By CB
A stat toata dimineata ascunsa sub patura sperand ca lumea si universul sa nu o vada. A scos mai intai un picior, apoi o mana si apoi capul. Isi simtea tot corpul greu, avea o durere de cap de cateva ore si ochii umflati de plans. Cu o privire goala, de parca nu mai avea pic de suflet in ea priveste spre tavan.
– Oare chiar trebuie sa fac asta? Ma doare tot.
Se decide sa se dea jos din pat. Si i e se pare greu fiecare miscare, i se pare greu sa respire, sa clipeasca….sa existe. Se duce la oglinda sa vada urmele. Se uita timp de cateva minute fara nicio reactie. Este desfigurata de durerea pe care o poarta ascunsa de mai bine de un an. Ar fi vrut sa isi poata elibera sentimentele la timpul potrivit. Acum este invadata de tot. De durere, de nepasare, de lacrimi, de depresie. A incercat acum un an sa isi ia viata cu niste pastile. Nu a avut noroc. A fost gasita la timp si salvata. Totusi pe ea nu a intrebat-o nimeni daca vrea sa fie salvata.
Daca ar fi stiut ca o sa doara atat de mult nu ar fi iubit.
Se duce in bucatarie si isi aprinde o tigara. Se aseaza pe blat si spera ca macar fumul tras sa o mai calmeze. Trage cu pasiune de fiecare data si elibereaza fumul in van. Spera ca asta sa o faca sa isi elibereze ura. Ura pe care o simte pentru ce a fost- ea, el, ei. O amuza ca mereu a fost impotriva tigarilor pana a incercat-o pe prima. Si demonul din ea s-a indragostit de viciul asta. Stie ca ii face rau, dar cat de mult rau mai poate face acum?
Se trezeste din micul teatru din capul ei cand aude telefonul. 10 apeluri nepreluate si vreo 20 de mesaje. De la el.
– De ce ma cauti? Ce mai vrei de la mine?
Tipa la telefon, dar nu raspunde. S-a saturat sa fie ea cea care il salveaza pe el de fiecare data. A consumat-o. A consumat-o de tot. Nici incendiile nu mistuie padurile cum a mistuit-o el. Isi inchide telefonul si se baga inapoi in pat. Azi nu vrea sa existe.
Azi depresia a invins-o.
Posted in Uncategorized