Detinerea puterii corupe inevitabil ratiunea.
Immanuel Kant
Se pare ca pandemia nu a fost suficienta pentru omenire. Ce se intampla acum in Gaza este trist, cumplit, urat. De zeci de ani nu vedem decat ura, dorinta de razbunare in acea zona. Si este trist! Sa vezi oameni nevinovati murind pentru putere, pentru ca sunt unii care vor sa fie mai mari si mai tari decat altii.
Nu intru in politica pentru ca nu asta imi doresc. Nu simt decat tristete pentru niste oameni care sunt fortati de circumstante sa traiasca asemenea clipe. Si pentru ce? Istoria ne aminteste de fiecare data ce se intampla cand cineva vrea mai multa putere, dar se pare ca, de cele mai multe ori, preferam sa o ignoram.
Noi nu avem nevoie de Apocalipsa. Am gasit un inlocuitor pentru ea: oameni manipulati care ajung apoi sa regrete, oameni cu putere care scapa basma curata, copii furati de copilarie, oameni care mor pentru ca au avut ghinionul de a se naste intr-o lume “fucked up”.
Eu pot doar sa sper ca toata tragedia asta va avea un final si imi doresc ca numarul victimelor sa se opreasca. Atat imi ramane. Speranta!
Posted in Eu de fel aveam prostul obicei sa fiu un pic mai “haterita” din fel. Si acum mai am momente de “rabufnire”, dar s-au diminuat considerabil.
Cand am astfel de momente sunt atenta la oamenii din jurul meu, la oamenii care sunt in anturajul meu la acel moment. Si uite asa realizez cat de mult imi schimb starea in functie de cei din jurul meu. Lucru care, uneori, nu tocmai placut.
Am descoperit ca oamenii potriviti in momentele potrivite scot din mine cele mai bune si frumoase lucruri. Acest lucru l-am sesizat de ceva ani, dar cumva acum a devenit un mod de a-mi selecta anturajul. Sunt oameni care, fara sa vrei, scot ce este mai rau din tine si invers. Cred ca in astfel de situatii cel mai sanatos este sa va strangeti mana si sa plecati pe drumuri separate. Pe principiul ” te iubesc, dar imi faci rau”.
In trecut incercam sa inteleg de ce sunt atat de rautacioasa, ironica si nesuferita cu oamenii din jurul meu. Pana am realizat ca starea mea era influentata de altii. O sa aud prin spate: ” vaaaai! Dar asa de usor te lasi afectata de oameni?” Si raspunsul meu o sa fie: da! Cu totii suntem asa. Ia sa vezi cum e sa stai langa un om nervos. Cum o sa te influenteze? Dar langa un om fericit? Toti suntem asa. Toti suntem influentati de grupul in care ne aflam la acel moment. Important este sa stim cum sa gestionam astfel de situatii si pe cine alegem sa ne influenteze in continuare.
Multumesc cerului, karmei, divinitatii ca m-au facut sa tin langa mine oameni care m-au ajutat sa evoluez, sa cresc spiritual, care m-au invatat sa am altfel de asteptari, sa “dream big” doar prin simpla lor prezenta. Acum cred cu tarie in vorba aia ” cele rele sa se spele, cele bune sa se adune”.
Va doresc si voua sa aveti acelasi noroc pe care l-am avut eu. Sa fiti inconjurati numai de oameni care va influenteaza in bine. Pentru ca, pana la urma, toti meritam tot ce este mai bun si frumos pe lumea asta.
Va pupa Cire!
“NU”
Pana acum ceva ani mi se parea o tortura sa refuz pe cineva. Mi se parea ca daca o sa zic “nu” persoana respectiva nu o sa isi mai doreasca sa fie parte din viata mea. Nu doar o data mi s-a intamplat sa fac lucruri de care nu eram mandra sau cu care nu ma simteam confortabil doar de dragul altora.
De multe ori, pentru a-i face pe altii fericiti, ma puneam in situatii care nu imi faceau cinste. Vreau sa intelegi ca nu ii acuz pe acei oameni. Nu asta este intentia mea. Fiecare are dreptul si libertatea de a-si “incerca sansele”. Uneori merge, alteori nu merge.
Intre timp am descoperit cat de simplu este sa refuzi o persoana. Am descoperit ca trecandu-ma pe primul plan nu fac decat sa pastrez langa mine oamenii care merita cu adevarat sa fie in viata mea. Cand am inceput sa refuz lucruri care nu imi faceau cinste, nu imi placeau sau pur si simplu nu doream sa le fac viata mea a devenit “drama free”. Este atat de simplu sa spui “nu” si sa nu te justifici.
Mi s-a intamplat la un moment dat ca un amic de-al meu sa ma intrebe de ce l-am refuzat. I-am zis: pentru ca nu vreau sa fac lucrul X. Ca poate pentru el asta nu este un motiv, dar pentru mine este. Nu trebuie sa imi justific actiunile si deciziile. Atata timp cat nu tine de viata si de moarte, atata timp cat nu esti mama, tata, fratele sau cumnata nu ai niciun drept sa imi cer justificare. Va zic sincer ca nu ma deranjeaza ca asa s-au “eliberat” locuri in viata mea. Cine isi doreste sa fie alaturi de mine accepta un refuz din partea mea. Simplu, scurt si la obiect!
Si uite asa viata mea s-a simplificat. Pam Pam!
Va pupa Cire
Am ales sa ma vaccinez impotriva Covid.
De cativa ani aleg sa ma vaccinez impotriva gripei. Am observat ca, de cand fac asta, desi racesc, nu o mai am simptomele anilor cand nu o faceam.
Pana sa aleg sa ma vaccinez antigripal raceam groaznic. Stateam si cate 2 saptamani in pat, imi era infiorator de rau, cu febra, frisoane, dureri in gat, tot tacamul.
De cand cu nebunia asta numita Covid am stat mult pe ganduri daca sa ma vaccinez mai ales ca nu stiam foarte multe despre cat de eficient este. Apoi ambii mei parinti au facut Covid. Unul o forma mai usoara, altul mai grav. Nu vreau sa intru in detalii. Pot spune doar ca au fost 2 saptamani de cosmar fiind departe de ei si nefiind capabila sa ii ajut in vreun fel. A fost greu pentru toata lumea, dar multumesc cerului ca am trecut cu bine.
Atunci am decis ca trebuie sa ma vaccinez. Numai asa putem sa facem ceva in privinta Covid-ului si sa ne reluam vietile. Este o sansa pe care o primim si de care ar trebui sa ne bucuram.
Ii inteleg pe cei care se revolta ca s-au saturat de restrictii, de purtat masca si tot asa. Am vazut o gramada de proteste prin tara, oameni care cred ca aceste masuri ii fac sa se simta ca la inchisoare. Cred ca de fapt totul este o adevarata conspiratie. Si eu m-am saturat sa port masca, m-am saturat sa am probleme cu tenul din cauza asta, sa traiesc cu impresia ca nu pot respira, dar prefer sa ii protejez pe cei din jurul meu. Si chiar imi e mila de cei care nu constientizeaza lucrurile astea. Sunt atat de limitati incat regulile de bun simt li se par niste lucruri iesite din comun. Ganditi-va cat suntem de norocosi sa traim intr-o perioada in care medicina este atat de evoluata si ca au reusit sa descopere un o solutie atat de repede. Si noi ce facem? Alegem sa nu profitam de acest lucru?
Nu o sa va spun ce sa faceti. Este viata voastra. Voi stiti ce este mai bine pentru voi. Eu va zic ce o sa fac eu.
Iar eu am ales sa ma vaccinez. Pentru mine si pentru cei din jurul meu.
Va pupa Cire!
You gotta speak up, you gotta shout out,
And you know that right here, right now,
You can be beautiful, wonderful,
Anything you wanna be,
Little Me
M-a intrebat cineva la un moment dat de ce aleg sa fiu singura. Ca, de obicei, femeile la 35 de ani sunt maritate, au si copii.
M-a amuzat intrebarea si m-a intristat atitudinea persoanei respective. Faptul ca am varsta pe care o am nu inseamna ca automat devin disperata ca aleg sa nu am niste lucruri pe care societatea le cere. De ce este normal sa ai 35 de ani si sa alegi sa ai o familie, dar nu este normal ca la 35 de ani sa alegi fii singur?
Consider ca fiecare are dreptul de a-si alege drumul in viata. Si daca pe unii fericirea inseamna sa nu fie intr-o relatie nu vad de ce este o problema. Mi se pare ca acum sarim foarte repede sa aratam cu degetul oameni care nu se incadreaza in standerdele noastre. Cand o persoana alege sa faca un anumit lucru/sa ia o anumita decizie se presupune ca s-a gandit serios inainte de asta. Ca nu s-a aruncat cu capul inainte.
Nu ma intelegeti gresit. Am iesit la intalniri, am cunoscut oameni noi, am socializat cu barbati, dar cred ca dorinta de a fi singura a fost mai mare decat dorinta de a avea pe cineva. Placerea asta numita independenta este molipsitoare. Nu m-am gandit cand o sa ii pun capat. Cred ca numai in momentul in care o sa intalnesc pe cineva care sa fie la nivelul asteptarilor mele. Acum ceva timp am decis ca pentru nimeni in viata asta nu o sa imi mai cobor standardele.
Cred ca in trecut aici greseam. Ignoram “the red flags”, imi coboram standardele de frica de a nu ramane singura. Acum? Eh! Este cu totul si cu totul alta mancare de peste. La primul semnal de alarma am incheiat orice legatura. Nu imi irosesc timpul pretios pe oameni care nu sunt ceea ce eu am nevoie. Si daca acest lucru inseamna ca niciodata nu o sa imi gasesc partenerul de viata….i am good with that.
Nu toti oamenii sunt facuti sa traiasca intr-un cuplu. Conteaza cum te simti TU cu TINE. Va zic sincer: desi trecem printr-o perioada mai dificila eu traiesc cele mai interesante experiente. Si NU! Nu mai cred in conceptul de “jumatatea mea”. Eu sunt un intreg. Nu am nevoie de cineva sa ma completeze. Imi doresc pe cineva care sa fie umar la umar cu mine, un partener, nu cineva de care sa depind (financiar/sentimental)
Da! Viata este uneori grea fara un partener, dar nu este imposibila. Tine de fiecare cum doreste sa treaca prin perioada asta. Eu imi doresc sa ma dezvolt, sa fiu o persoana mai buna.
Va pupa Cire
Eu vin dintr-o familie unde comunicarea nu a fost chiar punctul nostru forte. Nimic de criticat. Sunt sigura ca nu suntem nici prima si nici ultima familie care se confrunta cu asa ceva.
In trecut mi se parea extrem de greu sa verbalizez ceea ce simt, ceea ce imi doresc, ce nu imi place si tot asa. Eram pe principiul: merge si asa. Acest mod al meu a fi l-am dus in toate relatiile pe care le-am avut. Mai are rost sa zic ce final au avut? :))
De cand fac terapie am inceput, mai timid, sa spun ce am pe suflet. Uneori o fac cu usurinta, uneori nu. Baby steps, baby steps. Si nu ma deranjeaza. La fel cum nu mi se mai pare un sfarsit de lume sa zic: NU. In trecut mi se parea o tortura sa refuz. De multe ori faceam lucruri care nu imi placeau tocmai pentru ca mi se parea imposibil sa zic NU.
Cred ca, pe langa terapie, ajuta foarte mult si mediul in care traiesti, anturajul, oamenii care te pot influenta ( in mod pozitiv). Am observat ca imediat ce am schimbat mediul si pretentii, modul in care discut cu oamenii din jurul meu s-a schimbat.
Mi-ar fi placut ca in trecut sa fi fost la fel de deschisa, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Nu regret modul in care eram pana acum 2 ani. Cred ca acum scot la iveala tot ce in trecut imi era frica sa arat. O varianta mai high level de-a mea.
De ce am scris despre asta? Pentru ca am realizat ca a inceput sa faca parte din viata mea, ca face parte din schimbarea asta a mea de care ma bucur de ceva vreme.
*P mi-a atras atentia ca a fost o situatie cand am evitat sa raspund unui mesaj. Nu am evitat. Am considerat ca la momentul potrivit am spus ce aveam de spus. Orice raspuns suplimentar nu ar fi facut decat sa puna paie pe foc si mi-as fi facut rau inutil.
Va pupa Cire!
Those feelings when you want a relationship…..But you don’t…..But you do…..But you don’t!
In trecut eram o sustinatoare destul de inflacarata in ceea ce priveste ideea de absenta a unei divinitati care ne conduce prin viata. Nu credeam ca soarta mea poate fi decisa de un barbos din ceruri. Cred ca pe undeva pe acolo era si lipsa de respect fata de unii preoti (parere pe care inca o am).
Intre timp ceva s-a schimbat. Nu stiu daca divinitatea poarta numele de Dumnezeu, Allah sau Budha, dar cred ca exista ceva care ne ghideaza prin viata. Mie imi place sa ii spun Karma . Recunosc cu mana pe inima ca de cand am inceput sa fiu mai atenta la semnalele data de ea viata mea nu s-a mai complicat atat de mult ca in trecut.
De unde si cand a aparut schimbarea asta? S-a intamplat in 2019 cand traversam o perioada destul de … aparte si, desi tanti psiholog (cum imi place sa o alint) ma ajuta foarte mult, simteam ca ma pierd. Persoanele care s-au luptat cu depresia la un moment dat in viata lor stiu exact care este acea perioada.
Imi amintesc ca eram in autobuzul 381 si doream sa ma duc pe la Romana/Victoriei. Imediat dupa Universitate este o biserica catolica italiana. Am coborat mai devreme din ratb si am intrat in biserica. Cred ca era prima data in 10-11 ani cand intram intr-o biserica de buna voie si nesilita de nimeni. Ascultam slujba si plangeam necontrolat. Respectivul preot vorbea de parca ar fi stiut de problemele de la acel moment.
Dupa acea experienta am incercat sa merg cat de des am putut. Si cand eram cu moralul la pamant si cand eram fericita. Pentru ca acolo am descoperit o liniste pe care nu o gasesc in multe locuri. Liniste sufleteasca.
Asa am redescoperit relatia mea cu divinitatea. Am invatat sa nu mai spun: niciodata pentru ca asa ajunge Karma sa ma traga de maneca. Sa imi arate ca viata nu este atat de categorica.
Si uite asa perspectiva mea despre divinitate a suferit o transformare Exista ceva acolo care ma ghideaza fie ca este Dumnezeu, Allah, Budha sau Karma. Am realizat ca daca dau vina pe divinitate pentru o problema nu fac decat sa evit sa ma confrunt cu acea situatie. Lucrurile se intampla cu un scop in viata asta. Fie ca vreau sa accept, fie ca nu vreau. Depinde doar de mine cum trec prin asta si ce invatat.
Nu o sa bat cruci cand trec pe langa o biserica si nu o sa pup icoane. Credinta este pentru mine, nu sa vada vecina de la 2 sau doamna din fata mea la ratb. Credinta ar trebui sa fie pentru noi, pentru sufletele noastre, nu pentru altii.
Va pupa, Cire