Nietzsche a murit

Am întâlnit o groază de fete/femei care îşi sunau iubiţii din 10 în 10 minute să îi întrebe ce fac sau să le dea raportul.

Mie mi se pare cea mai mare prostie: ce te face să crezi că s-a schimbat starea lui de acum 10 minute? Sau ce ţi se poate întâmpla la muncă astfel încât să fie nevoie să îl suni imediat?! O altă chestie care mă irită la maxim este când mi se cere raportul: ce fac, unde sunt, cu cine, cât stau, etc. Stai aşa că lucrurile nu stau chiar aşa.

Eu ţin mult la libertatea mea, la spaţiul personal şi de multe ori tind să reacţionez nu tocmai plăcut. Am păţit ca simpli amici să îmi ceară raportul şi imediat mi-am ieşit din pepeni: cumva eşti maică’mea de îmi ceri raportul?! Da! Ştiu! Poate că nu reacţionez tocmai frumos, dar nu mi se pare normal şi firesc să dau explicaţii unor persoane care nu au de ce să primească explicaţii din partea mea.

Revenind la subiectul fetelor: am întâlnit fete care locuiau cu iubiţii lor şi indiferent de momentul din zi ele îi sunau să îi întrebe ce fac, ce planuri au azi, dacă au mâncat (eventual şi dacă au fost la baie). Mi se pare o stupizenie. Păi când ajungeţi acasă ce mai vorbiţi? Am întâlnit la un moment dat o tipă care stătea la muncă şi vorbea doar cu iubitul ei (8 ore vorbeau la telefon), iar apoi, când ajungea acasă, nu mai aveau ce să vorbească…sau se certau.

Ca o concluzie: nu mi se pare normal să ajungi să dai raportul la minut partenerului/partenerei de viaţă. Sunt sigură că nu moare nimeni dacă nu ştie iubitul/iubita ce faci.

2 Responses to “raportul şi minutul”