Nietzsche a murit

Presupun că puţine sunt persoanele care aseară au preferat să facă altceva decât să se uite la meciul Steaua- Dinamo. Eu, din păcate, duminică seara nu aveam o activitate mai interesantă aşa că am zis să văd şi eu “valorile forbalului românesc”.
Să îmi fie cu iertare, dar oamenii ăştia habar nu au de ce înseamnă un meci de fotbal. Au jucat infect. Pase prea lungi, coate, jucat teatru [“chemaţi arbitru! X-ulescu mi-a rupt o unghiuţă!”] şi multe alte lucruri care să NU ţină de fotbal. La urma urmelor nici nu credeam că o să fie un meci care să mă facă să storc o lacrimă de fericire că în sfârşit s-au trezit şi ai noştri să joace mai normal. Dar m-am înşelat.
Stau şi mă gândesc la suporterii, la fanii înfocaţi dacă după chestia asta o să se mai uite la meciurile noastre. Trebuie să fii puţin masochist, asta ca să nu zic nebun, să te mai uiţi la panaramele astea numite fotbalişti. Până şi eu când eram mică jucam mai bine fotbal decât ei…dar na! La noi ca la nimeni.
O altă chestie cu care nu mă pot împăca foarte bine: suporterii. De ce trebuie să te porţi ca ultimul “homo sapiens” în tribune. Crezi că dacă îl înjuri pe ăla de peste drum eşti mai bărbat? Sau “fotbalistul” o să îţi rămână recunoscător? Tu, suporterule, în faţa unui fotbalist eşti un NIMENI, UN ZERO. Atitudinea ta de “ridicare către divinităţi” a unui cap pătrat cu sute de mii de euro salariu nu o să îţi pună nici pâine pe masă şi nici vreun loc de muncă bine meritat. O să dai vina pe viaţă, pe alţii, dar nu pe tine ca eşti redus mintal şi îţi petreci viaţa idolatrizând un analfabet.
Dar…la urma urmelor cine sunt eu să îmi dau cu părerea,nu?

No Responses to “La noi ca la nimeni”