Sau cel puţin în concepţia unui clar văzător asta mi-ar fi definiţia. Am refuzat o perioadă de vreme să cred că mă învârt în jurul unor oameni atât de iubitori şi deschişi…la minte şi nu numai.
Mi-aş fi citit sau mai bine zis recitit romanul din copilărie, cel pe care l-am dat tuturor prietenilor să îl analizeze. Am primit laude, dar şi critici. Mi s-a spus că este ciudat şi prea întortocheat, că dă un pic de negru curcubeului şi că depăşeşte conturul legilor descrise de o societate sictirită de atenţie.
Pentru o perioadă am crezut că universul depinde de existenţa unui fetiţe cu părul blond, prins în două codiţe perfecte, că nu există încălzire globală sau dispariţie. Am crezut că stelele sunt licurici pe care îi prindem ziua între dinţi şi noaptea îi suipăm în scârbă din vina gustului prea piperat.
Dacă m-aş fi născut fluture nu aş fi ieşit niciodată din cocon. Este prea bine, cald şi aş fi stat în braţele unui prinţ imaginar. Un prinţ cu ochi căprui, cu buze cărnoase şi un zâmbet care ar fi putut fi considerat ideal pentru o viaţă perfectă.
Pentru un viitor care sună relativ bine nu vreau decât o zi de nemurire.
Posted in