc ca deja mainile si picioarele sunt inghetate bocna.
Nici bine nu inchid ochii ca simt o mana pe geaca mea care ma prinde si ma ridica din zapada de parca as fi fost un fulg. M-a luat pe sus de parca ar fi luat o pana de pe jos.
Ma dezmeticesc si ma intorc. Vad de la spate un tanar insotit de o domnisoara. Nu cred ca aveau mai mult de 25 de ani. El destul de solid si ea firava. Nu am apucat sa spun atunci multumesc! Asa ca o sa spun acum: Multumesc!
Oricare ai fi tu salvatorule!
V-am zis cat de mult sufar cand este frig? Nu suport frigul…paradoxal avand in vedere ca m-am nascut in mijlocul iernii. Si mai ciudat este faptul ca doar de cativa ani am devenit dusman cu frigul.
Am facut un pariu cu o prietena si i-am zis ca o sa avem o iarna crunta, atat de crunta incat o sa ma inchid in casa. Niciodata nu am inteles placerea unora pentru iarna, zapada, brrr… numai cand ma gandesc ma ia cu tremurat. Eu cred ca am fost intr-o viata anterioara o reptila care adora sa stea la 40 de grade. Oooohh!!! daaa!!!! cel mai minunat!!!
Ma gandesc ca mai sunt atatea luni pana cand o sa apara soarele…dar si cand o sa apara. Atunci o sa am putere 😀 cred ca energia mea creste cu cat vremea este mai frumoasa, cu cat afara arde un soare puternic.
Am un singur lucru de zic: HAI CU VARA, HAI CU VARA!!!!