Archive for May 19th, 2009
Am fost de dimineaţă la spital.După vreo 2 ore de stat pe acolo am aflat că medicul la care mă duc de obicei nu este…m-am conformaz situaţiei şi m-am dus la o doctoriţă.
Veştile date de ea nu au fost deloc îmbucurătoare. Speram să se înşele, dar din păcate nici în momentul în care a început să îmi scrie reţeta nu mai părea o greşeală.
Când am ieşit din cabinet am simţit cum mi se tăiaseră picioarele. Mergeam ca o mumie şi speram să dea o maşnă peste mine ca să scap de tot. Mi-am făcut curaj să o sun pe mama să îi dau “vestea”. Reacţia ei m-a făcut să izbucnesc în lacrimi. Încercam să mă abţin să nu plâng la telefon şi să nu îi spun cât de mult mă deranjează modul în care îmi vorbeşte…şi că în loc să fie alături de mine în aceste momente ea îmi scotea ochii că am sesiune şi că trebuie să învăţ. Speram ca măcar ea să nu mă judece pentru “prostiile” din trecut.
Am ajuns la fratele meu să mă…”sponsorizeze” pentru a-mi face tratamentul…nici mai mult, nici mai puţin de 2 milioane şi jumătate. Privirile asistentelor parcă mă tăiau. Una din ele s-a uitat cu o milă la mine de neimaginat. Tăceam şi mă făceam că plouă. Singurul lucru pe care mi-l doream era ca el să fie lângă mine…să îmi dea un umăr pe care să plâng…să mă eliberez…să fie…nu ştiu. Am fost singură într-un moment în care aveam nevoie de cineva lângă mine. Şi acum…primesc numai răspunsuri seci: “da! nu! nu acum! aha”.
Am mers zeci de kilometri pe jos numai ca să mă calmez…să nu ajung acasă şi să fac vreo tâmpenie…ca de obicei. Am încercat să dorm pentru câteva ore, dar visez numai tâmpenii. Luni şi marţi am reuşit să dorm vreo 4 ore şi am mâncat 2 mere.
De la farmacie mi-au dat nişte pastile pe bază de plante…au spus că dacă nu mănânc măcar să le iau pe alea…să îmi ajute ficatul.
Singurul lucru care mi-a dat speranţe a fost telefonul primit de la o firmă care face angajări…sper să mă angajez ca să fiu pe banii mei…măcar asta mă face să fiu încrezătoare în ceea ce o să urmeze.