Archive for August, 2009
Oameni buni o să iau o pauză. Abia acum conştientizez cât de obositor e să te duci zilnic la muncă şi să stai cu orele. Vreau să fiu iar şomeră =))
Sunt perfect conştientă când mă gândesc că este fizic imposibil să mă înţeleg cu toţi viitorii mei colegi. Dar, din păcate, am şi câteva specimene pe care le-aş da numai cu capul de pereţi. De ce? Pentru simplul fapt că mi se par de-a dreptul retardate. Mai ştiu că nu sunt nici cea mai bună, coerentă şi normală fiinţă de pe planeta asta, dar respectivele persoane parcă întrec limitele bunului simţ.
Înţeleg că pentru tine este amuzant să trânteşti uşa în nas unei persoane, dar oare cât te-ai gândit când ai făcut lucrul ăsta? Probabil nu foarte mult…a se traduce în DELOC!
Mereu am fost o persoană cu simţul umorului destul de dezvoltat, dar unele glume tind să nu mai fie la fel de amuzante ca atunci când au fost făcute cu cap.
O altă chestie care mă cam sâcâie pe neuroni este atitudinea de mare “vedetă” a unora. TOŢI, dar absolut TOŢI suntem egali, fără niciun privilegiu. Dar există şi persoane care nu au aceeaşi părere ca a mea…tipic de altfel.
Per total? Colegi super, amuzanţi şi cu care ai ce să vorbeşti…ceea ce zic eu că e un lucru destul de bun.
THE END!
De câteva zila încoace tot sunt asaltată de tot felul de ştiri legate de venirea Madonnei în România. Nu mă duc la concert. Am 1000 de posibilităţi de a face asta, dar nu o fac. Fiţele individei m-au făcut să decid acest lucru. Mi se pare muuult prea pretenţioasă. Înţeleg că este regina muzicii pop…bla bla bla, dar la urma urmelor este tot OM ca şi noi.
O să îmi săriţi în cap şi o să îmi spuneţi că a făcut ceva. DAAA! A revoluţionat industria muzicală, dar nu a salvat lumea de la încălzirea globală sau nu a oprit războaie.
Constat că am ajuns să pupăm în cur fiecare vedetă care vine din afară…că vai doamne suntem şi noi băgaţi în seamă şi că în sfârşit vine Madonna la noi..WoW!
Duduia are nişte pretenţii muuult prea mari de la noi. Sper că ştiţi de zecile de camioane cu mobilă – da! vine cu mobila de acasă pentru a-i crea un mediu oportun meditaţiei CÂCAT!!!!, vrea 500 de trandafiri- aşa mă!!Salvaţi planeta, ce mama bainii! Vrea numai apă sfinţită- stai-ar în gât să îi stea.
Eu una nu niciodată nu am văzut într-un cântăreţ/cîntăreaţă mai mult decât un OM!
Cînd a fost cu moartea lui MJ parcă o luaseră toţi razna, parcă se sfârşea lumea. GATA OAMENI BUNI!!
Găsiţi-vă o ocupaţie! Serios! Mă sperie gândul că în afară de pupincurişti de cântăreţi altceva unii chiar nu vor fi.
Buun!!!Cu ce să încep? Nu ştiu! Sunt foarte obosită. Am stat aproape 8 ore la primul training şi deja nu mai sunt coerentă. Din păcate azi nu scriu decât atât.
P.s: mi-au trimis ăia de la Orange mesaj: “Telefonul dumneavoastră s-a întors din service. Vă rugăm să veniţi să îl ridicaţi. Orange.”
Dacă şi mâine îmi vorbesc la per tu …fac scandal.
Noapte bună!
Azi este prima mea zi de lucru şi sunt la fel de nerăbdătoare ca un copil în prima lui zi de şcoală…să vedem cât o să ţină această stare.
…încep trainning-ul. Două luni în care o să învăţ diverse lucruri. Sunt nerăbdătoare să încep, să încep să îmi câştig iar banii de buzunar, să nu mai depind de ai mei şi să îmi permit unele lucruri pe care nu mi le mai permiteam de un an încoa.
De mâine o să cunosc oameni şi mentalităţi noi.
YEEEY!!!

